Nokia 808 Pure View

Se întreabă Dojo dacă-i ea ciudată pentru că refuză să-şi schimbe telefonul aproape la fel de des ca pe ciorapi, aşa cum ştim că fac multe persoane. Eu, cel puţin, ştiu destul de mulţi oameni care aşteaptă noul iPhone [nici măcar nu contează care model, fraza asta va fi valabilă la toate modelele de iPhone] ca pe Mesia. Pe cuvânt că aş vrea să-i înţeleg pe oamenii ăştia; e drept că eu nu mi-aş permite acum un iPhone 5, dar nu sunt atât de #săracă încât să nu îmi permit niciodată un iPhone. Şi totuşi, nu îl vreau. Dacă m-ar pune cineva să aleg între un iPhone şi un alt smartphone, l-aş alege pe „ălalaltu'”, nu pentru că e un nou trend să fii împotriva produselor Apple [aşa cum am mai spus, am un iPod shuffle pe care îl iubesc, dar urăsc iTunes cu patimă], ci pentru că produsele astea nu au fost create pentru mine.

În schimb, atunci când am pus prima dată mâna pe Nokia N9, am simţit că telefonul ăla a fost făcut pentru mine. E clar că sunt super-compatibilă cu nordicii: IKEA şi Nokia sunt doar două branduri care dau lumii produse cu design mişto şi de care e foarte uşor să te îndrăgosteşti. N9 are nu doar ecranul cu marginile rotunjite, şi ferestrele şi pozele sunt tot aşa, ba chiar şi fontul folosit în meniul telefonului e foarte simpatic, de ţi-e mai mare dragul să scrii pe el. Sincer, nu credeam că o să fiu vreodată mulţumită de un telefon fără tastatură QWERTY, dar Nokia N9 a reuşit să mă convingă că se poate „trăi” numai cu touchscreen.

Bun, acum, că am stabilit cât de mult îmi plac mie telefoanele Nokia,  mai trebuie să vă spun că de când am primit telefonul actual, nu am simţit deloc – dar deloc! – lipsa sistemului de operare Android. Îl avema pe tabletă, dar cum tableta e la mama cam de multişor, m-am mulţumit cu telefonul. Şi ca să parafrazez o vorbă celebră: once you go swipe, you cand go back! Mi se mai întâmplă să pun mâna pe tabletă sau pe telefonul lui Sebi şi mă simt neîndemânatică, la fel cum m-aş simţi dacă aş încerca să scriu un articol pentru blog de pe un telefon cu tastatură clasică.

Meego sună… cumva, dar pentru mine este un sistem de operare foarte bun. O singură bubă i-am găsit: de fiecare dată când deschid Twitterul [deci foaaarte rar], dar de fiecare dată, fără excepţie, telefonul mă anunţă că aplicaţia a „crăpat”. „Vrei s-o închizi?”, zice. „Nu, nu vreau”, îi răspund, şi-atunci el îşi vede de treabă şi merge bine-merci. Dar cred că vrea să îmi testeze vigilenţa sau ceva, altfel nu înţeleg de ce mă minte că a crăpat. Sau îi plac degetele mele şi vrea să-i mai dau câte un „tap”.

Ca să-i răspund lui Dojo: nu mi-am schimbat telefonul din luna martie şi la cât sunt de mulţumită de el, ceva îmi spune că vom fi împreună mult timp de-acum încolo. De când am Nokia N9, nu mai car după mine zilnic aparatul foto, pentru că nu mai am de ce. N9 face poze foarte faine, iar asta s-a văzut şi pe blog. Majoritatea pozelor puse pe blog în ultimele şase luni au fost făcute cu camera de 8MP a telefonului. Vechea mea cameră foto Sony H5 are doar 7,2 Megapixeli…

Dacă ar fi să se întâmple ceva cu telefonul meu, l-aş schimba doar cu Nokia 808 Pure View, despre care am auzit numai lucruri bune. The FUA zice că-i „cel mai tare aparat foto la care poţi vorbi”. Eu aşa îl simt şi pe N9, dar ceva îmi spune că Nokia Pure View face poze niţel mai bune. „Ceva”-ul ăla fiind cei 41 de Megapixeli cu care este dotată camera foto de pe telefon. 

Da, telefonul este unul scump. Tocmai de-asta consider că nu ţi-l cumperi pentru şase luni sau un an, până apare ceva mai bun sau până când lansează Apple următorul model de iPhone, ci ţi-l cumperi pentru că ai nevoie de el, ai nevoie de ceea ce ştie să facă şi eşti dispus să plăteşti pentru asta o dată la trei sau patru ani, să zicem. Să nu-mi spuneţi că o durată de viaţă de patru ani e prea mult pentru un telefon mobil.

Ana „Questioare” Muşat a scris un articol în care s-a „răcorit” pentru că înţeleg că la locul de muncă are de-a face cu tot felul de utilizatori de Internet pe mobil. Totuşi, am strâmbat din nas când am citit: „«Am un Sony Ericsson k300 și vreau setările de internet». Ai venit din 2005 direct în 2012? Ai descoperit maşina timpului? Spune-mi cum de încă mai foloseşti aşa ceva cu ofertele tentante care sunt acum pe piaţă? „. Ei bine, mie atitudinea asta mi se pare exagerată. Dacă omul nu-şi permite un alt telefon şi vrea totuşi să beneficieze de Internetul pe mobil pe care bănuiesc că îl plăteşte [fie că are abonament, fie cartelă preplătită], cine suntem noi să-l judecăm? Astaa-şi permite, asta foloseşte. Treaba asta cu „da’ tu din ce an ai venit?” mi se pare o fiţă pe care o dobândim după mai mulţi ani petrecuţi într-un mediu în care a-ţi schimba iPhone-ul la fiecare nouă lansare este un lucru care vine de la sine.

Cum spuneam, următorul meu telefon va fi Nokia 808 Pure View – sau un model de Nokia similar, dacă apare ceva mai bun, dar nu mă grăbesc. Nu strâng bani pentru el, nu visez noaptea la el, nici nu-mi vine să plâng  când îl văd la alţii. Eu sunt, deocamdată, foarte fericită cu telefonul meu.

Şi încă o chestie: dacă fiecare iPhone nou lansat este complet, de ce vi-l doriţi cu atâta ardoare pe următorul? Pentru Siri? Pentru un ecran mai mare?