…continui să am încredere în – şi să dezvolt relaţii cu – oameni care nu merită timpul meu.
[articol lung]
Nu m-am întrebat niciodată de ce fac asta, până acum. Realizez că mi-am pierdut multe, nepermis de multe ore din viaţă încercând să „fac să fie bine”, pentru că am fost crescută şi educată în spiritul ăsta. Sau poate că e vorba de auto-educare, mă rog, oricum ar fi, am ajuns să fiu un om prea bun. M-am lovit în viaţă de câteva femei imposibil de rele, genul de femei cu un plan mârşav, sau care aveau întotdeauna o agendă ascunsă, cum am mai auzit io prin filme că se zice. Am încercat să le evit, aţi crede? Nu, dimpotrivă, m-am împrietenit cu ele, am încercat să le înţeleg, să aflu ce le-a făcut să fie atât de reci, de rele, cu inimi de piatră. Poate că unele dintre ele mi-au servit pe tavă o poveste care a picat la fix, iar eu, impresionată de „dramele” lor, am continuat să le fiu prietenă, să investesc timp, energie şi sentimente [alese] în relaţiile de prietenie pe care credeam că le am cu ele.
Din fericire, nu mi s-a întâmplat încă aşa cum îmi spunea o mătuşă că se întâmplă cu „prietena cea mai bună”: ori îţi fură iubitul, ori îţi dă foc la casă. Dar în rest, am avut parte de cele mai triste-enduri. Cea mai mare greşeală a mea este că mă ataşez de femeile astea, din dorinţa atât de simplă şi nevinovată de a găsi în ele o prietenă. O prietenă şi-atât. Aia cu care mergi la şoping, cu care bârfeşti la o cafea, căreia îi poţi spune cele mai mari secrete ale tale având garanţia că le va lua cu ea în mormânt. Am avut o singură astfel de prietenă, dar distanţa fizică ne-a făcut să ne îndepărtăm. Am căutat în zadar pe cineva care să-i ia locul; de fiecare dată m-am lovit de femeile-cu-un-plan-mârşav.
„Prietenele”
Amica [dez]interesată
Dar să detaliez puţin… pentru cei trei cititori care au rezistat până aici [hai, că nu mai e aşa de mult]: cu una dintre femeile astea am avut o prietenie destul de sănătoasă până la un punct. Punctul acela e reprezentat de momentul în care prietena a început să câştige suficienţi bani încât să nu mai aibă nevoie de prietene vechi aşa, ca mine. De-acum îşi permitea să aibă prietene care aveau acelaşi venit. Aşa că relaţia se răcise într-atât încât ne mai sunam ori făceam schimb de SMS-uri doar „de sărbători”. Ruptura s-a produs când m-a sunat, de ziua mea, ca să mă roage să-i trimit un CV la o firmă. Nu mi-a mulţumit, era stresată din cauza unui deadline, a sunat după vreo 10 minute ca să se asigure că docomentul fusese trimis. La un moment dat, a fost cerută în căsătorie. Se apropia nunta, mă anunţase despre „fericitul eveniment”, cu detalii chiar, dar invitaţia – telefonică! – am primit-o abia cu două săptămâni înainte de nuntă, atunci când, probabil, alţi prieteni îşi anunţaseră… absenţa. Am refuzat politicos, iar de atunci nu am mai auzit de ea.
Femeia Imposibilă
Pe alta am cunoscut-o la unul dintre multele locuri de muncă pe care le-am avut. Cred că pot s-o numesc Femeia Imposibilă, pentru că încă nu i-am desluşit descâlcit misterul. De fapt, mi-e greu să o şi descriu. Pot să spun că este femeia cu cel mai mizerabil caracter văzut vreodată. De la cuvinte murdare [iar prin „cuvinte murdare” se poate înţelege chiar şi „să-mi dai limbi în…”] adresate şefului în şedinţă, de faţă cu toţi angajaţii, până la scandaluri provocate, aparent, de cele mai neînsemnate greşeli ale colegilor, femeia asta le avea pe toate. Şi nu se sfia să se laude cu asta. Ne-am „împrietenit” curând după ce eu m-am angajat, iar de certat ne-am certat mai des decât cuplul de alcoolici care stau la etajul patru în blocul vecin. Motivele erau întotdeauna micile mele greşeli, pe care o profesionistă ca ea nu le putea lăsa nepedepsite. Aş minţi dacă nu aş recunoaşte că am învăţat multe lucruri – profesional vorbind – de la Femeia Imposibilă, dar un lucru esenţial se pare că mi-a scăpat: în afara faptului că nu avea nici o altă prietenă, ea nu ar fi avut nici un motiv pentru care să se împrietenească cu mine. Nu aveam nimic de „oferit”, în afară de timpul şi energia mea. Femeia Imposibilă ar putea servi drept inspiraţie pentru un capitol de roman, dar n-o să-l scriu acum, pentru că mi-e milă de cei doi cititori care au rezistat până aici.
