Unii tot încearcă să mă convingă că brandurile nu sunt prietenele mele. Ce să zic, așa o fi, dar sunt câteva branduri pe care eu chiar le simt aproape, deși ele sunt niște entități fără suflet. Unele „își aduc aminte” de mine din când în când, iar altele mă tratează de parcă am fi cele mai bune prietene.
Deși eu nu sărbătoresc și nic nu jelesc pe nimeni, dar îmi place să ciocnesc ouă roșii, să mânânc bunătăți și să primesc cadouri, de Paște am primit două „pișcoturi”, două pachete cu atenții de la două branduri: Milka și Telekom. Eu știu că nu brandurile mi-au trimis cadourile, ci agențiile plătite și mandatate de cele două companii, dar tot apreciez gestul.
De la Telekom am primit un vin bun și un cozonact de care s-a bucurat mama cu neamul ei, că era tare însiropat, și un pachet compus din zacuscă și dulceață artizanale, moaaamă, cât de bune, de la talita.ro.
De la Milka, surpriza a fost dublă, pentru că parcă au știut că am o mamă care apreciază dulciurile aproape la fel de mult ca mine, așa că mi-au trimis câte două bucăți din fiecare chestiuță de ciocolată delicioasă. Evident că am fost tandră și am împărțit „frățește” bunătățile, ca să nu mă îngraș singură.
Le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine și că nu au luat în calcul declarația mea de agnosticism. :)
Buna dimineata, este important ca multumirile exista si ca apreciati acest gest, chiar daca in zilele noastre nu mai sunt multe cadouri tradiotionale, recunosc ca este ceva inedit sa primesti dulceturi si produse „ca la mama acasa” – eu am primit de curand doua borcanele cu dulceata de trandafiri, sper sa nu va fac pofta, va pup!
In ultima vreme Romania a devenit patria dulceturilor „bio”, „eco”, „ca la mama acasa”, „de casa”, etc. Nu m-ar deranja deloc, dar cand vezi ca pretul unui borcanel de 250 grame, de magiun sau de dulceata, ajunge la vreo 30-35 de lei, parca iti vine sa le urezi „faliment placut” acestor smecheri. Majoritatea ies din afaceri in 2-3 ani, ramanand si cu datorii dar na, asta e moda, toti vor sa se imbogateasca vanzand numai chestii „premium” intr-o tara saraca. Asta arata cata minte le lipseste…
Tu nu vezi nimic bun nicăieri, așa-i? :) Brandul de (la) Topoloveni este un exemplu că se pot vinde dulcețuri scumpe și foarte scumpe și în România, nu doar străinilor.
@Denisa Bârgău:
Aici tin sa ii dau dreptate. Nu de alta dar, stim si noi cam care e pretul de productie al unui borcan de dulceata 100% cu ingrediente din casa, ca unii mai facem dulceturi si zacusca in casa.
Topoloveni e altceva, e deja brand renumit.
Oricum, nu imi bat eu capul cu ce vand astia si la ce pret. Ca eu tot singura imi fac dulceturile. Si asa mananc rar, imi ajung 5 borcane pentru un an de zile.
Dar da, e un pic de nesimtire la mijloc.
In alta ordine de idei, foarte frumos ca ai primit cadourile astea. Mi se pare dragut sa stii ca se gandeste cineva la tine, fie el si brand. Cineva acolo a impachetat, a scris numele si livrat, special pentru tine.
Nu e ca si cum primesti o scrisoare anosta de la primarul orasului, in cutia postala, la loc cu ceilalti locuitori ai orasului, cu urarile de rahat de rigoare :))))
@Denisa Bârgău:
Tu ai cumpara asa ceva?
http://www.emag.ro/supermarket/confitura-de-caise-200g-retete-vechi-03381/pd/DW35DMBBM/#
20 de lei un borcan de 200 de grame in care cantitatea de fructe este de peste 65% ! wow.
http://www.emag.ro/supermarket/dulceata-de-capsune-230g-topoloveana-13505/pd/DVV6M3BBM/
230 grame dulceata de capsune cu 60% fructe si cu sirop natural de mar din Germania, pentru ca la noi s-au terminat merele. :)
Chiar nu sesizati bataia de joc?
Vai, știi cum e confitura aia? Îți mulțumesc că mi-ai dat link, nu știam că este pe eMAG. Am primit un borcan la un moment dat, din prune, nu caise. Efectiv mănânci și plângi!
Și da, nu zilnic, dar o dată la câteva luni aș cumpăra un borcan de confitură. E cât unul de Nutella, care e… nu la fel de naturală.
În altă ordinde de idei, să te uiți prin celelalte țări UE, unde prețurile sunt în euro, și să vezi cât costă un ceva, orice, care e natural/bio/eco. În euro, nu în lei!
@Denisa Bârgău: Produsele puse de mine nu sunt bio, nici producatorii nu sustin asa ceva pentru ca nu au certificare, insa prin niste smecherii de marketing iti dau impresia ca produsele respective ar fi bio. Iar ce se vinde afara, indiferent ca e bio sa nu, de cele mai multe ori este mai ieftin decat corespondentul romanesc, la o cantitate mai mare.
Ex de pe Tesco Irlanda
http://www.tesco.ie/groceries/Product/Details/?id=265977532
http://www.tesco.ie/groceries/Product/Details/?id=256061016
http://www.tesco.ie/groceries/Product/Details/?id=250826280
Consumatorul roman este usor de dus cu presul, caracteristica nationala este fudulia si nu-i de mirare ca s-au umplut rafturile de produse ordinare vandute drept „premium”. Ce se intampla acum cu gemurile si dulceturile „bio” e similar cu gogoasa de acum cativa ani, cand lumea innebunise cu mezelurile si branzeturile „de tara”. In toate targurile insalubre veneau niste smecheri care tineau pastrama, slanina, carnatii, branza la 40 de grade si vindeau fraierilor la niste preturi astronomice. S-a mai dus trendul dupa ce au inceput sa se imbolnaveasca cumparatorii, insa fenomenul nu e nici pe departe incheiat. Chiar zilele astea e un caz demn de filmele cu prosti: 24 de insi (dintre care 21 de copii) au ajuns la spital dupa ce au mancat urda cumparata de la un neica nimeni, un nene care vindea produsele in strada, din portbagaj, fara a avea macar autorizatie. Nici stana de la care lua asta produsele nu functiona legal, dar astea sunt amanunte… stie romanul ca „branza de tara” e buna… asa manca masa-mare, asa mananca si el.
http://adevarul.ro/locale/brasov/toxinfectiain-masa-fagaras-fost-cauzata-mai-probabil-stafilococ-18persoane-ramas-internate-spital-1_5732cb065ab6550cb8d2a7be/index.html
Așa: https://www.buzzfeed.com/peggy/can-you-guess-how-much-these-hipster-versions-of-f ?
Foarte tari cei de la Telekom! Ti-au personalizat si cutia :P
Foarte frumos gestul celor de la telekom!