Apropo de ce scrie Noro aici, şi eu m-am lovit, de câteva ori în viaţa, de acest tip de oameni.
Şi, ca să fie balanţa echilibrată – că tot e zodia mea, şi eu am procedat aşa. Da, da, am fost neserioasă. Dar de ce? Păi am fost chemată la un interviu de angajare. Nu m-aş fi dus până la Bucureşti dacă ştiam cum avea să se desfăşoare interviul. Negocierea salariului urma să înceapă de la o sumă minimă stabilită prin e-mail, dar odată ajunsă acolo, am aflat că suma era, de fapt, mai mică. Şi că nu se punea problema unei măriri de salariu decât după un an [un an întreg la o singură firmă? În afară de Replica, ziarul la care lucrez acum, n-am stat niciodată un an pe un post!], weekend-ul însemna duminica… seara, programul de opt ore nu avea sub 12 şi… tot aşa.
Aproape că aş fi fost dispusă să accept acel job, în ciuda salariului foaaarte mic; singura problemă era chiria. Şi celelalte cheltuieli – n-aveam cum să mă descurc în Bucureşti cu doar 400 de euro, chiar nu aveam cum. Cu toate că era vorba despre o agenţie de publicitate, visul vieţii mele [give or take].
După ce mi-a explicat cum stă treaba, doamna care m-a intervievat mi-a spus că mă lasă să mă gândesc şi urma să o sun în câteva zile, cel mult o lună. N-am mai sunat-o. Ce să-i fi spus? Cred că mutra mea dezamăgită i-a spus totul [inclusiv „adio”] atunci când am ieşit pe uşă. Îmi părea sincer rău că aveam să ies pe uşa agenţiei cu pricina pentru prima şi ultima dată. Aproape că m-aş fi văzut lucrând acolo. Da’… mai trebuia să şi dorm undeva, eventual să fac câte-un duş şi să mănânc măcar o dată pe zi. :D
Apoi, după interviul ăsta, eram programată la altul. De data asta, o editură măricică. Atmosfera de acolo era alta, lumea era mai liniştită, Casa Presei are aerul ăla de clădire veche, comunistă, oamenii păreau mai plictisiţi, nu erau stresaţi, nu urlau, nu le sunau telefoanele, nu se discuta despre nici un pitch şi nici măcar bucătărie n-aveau, unde să bei o cafea bună făcută la espressor sau unde o tipă foarte, dar foarte agitată să se plimbe dintr-un capăt în altul, în timp ce vorbea la telefon cu un client. Şi mi-au dat o probă de lucru. Am terminat mai repede decât se aşteptau, apoi am ieşit în holul clădirii, ca să discutăm despre salariul pe care l-aş fi primit. Pe hol era singurul loc liniştit în care se puteau discuta chestii confidenţiale? Wow.
De data asta, n-am mai aşteptat să mi se spună la ce să mă aştept, am zis eu suma minimă pentru care m-aş putea muta în Bucureşti. Scărpinându-se cu o mână sub bărbie, doamna de-aici mi-a spus că trebuie să ia o hotărâre şi mă vor suna în câteva zile, maxim o săptămână. Nu m-au mai sunat. I-am speriat cerându-le „atâţia bani”. Ce-i drept, aici programul era program, iar orele suplimentare şi munca în weekend se plătea în plus. Păcat că am fost prea „scumpă” pentru ei.
Eu la bestjobs am facut un experiment.
Am creeat un cont si am stipulat ca vreau sa fiu platit 0 (munca de voluntar).
Sa vezi ce oferte curgeau. =))
E un cerc vicios aici.
Intr-o tara ca Romania unde economia ca de fapt totul e la pamint, unde productivitatea muncii e dintre cele mai mici din lume, totul e mai scump – chiriile sint mai scumpe decit in Germania, produsele alimentare din supermarketuri sint mai scumpe, hainele chiar si copiile sint mai scumpe decit in Germania. Ca sa poti trai decent trebuie sa ceri un salariu care sa acopere o chirie supraumflata si costurile vietii care si ele sint umflate toate artificial. Da bani nu pot sa ti se dea pentru ca nu exista productie (firmele din afara singurele care conteaza in economia romaneasca vin tocmai pentru ca sint salariile mici altfel nici macar nu s-ar apropia de granitza Romaniei).
E tzara smecherilor care unfla pretzul la orice fara nici o justificare reala dupa modelul „jupoaie-l pe fraier”. Omului normal ii trebuie un salariu mai mare din cauza asta, salariu care nu i se poate da tocmai pentru ca firmele exista in Romania din cauza ca sint salariile mici.