Blonda
Am avut ca prietenă şi o şatenă care se vopsise blondă ca să se poată autoironiza pe motivul ăsta. Ca şatenă, e de căcat să spui bancuri despre blonde. Ca blondă, autorinoia de care dai astfel dovadă e un semn de inteligenţă. Femeia nu era proastă deloc, ba chiar pot spune că, din moment ce m-a păcălit că suntem prietene, e foarte deşteaptă. „Agenda ei ascunsă”? Păi, eu eram o vacă bună de muls, mâna de lucru ieftină de care ea avea nevoie atunci. Am colaborat atât de bine, încât la un moment dat am ajuns să împart cu ea mai mult decât mi-aş fi dorit. De data asta, „prietenia” s-a rupt cu o ceartă urâtă. Pe măsura prieteniei, dealtfel.
Colega-prietenă
Cât timp proximitatea teritorială [pleonasm?] a permis-o, am fost cele mai bune prietene. Povesteam cu orele, râdeam, ne amuzam pe seama altora şi-a noastră – că doar şi noi suntem făpturi inteligente şi preţuim autoironia – asta până când eu nu am mai fost singură. Prietena a considerat că nu mai prea avem ce să ne spunem, din moment ce eu nu mai eram ca ea. Eu eram doi, ea era tot una. Prietenia s-a dus pe Apa Vinerii în care „eu” am devenit „noi”. Din când în când, mă mai claxonează prin oraş, semn că nu s-a terminat.
Inteligenta nevinovată
Inteligenta nevinovată, cu care am crezut că am foarte multe lucruri în comun, a fost ultima pe lista nefericită a prietenelor cu ghilimele şi cea care m-a făcut să-mi pun întrebări despre mine. Este inteligentă pentru că şi ea, la fel ca şi celelalte, a reuşit să mă convingă că există o scânteie, că am putea fi bune prietene. Până la un punct, a fost amuzant să descoperim tot felul de similitudini între noi. Însă şi ea, ca şi colega-prietenă, avea o problemă cu „cei cu care mă adun”. Am auzit din gura ei mai multe vorbe de duh decât am citit printr-o culegere veche de proverbe şi zicători româneşti. Cine se-aseamănă se-adună, zicea ea, şi o să vezi că vei suferi. Roata se-ntoarce, în viaţă, faptele se întorc ca bumerangul, bine faci, bine găseşti, de-astea. Femeia s-a supărat când unul dintre apropiaţii mei l-a criticat [cam public, aşa] pe unul dintre „apropiaţii” ei. Apropiatul meu avea un motiv bine întemeiat să fie supărat, dar ea nu a putut să vadă dincolo de critică. Pe ea au atins-o cuvintele dure adresate unui prieten, iar eu ar fi trebuit să văd lucrurile prin ochii ei şi să acţionez în consecinţă: să rup orice legătură cu… apropiatul meu. Cum am ajuns la o vârstă la care nu accept sfaturi utile despre viaţa personală de la nimeni, nu am acţionat în consecinţă. Inteligenta nevinovată s-a bucurat, de curând, atunci când eu am suferit.
Dacă, după toate astea, se întreabă cineva de ce este nevinovată, o să răspund aşa: pentru că lumea e rea, ea nu a făcut niciodată rău nimănui, nu se bucură de răul altuia şi în general e o maică precistă mai mică. Nu ştiu ce-i aia precistă, dar prietena mea inteligentă şi nevinovată sigur are un nimb deasupra capului. Şi i-au promis că, dacă e cuminte, va primi şi aripioare [nu, mă, nu aripioare picante de la KFC, aripioare de înger].
