Nimic nu se compară cu cafeaua de dimineață. Dacă o savurez cu geamul deschis, în timp ce afară (încă) mai e soare, este perfect. La fel de mult îmi place să beau, în serile reci de toamnă și iarnă, câte o cană de cacao cu lapte sau ceai fierbinte, de obicei însoțite de ceva de ronțăit.
Astea erau cele mai la îndemână „momente” atunci când am citit despre provocarea Cremosso de a descrie momentul meu, un moment în care sunt eu cu mine și pe care l-aș repeta mereu cu plăcere. Drept să vă spun, momentele în care sunt doar eu cu mine sunt foarte OK și nu mă deranjează să fiu singură cu gândurile mele, mai ales după perioade agitate în care am fost înconjurată de prea mulți oameni. Nu știu dacă asta e o caracteristică a zodiei mele sau pur și simplu așa sunt eu, dar știu că îmi place să fiu cu mine. Mai povestim, mai punem țara la cale…
Și totuși, dacă ar trebui să aleg un singur moment preferat, acela este atunci când sunt la volan și străzile-s pustii. Sau măcar când traficul e lejer. Atunci pot să-mi ascult muzica oricât de tare*, să cânt, să dansez (da, mai fac și de-astea) și să strig cât mă țin plămânii. Da, mai fac și de-astea. Uneori am nevoie să mă descarc (urlând, plângând sau trântind câte ceva) ca să poți vedea lucrurile clar și să pot lua deciziile bune. Pe cuvânt!
Care e momentul tău preferat? Când îți place să fii doar tu cu tine? Răspunde în formularul de mai jos (sau la adresa www.cremosso.ro/momentultau.html) și poți câștiga un voucher de răsfăț.
* Nu ascult muzică tare noaptea și nici nu fac asta cu geamul deschis decât pe drumuri pe care știu că nu deranjez pe nimeni, ca să nu fie discuții. :)
Cred ca sunt si eu in aceeasi situatie. O zi care nu incepe cu o cafea buna si nu se termina cu un ceai care sa-ti ofere acea stare de confort si relaxare, parca nu e o zi implinita. Sincer, nu stiu exact ce momente placute am in care sa fiu singura. De cele mai multe ori, in astfel de situatii ma relaxez. Nu pot sa gasesc unul pentru ca ma simt foarte bine cand sunt inconjurata de oameni placuti, asta-mi e firea. Deci provocarea Cremosso nu mi se potriveste, in schimb, iaurtul da. :D