Un cerc vicios din care scapa cine poate…
Pierderea lor, aş zice. Referitor la România, productivitate şi altele înrudite, mă întreb cum pot aştepta productivitate în Bucureşti pe 400 de euro?
Ma tem ca n-ai priceput esentialul amalia, daca salariile ar fi mai mari nici nu le-ai fi vazut vreodata nasul in Romania, asta e singurul motiv pentru care sint acolo, nu exista nici un altul.
Daca la pierderea lor te-ai referit la concernele straine din Romania, astea fiind si singurele chestii care fac ca Romania sa para ca are economie cit de cit, nu pot decit sa ma amuz copios, ele au devenit si sint concerne multinationale care de fapt conduc mai peste tot chiar si guvernele tocmai pentru ca nu au nici o urma de sentimentalism si au cel mai inalt standard de knowhow. Concernele nu au inima, sint niste monstri imensi cu un singur Dumnezeu – propriul profit – asta fiind si singura ratiune a existentei lor.
Daca din cine stie ce motive (actusala criza de exemplu) „capsunarii” ar trebui sa se intoarca acasa sau cu timpul nu vor mai trimite bani Romania e in plop si plopu in aer. Cred ca cei mai multi nici nu viseaza cit de subreda e situatia in Romania si ca de fapt e cladita DOAR pe niste concerne care vor pleca peste noapte exact cum au venit si pe banii „capsunarilor” – altceva cu cheag si consistenta nu exista acolo.
Smecherii „tranzitiei” cu buzunarele burdujite de pe urma faptului ca fraierii au dormit in papuci si nu numai ca i-au lasat sa fure dar i-au mai si admirat pentru asta vor putea trai linitit oriunde pe mapamond ca au cu ce.
Otto, cred că Amalia se referea la mine şi la ăia care nu m-au angajat pe mine. Da’ mie îmi plac comentariile tale. ;)
Sa ma scuze amalia atunci ;-)
prea „scumpa” pentru ei?!?! cea mai scumpa pentru noi! sensul acela „sinonim” cu sweet! ma refer la calitatea… cui de fapt? a ta, caci nu-ti vinzi pielea atat de ieftin. pardon, mintea! pielea si-o vinde demi in film!
LA NAIBA, mi-am gresit propriul nume! imi cer scuze!!
@Amalia
La fel cum se aşteaptă la productivitate în Deva, să zicem, pe 200 de euro.
Hai Robintel sa-ti explic cum are loc cresterea salariala in Germania. Bilanturile oricarei firme sint transparente si publice. La sfirsitul unui an fiscal sindicatul se uita pe bilant si zice „anul asta ati realizat un profit mai mare cu 280 de milioane decit anul trecut, asta inseamna ca o treime din suma asta trebuie s-o redistribuiti celor care au produs cresterea asta mare de profit, si asta inseamna o crestere salariala de 7% pentru fiecare angajat”. Incepe apoi lupta sindicala si negocierile dintre sindicate si patronate pentru ca in final sa se ajunga la o crestere de 3%-4%.
Niciodata, dar absolut niciodata, nu se cere in Germania marire de salariu decit ca o redistribuire a unui procent din plusprofitul fata de anul trecut.
Ai priceput ideea? Intii produci mai mult si apoi ceri ca un procent din ce-ai produs mai mult sa ti se redistribuie tie celui care a adus cresterea asta de profit.
Daca tu consideri ca e o prostie sa fi productiv pe 200 de euro in Deva, suma pe care ai negociatu chiar tu de bunavoie si pentru care te-ai angajat sa muncesti harnic si cinstit 8 ore pe zi, atunci sa nici nu te astepti la vreo crestere salariala, ba dimpotriva poti sa te astepti la pierderea locului de munca.
Toti sint de acord in principiu in Romania ca economia de piata e cea care asigura bunastarea. Ei bine, una din regulile de aur a economiei de piata e tocmai asta ca cresterea salariala are loc numai din plusprofitul fata de anul trecut sau perioada trecuta, depinde cum se convine sa se socoteasca. Cresterea salariala artificiala care nu deriva din plusprofit duce la faliment intotdeauna.
E excat invers decit spui – nu intii da-mi mai mult ca sa muncesc mai mult ci intii muncesti mai mult sa ai de unde sa ceri mai mult.
@Otto
Da şefule, sunt de acord cu tine.
1. Nu am negociat să fiu productiv pe 200 de euro.
2. Nu sunt din Deva.
3. Nu ştiu de ce mă percepi ca un Gică Contra.
Te asigur că sunt un tip de bun simţ, la fel ca şi tine.
