Norc.ro, acum şi pe strada ta

…pe strada mea încă nu.

Am vrut să văd ce s-a mai întâmplat cu Norc.ro, site-ul despre care scriam în urmă cu câteva luni.

De curând am descoperit că Norc a fotografiat la nivel de stradă o parte din oraşul Deva, cu toate că numele acestuia nu apare în lista oraşelor fotografiate complet. Nu-i nimic, eu am răbdare! Şi dacă tot am adus în discuţie oraşele fotografiate la nivel de stradă [street view], iată care sunt acestea: Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Câmpina, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Poiana Braşov, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Suceava, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea şi Valea Prahovei.

Din păcate, Hunedoara şi Orăştie nu apar încă pe listă, fiind oraşe mai mici. Nu că Deva ar fi ditamai metropola, dar este, totuşi, reşedinţa judeţului Hunedoara. Oricum, partea cea mai faină a noului site Norc.ro este că şi-a îmbogăţit conţinutul cu informaţii despre restaurante, cinematografe, galerii de arta şi tot felul de alte locaţii. Utilizatorii pot împărtăşi aceste informaţii cu prietenii lor şi alţi membri ai comunităţii Norc, aceştia putând scrie recomandări sau propune locaţii noi.

Pentru mine, ca blogger, posibilitatea de a embedui pe blog panoramele realizate de Norc la nivel de stradă este senzaţională. De multe ori aş fi vrut să scriu despre un loc, local, magazin din Deva şi nu am putut s-o fac aşa cum mi-aş fi dorit pentru că nu aveam cum să ilustrez articolul. De acum încolo îmi va fi mult mai uşor s-o fac şi am şi câteva exemple:

  1. Am scris despre restaurantul La Primii din Deva, dar nu apucasem să-l fotografiez şi nici nu aveam timp să fug din redacţie ca să fac o poză. Aşa că am lăsat articolul neilustrat, până astăzi, când am inclus panorama Norc din care se poate înţelege foarte clar unde este situat restaurantul cu pricina. Ca devean, dacă nu ştii unde-i făcută poza respectivă şi te învârţi puţin cu ajutorul mouse-ului, nu ai cum să nu-ţi dai seama unde este restaurantul. Şi aş putea chiar să adaug un review al restaurantului pe site-ul Norc, dacă nu aş fi prea comodă.
  2. Cine nu ştie cum să ajungă la barul Ceapa Roşie din Deva se va prinde foarte repede pe unde-i situat dacă se plimbă puţin în panorama inclusă de mine în articol.

Exemplele ar putea continua, doar că nu am mai embeduit nici o panoramă, fiind prea ocupată cu plimbarea virtuală prin Deva. Am ajuns chiar la blocul în care am locuit timp de şase ani:

Poţi începe navigarea prin centrul Devei chiar de aici. Activează din colţul din dreapta-sus opţiunea full-screen şi cu ajutorul săgeţilor din dreapta jos poţi face chiar acum o plimbare.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine, chestia asta reprezintă un mare pas înainte în blogging. Nu mai trebuie să mă chinui cu explicaţiile, embeduiesc o panoramă şi cititorul se poate „plimba” în zonă ca să vadă exact locul despre care vorbesc.

O singură nelămurire am: ce se întâmplă atunci când imaginile făcute în 2008 şi 2009 nu vor mai fi de actualitate? Dacă un magazin se închide şi locul îi este luat de un altul, eu cum mai pot exemplifica prin imaginile făcute de Norc? Poate voi primi un răspuns pe blogul Norc.

Jos pălăria şi mulţuumesc, Norc!

5 thoughts on “Norc.ro, acum şi pe strada ta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.