Bogătașii își cumpără un Grigorescu, un yacht, un Gimiciu, un Șanel, de-astea. Eu mi-am cumpărat un Milo, adică un inel din argint făcut de Milorad Milenovici.
Pe Milo l-am cunoscut la evenimentul organizat de timișoreni pentru Daniel Răduță. Atunci am aflat despre armura pe care a făcut-o din zale și-am primit o superbă brățară la care nici nu vreau să știu câte ore a muncit. Între timp, Milo a făcut ouă, brățări, lanțuri și coliere, cercei și inele. Dar asta nu e tot ce a făcut: a fost invitat la o emisiune difuzată de TVR și în general a muncit sute de ore la obiectele care se pot vedea pe blogul lui. Ce vorbesc eu, dacă la inelul meu a stat 10-20 de ore, toate obiectele pe care le-a creat până acum i-or fi mâncat niște mii de ore de făcut zale și îndoit sârmă.
Astea sunt inelele pe care Milo le avea cu el când l-am întâlnit în Garaj…
…și așa arată inelul meu:
Dacă aveți drum prin Timișoara, cumpărați-i arta! Vorba unui cunoscător: în viitor, când Milo va fi celebru, noi vom fi bogați pentru că vom fi investit în arta lui.
[Update: și dacă n-aveți drum prin Timișoară puteți cumpăra chestii făcute de Milo.]
Video „furat” de la Cristina.
Sunt foarte frumoase bijuteriile lui. Eu imi doresc o bratara si sper sa mi-o pot cumpara cat de curand :)
Foarte frumos… chiar imi doresc si eu inel asa numai ca nu prea am cum sa ajung asa curand in zona…
Este grozav, sa-l stapanesti sanatoasa!
@Liana Mitroi: poți să le comanzi de pe blog, le primești prin poștă sau curier. Vorbește cu Milo. :)
Uite cine in lumea asta supersonica mai are rabdare…..bravo lui
Sa-l folosesti sanatoasa :)
Dragut.
wow foarte fain , si bravo lui a facut o afacere din asta
fuuuuuuuuuuaaaaaaaaaaaaarte tareeee!! ai si video ciordit, misto!! :) hehe! sa le porti sanatoasa :)