Muzica bărbaţilor din viaţa mea

Dacă m-am ales cu ceva de la bărbaţii pe care îi cunosc sau pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, apăi acel ceva este dragostea pentru anumite muzici. Dacă unele femei colecţionează tricouri sau CD-uri de la foştii lor, eu „împrumut” pixuri şi preferinţe muzicale, fie că vorbim despre formaţii, fie doar câteva melodii. Şi nu doar de la bărbaţii cu care „am avut ceva de împărţit”, ci de la toţi bărbaţii cu personalitate pe care i-am cunoscut. 

De la Florin am luat dragostea pentru Enigma şi am învăţat să tolerez un bărbat care ascultă la nesfârşit acelaşi album sau pune o singură melodie pe repeat. Treaba asta mi-a prins foarte bine în relaţia cu Sebi, care ascultă o singură melodie şi câte două săptămâni…  Azi m-am trezit cu poftă de TNT For the Brain.

De la Gabi am învăţat să ascult Direcţia 5 cu sufletul, nu doar cu urechile. Am devenit fană, am mers la concerte, am primit şi autograf, iar între timp am scăpat şi de obsesia pentru trupa asta. Bineînţeles că am dezvoltat altele. Încă mai ascult cu plăcere Direcţia 5, doar că nu mai am toate albumele lor pe telefon/iPod şi în general mă bucur când le aud melodiile, dar nu le mai ascult în draci. Şi-aşa le ştiu pe de rost pe toate. Vă recomand, dacă sunteţi curioşi, să ascultaţi De ce nu mor stelele şi Tărâm de vis.

Sebi m-a învăţat cu trupele „grele” pe care ar fi trebuit să le ascult încă din tinereţe, în locul gheismelor difuzate de posturile de radio locale. Lui îi datorez cele mai multe descoperiri muzicale din ultimii ani.

De la Tata am aflat că există Scorpions încă de când eram  mică. O vreme i-am uitat, dar în ultimii ani Scorpions a devenit principala mea obsesie muzicală, iar tag-ul Scorpions de pe blog stă mărturie acestui fapt.

A trebuit să scriu articolul ăsta ca să îmi dau seama că bărbaţii fără preferinţe muzicale concrete, „apăsate”, au fost şi rămân neinteresanţi pentru mine. Sau dacă au fost interesanţi, mi-a trecut. :) Muzica e foarte importantă în viaţa mea, chiar dacă uneori trec multe zile fără să „playez” din proprie iniţiativă o melodie anume. Cred că de Sebi m-am îndrăgostit atunci când a început să-mi trimită pe messenger link-uri către diverse melodii şi cu toate că mă cam enervează faptul că atunci când descoperă o melodie o ascultă până mă satur de ea, lui îi datorez multe descoperiri muzicale senzaţionale.

Colegu’ roackăr Winnie are momente rare în care ascultă „metal pufos” şi muzică pe care o pot aprecia şi eu, iar două dintre acele momente a fost atunci când mi-a arătat Stratovarius – Hunting High and Low şi Reckless Love, pe care le-am pus repede pe blog.

Şi lui Cipri, şeful meu, îi datorez câteva obsesii muzicale. Una ar fi Guns N’Roses – Sweet Child O’Mine. Sigur sunt mai multe, el fiind cel care a încercat să mă cizeleze, să mă scape de obsesia pentru Direcţia 5 – pe care îi numea „maneliştii rockului” /:), ba chiar de multe ori îmi spunea că-mi dă toţi banii pe care-i are la el dacă-i spun cine cântă melodia pe care o ascultă el. O singură dată am ştiut şi eram la birt, dacă-i luam banii rămânea să spele vasele acolo.

Şi o excepţie: de la Dana, verişoara mea primară, am aflat de Aerosmith şi Bon Jovi. Aerosmith îmi place, în schimb Bon Jovi îmi place atât de mult încât nu o să-mi chiar botez copilul Jon sau Richie sau David sau Tico [ar fi ceva…], dar o să-mi tatuez pe undeva numele trupei, alături de Scorpions. Încă nu m-am hotărât care dintre cele două trupe îmi place mai mult.

Nu mai ştiu cum am descoperit Katie Melua [mi-a amintit blogul, o „ştiu” din 2007] şi Rammstein, în rest, după cum se vede, mi-am luat preferinţele muzicale de la alţii. Ceea ce, zic eu, nu-i rău deloc.

Voi cum descoperiţi muzica nouă? Spuneţi-mi că nu de la UTV, MTV, One Music Channel şi ce bălării mai avem în grila TV!