Draga Robintel eu doar am reactionat la fraza ta. Sper ca tu ai scris-o? :D
Desi postarea mea era scrisa ca si cum de tine ar fi fost vorba ea nu se adresa tie ci unei persoane ipotetice care a semnat in Deva un contract de munca la 200 de euro in Deva – tu ai prezentat un Gica de carton si eu lui i-am raspuns.
1, Gica ipotetic de care vorbesti a semnat un contract de munca nu un contract de nemunca.
2. Cum am putut oare sa presupun ca esti din Deva? E rau sa fi din Deva? Eu de origine sint din Hunedoara – presupun ca nu e prea bine…
3. Te asigur ca nu te percep nicicum, nu te cunosc absolut deloc si nu mi-as permite niciodata sa fac presupuneri apropos de persoanele despre care nu am nici o idee.
Eu doar reactionez la ce se scrie pe aici. Daca cumva te-am deranjat cu asta sau cu felul in care o fac imi cer scuze. Daca e deranjant in vreun fel ajunge sa spui ca nu doresti replici de la mine si n-o sa le primesti. No offense…
@Otto
Aici e vorba de altceva. La 200 de euro se cere si luna de pe cer si se ofera nimic.
Am lucrat pentru o firma din Deva. Cred ca ei sunt exceptia. Angajatori dementiali. Super OK. O placere sa colaborez cu ei. Asa sefi sa tot am.
Eu sunt din Petrosani…
Robintel, eu continui sa nu am intelegere pentru felul asta de a pune problema, poate sint plecat de prea mult timp. Nu inteleg propozitia la 200 de euro se cere si luna de pe cer si nu se ofera nimic.
Foarte clar si precis: tu ai munca de vindut pe piata muncii, iar pe piata muncii e cineva care vrea sa-ti cumpere munca – ati cazut amindoi la intelegere ca tu-ti vinzi munca la 200 de euro si ca el ti-o cumpara la pretul asta – e ca la vinzarea de mere sau pere la piata – daca asta e contractul atunci ala nu mai trebuie sa ofere nimic si tu trebuie de banii astia sa muncesti orele stipulate in contract corect harnic si full energy. Punct, ceau, pa si pusi, ura si la gara :D
Mai vrea careva dintre cei doi parteneri o maslina, o bomboana, o atentie, un glob de craciun, trei scobitori, atunci se pune asta in contract. E contractul asa: tu excavatoru meu 8 ore pe zi pentru 200 de euro pe luna? Atunci adio si n-am cuvinte… :D
Otto,
Mă tem şi eu că n-am priceput esenţialul, aşa cum spui şi ai dreptate. Singura situaţie în care mă tem mai tare decât când nu pricep esenţialul e atunci când pricep esenţialul şi esenţialul doare. Atunci mai bine mă prefac că nu l-am priceput.
Te-am scuzat, nici o problemă şi îţi mai dau încă o dată dreptate. Dar pe lângă factorul economic care e perfect în calcule când manipulăm şuruburi şi roboţi industriali, în relaţia cu oamenii (angajaţii) mai intervine un aspect neplăcut şi esenţial: factorul psihologic. Angajatul a semnat pentru 200 de euro pentru că asta a găsit pe moment şi vine de acasă la servici numai cu mâinile şi picioarele, inima nu şi-o ia niciodată cu el. Sunt şi eu plecată de ani mulţi din ţară, acesta nu e un argument.
Capitalismul ăsta pentru benzi transportoare dar aplicat pe oameni are rezultate sociale neplăcute cam peste tot. Boşii scrobiţi care trimit fabricile spre numai chinezul ştie unde (în numele eficienţei) văd numai cât lungul nasului şi al bonusului şi direcţia în care merge lumea acum e o mare păcăleală. Exemplele curg.
Eu înţeleg ce spui tu, înţeleg şi văd mecanismul dar asta nu mă împiedică să afirm că în această cacialma omul e considerat fierătanie, cu obligaţiile unui sclav şi drepturile unui şurub. Şi mai am un singur argument: muncitorii români de aiurea, de prin Europa. Majoritatea muncesc pe brânci pentru mia lor şi ceva de euro. Pe când în ţară trăgeau de coada mâţei pentru 200 de euro până când mâţa a rămas fără coadă şi i-au picat şi mustăţile. Toţi spun: muncesc şi ştiu că sunt plătit, acasă munceam şi ştiam că nu pot trăi. Şi atunci de unde entuziasm, de unde productivitate? Din chiorăielile intestinale? Vă rog să mă scuzaţi!
Adevărul e că măritişul interesului corporaţiei cu interesul truditorului este un subiect dureros şi fiecare are dreptatea lui şi eu nu mai am deloc dreptate pentru că am dat-o pe toată altora.
