Ani la rând am râs, în sinea mea, de bolile sau afecţiunile astea domneşti. gen anxietate, depresie, astenie. Până când am aflat, pe propria-mi piele, că astenia de primăvară nu e o balivernă. Mă trezesc cu chef de viaţă, dar odată cu soarele, se duce şi cheful. Şi cum eu mă trezesc cu două-trei ore înainte să apună soarele, se înţelege cam cât chef de orice îmi rămâne. Încerc să-mi schimb programul, dar nu ştiu cum se face că doar cu încercatul rămân.
Şi aş fi scris pe blog, dar dacă nu am chef de nimic, se înţelege că nici de povestit nu prea am ce să vă povestesc. Simt, totuşi, că îmi revin, încet, încet. Ieri mi-am văzut căţeaua şi m-am tăvălit un pic cu ea prin iarbă, mi-am reîncărcat bateriile [deşi le simt uneori de parcă ar fi 777 de-alea chinezeşti, la preţ de scobitori] şi mai pe seară încerc să montez un filmuleţ scurt de tot cu Castelul Corvinilor. Şi de vreo două săptămâni tot vreau să vă arăt ce automat şmecher de lapte avem în Hunedoara, chiar lângă fabrica de pită. Poate reuşesc să-l şi filmez, că mi-a devenit tare drag de când iau lapte numai de la el.
Voi cum faceţi faţă? Vă bucuraţi că aproape a venit primăvara sau sunteţi la fel de ameţiţi ca şi mine?
Foto: Leonid Afremov
Mai sunt zeci de mii de caini cu care sa-ti incarci bateriile. Sau sa le consumi, ma rog, in functie de directia in care fugi.
Mie mi-s dragi câinii, deci nu fug. Şi dacă-s agresivi, pot fi şi eu agresivă. Dar nu mă atacă, odată [o dată?] m-am băgat în seamă cu un câine în lanţ şi nu mi-a făcut nimic, că suntem prieteni, no. :D
Chiar e dragut milk-omatul de la brutarie…si practic: ai cornurile la indemana! Dar mai este unul si pe Sanitas. Pe ala nu l-ai vazut?
Ba, l-am văzut, dar nu am drum pe acolo, pe când la pâine merg o dată la câteva zile [de fapt, nopţi].
Încearcă să te împrieteneşti mai bine cu virgulele, nu ţi-ar strica.
@Eva: Serios? Ai şi argumente sau ai dat-o aşa, poate muşc?