Concluzii
Oare mai e nevoie şi de concluzii? Singurului cititor care a rezistat până aici îi mulţumesc pentru atenţie, iar mie ţin să-mi reamintesc că proştii învaţă din greşelile lor, iar deştepţii din greşelile altora. În cazul ăsta, treacă de la mine, să fiu eu proasta care nu-şi va mai repeta niciodată greşeala de a avea încredere în femei precum cele descrise mai sus. Şi îmi promit solemn să păstrez distanţa „regulamentară” faţă de aceste femei. Nu mă mai interesează unde dracu’ îşi ţin ele agenda aia ascunsă, pot să şi-o bage şi-n fund. Eu merg mai departe. 
*titlu inspirat de TV DE CE, un blog relativ nou, cu idei „fresh”, scris cu nerv, aşa cum ar trebui să fie un blog adevărat.
io am citit tot :D
acesta este motivul pentru care nu tre’ să ‘stick with only one friend’, chestia cu ‘prietena mea cea mai buna’ e…nu e.
Am citit si asta… ma gandeam ca voi intelege. In afara unei refulari absurde nu am inteles nici de aici nimic. Sa zicem ca sunt eu proasta. Daca te referi la punctul 3, iti mai dau o data cuvantul de onoare ca nu m-am gandit nici macar o secunda sa-ti fac rau. Crezi ce vrei! Daca imi amintesc bine, am fost printre primii care m-am bucurat sincer pt ceea ce trebuia sa ma bucur si m-am intristat din suflet, atunci cand am aflat ce s-a intamplat. Eu, in schimb, am toate motivele sa-i spun „te iubesc” plecand de la simpla idee ca mi-a salvat viata copilului si a mea, pana unde vrei tu. Iar descrierea pe care mi-ai facut-o… zau ca nu mi-am dorit inca aripioare. Dar e bun si asa. Macar stiu cum ai gandit in tot acest timp…
oh my dear, nu esti singura in lume :-( ma regasesc complet in ceea ce scrii. Acum am cateva prietene dar evit sa le dau numele de „cea mai buna prietena” pentru ca mi se pare ca se schimba „trofeul” de la una la alta. Ce am invatat eu pana acum: prea mult timp impreuna cu prietena/prietenele ta/tale strica.
situatiile descrise de tine se numesc ..lectii de viata,toti le primim,pt,culmea, sa ne imbogatim sufleteste,sa putem face diferenta,atunci cand intalnim oameni care merita prietenia noastra….
Cine cauta prietene fara cusur, fara prietene ramane! ;)
am citit tot.
Ai cam avut ghinion la prietene! Nu de alta, dar stiu ca am avut aceleasi probleme. Deh, ne-au crescut mamele increzatoare.
Head up! Mai sunt si oameni buni pe undeva pe aici, nu e inca demonstrat, dar banuim;)
Mersi de aprecieri si ne bucuram ca avem capacitatea de a amuza (adica de a fi o muza cu a in fata)
de la fiecare persoana careia ii acorzi un loc in viata ta (mai mare sau mai mic, de durata mai lunga sau mai scurta) ai ceva de invatat, fiecare e o experienta care are un rost pentru tine – asa ca fii increzatoare si ia-o ca atare….. oamenii neincrezatori sunt singuri, in adevaratul sens al cuvantului…… si la mine au fost destule / destui si ii astept cu nerabdare pe cei ce vor urma :)
cat despre cei ce se simt bine doar cand arunca cu noroi si mizerii gratuite in altii, ce se mai poate spune? trebuie ca sunt foarte fericiti si multumiti cu ei insisi, probabil ca au parte de multa iubire in viata ;)
Colega-prietena o am si eu ..cam aceeasi experienta.Eu am devenit noi, ea era singura si s-a imprietenit cu alta pe care cica nu o suporta.Si mai stupid e ca dupa vreo jumatate de an ( cand ne adresam doar un ” ce faci” ) imi toarna bomba . Ea se indepartase pentru ca eu nu o bagam in seama la fel de mult cum il bagam in seama pe consort.Asta mi-a pus capac.
Hm… Ra…, asta, Denisuca, wake up! Ce ai!? Alioşa nu răceşte, Alioşa se căleşte!!!