Robinţel,
Unde sunt angajatorii ăia demenţiali din Deva că vin şi eu imediat peste ei, eu fiind la rândul meu un angajat demenţial peste care poţi arunca câte proiecte vrei si care nu are nevoie de pauze dese pentru cafea sau alte cele. Îţi dau proiectul rezolvat, tu (nu tu personal, angajatorul, vreau să spun) mormăi şi îmi dai următorul proiect, eu îl strâng în braţe şi mă duc cu el în banca mea unde îmi încleştez dinţii şi priceperea până se rezolvă aşa cum trebuie treaba. Pe urmă bat la uşă şi predau totul rezolvat şi iar mi se pune în braţe altceva şi procesul se repetă. Credeţi că e suficient de eficient?
Denisa,
Exact la asta m-am referit, ştii tu, noi gând la gând… De fapt cu asta trebuia să încep răspunsul :).
@amalia
Am o simpatie, chiar o empatie, deosebita pentru discursul tau. Din pacate ai un punct de vedere femeiesc care nu are nici o legatura cu lumea reala, iti pui niste ochelari roz si te fortezi sa crezi ca lumea care o vezi prin ei e cea reala.
Am parcurs toate etapele, am fost student sarac care a jobuit cu hirca si ocazional si la leasing (daca esti afara sti despre ce vorbesc), si apoi am urcat pina la punctul la care deasupra mea mai sint in ordine descrescatoare: Dumnezeu, morala (etica) si legea, la locul unde eu hotaresc soarta altora. Tu vorbesti de suruburi, eu le-as spune rotite, toti sint rotite intr-un mecanism care trebuie sa functioneze. Imi aleg rotita care face ca mecanismul sa functioneze ideal, daca gresesc arunc rotita si caut alta acre sa se potriveasca asa ca mecanismul sa functioneze perfect. Poti sa fi o rotita mai mare sau una mai mica, una mai importanta sau una nesemnificativa in functie de abilitatile si valoarea ta, dar tot o rotita in mecanismul care trebuie sa se roteasca intr.un anumit fel esti.
Asta iti asigura baza materiala pentru viata ta reala. Viata ta reala incepe dupa ce ai terminat serviciul.
Eu am un mare respect si o mare simpatie pentru felul in care femeile vor sa vada viata. Daca viata ar fi asa cum si-o imagineaza femeile atunci viata ar fi mai frumoasa, in orice caz mult mai umana. Din pacate insa felul in care femeile isi imagineaza viata nu are nici o legatura cu realitatea…
Homo homini lupus!!! Ramine apoi ca dupa serviciu sa-ti modelezi si sa-ti creeezi viata ta reala dupa imaginatia si pofta inimii tale. Asta se poate si asta depinde intr-adevar de tine, cea de la servici insa nu – ea se desfasoara dupa mecanisme asupra crede-ma ca nu ai nici o influenta.
Cu multa simpatie…
Am înţeles, mulţumesc. Gata, mi-am făcut discursul sul şi îl pun la păstrat până dau peste un alt mic Dumnezeu căruia să i-l servesc contra unor cantităţi variabile de simpatie şi empatie.
Nu comentez opiniile legate de femei, din eleganţă (din eleganţa mea adică) şi tot din eleganţă (a mea) nu îmi expun aici părerea legată de aceste opinii.
Cu sentimente de uluire şi respect,
O Rotiţă.
PS: Am eu aşa o senzaţie că „acre” acela în loc de „care” din a doua jumătate a rândului 10 nu e întâmplător cum ar putea să pară…
@amalia
„acre” e la tine in rindul 10, la mine e in rindul 15, sti depinde de rezolutia monotorului – cu cit ai rotita mai mare :-) cu atit si rezolutia mai buna. A, si era totusi intimplator, un typo si atit…
Madame (e voie sa spui madame in america sau va taie capu pentru asta?), sint bulversat de eleganta (eleganta ta adica). Dupa ce va reveniti din uluire va rog sa acceptati plecaciunile mele.
Otto are dreptate.
De asta sunt multi romani plecati inafara.Nu zic ca produc mai mult inafara decat au produs aici dar cu banii castigati isi asigura un minim de decenta.
Cu multinationalele cred ca in curand tarile de unde s-au inregistrat ca firme sa ii taxeze daca isi muta fabricile inafara.:))
Sa vezi atunci distractie…
Se merge mult pe outsourcing pentru ca este convenabil pentru firme. Aici in Canada sa zicem ca e mai bine pentru ca indienii si chinezii sunt aici deci nu trebuie sa mute fabricile acolo.