Am citit pana la capat si te inteleg perfect.Am patit multe chestii naspa cu „prietenele” care le-am intalnit in viata.In mare parte…erau amatoare de barfa.Una singura sa dovedit a fi „pana la capat” langa mine,dar deocamdata ne despart multi km :( . Din cauza experientelor neplacute am preferat sa dezvolt,mai degraba,o prietenie cu un baiat.Si nu ma barfit,nu ma denigrat in fata cunoscutilor…a reusit sa fie un adevarat prieten.
Am avut rabdare pana la capat,asta pentru ca am trait aproape aceleasi experiente..In urma carora am devenit foarte sceptica in privinta „prieteniilor”, am ajuns sa cred ca femeile nu iti sunt prietene decat daca au ceva de castigat.Barbati par mai constanti si mai de incredere,atata tim cat nu confunda tipul de ralatie.
cred ca toate trecem prin „prietenii” rele.eu cu siguranta am trecut.dar am o prietena,pe care o numaesc din tot sufletul „cea mai buna”,pentru ca nu mi-a intors niciodata spatele indiferent de situatie.intr-un mod ciudat ea m-a crescut,m-a educat,m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt azi si daca ar trebui sa renunt la ea…mi-ar fi greu.dar pe langa ea majoritatea prietenilor mei sunt baieti.iar unul dintre cei mai buni e chiar un coleg de munca.
exceptand cazul meu(fericit,zic eu) nu e bine sa ai incredere in nimeni,decat in tine
Da, barbatii sunt cei mai buni prieteni. Nu am avut niciodata o prietena. Dar prieteni la catarama-barbati am 3. Sunt sinceri, intelegatori si tot ce mai lipseste unei femei. Din pacate am un barbat mai talamb asa care nu intelege o relatie de prietenie intre femeie-barbat si de multe ori se isca certuri… dar la prietenii mei nu renunt! Stai linistita.. esti tanara, ca si mine dealtfel si o sa mai avem de-a face cu inca muuuuuuuulte specimene…
In timpul acestei vieti am invatat multe, prietenii sunt foarte putini, si aceia pe care ii cunosti „de o viata”. Nu am incredere in prieteniile facute „peste noapte”, cel putin din experienta mea asta am constatat, nu e timpul pierdut ca viata sa-mi demonstreze contraiul. Stiu doar ca fiecare dintre noi avem defecte, eu mi le asum pe ale mele, insa pana la a fi de-a dreptul nesimtit si profitor e cale lunga. Din experienta mea, am devenit mai zgarcita in a-i cataloga pe unii imediat prieteni, si nici nu trebuie sa ai multi in timpul vietii, atat cat sa-i numeri la o mana.
Stiu doar ca partenerul de viata imi este si cel mai bun prieten.
n-am rezistat pînă la sfîrşit, sorry.
am citit tot si la fel ca si ceilalti care au facut-o m-am regasit complet.in special colega-prietena…..nasol dar am patit-o e doua ori cu aceeasi persoana,deci prostia a fost dubla in cazul meu.dar am ajuns sa cred cu tarie in faptul ca femeile sunt rele.cu oricine.asa ca de cam un an si ceva cel mai apropiat prieten al meu este un tip.not gay.si merge mult mai bine,ma intelege,ne confesam,facem cumparaturile si-mi zice ca nu-s grasa atunci cand ma streseaza kilul in plus.men are a lot better.si-am dat seama de asta atunci cand lovindu-ma de o problema grava am primit cea mai frumoasa reactie de compasiune din partea lui,pe cand colega prietena de acum cativa ani dadea petreceri cand eu aveam ceva pe suflet.diferente de caracter,ira acum….potrivire de caracter :)
Fac parte si eu din „ala unul” cititor care a rezistat pana la capat.;;) Ma bucur ca ti-a revenit si poti scrie din nou articolele lungi pe care ti si ni le promiteai nu demult.
de obicei nu citesc articole lungi, desi eu mai mult articole de genu’ scriu, insa probabil pentru ca majoritatea blogurilor sunt scrise de barbati si nu stiu ce-ar putea sa ,,vorbeasca” atat de mult incat sa ma intereseze, insa tu, ca femeie, ai ce sa-mi spui si..poate sa invat.
acum imi pun si eu un semn de intrebare asupra prieteniilor mele.am doua relatii de ani de zile, insa niciodata nu se stie cum se va termina, daca se va termina.
legat de colege, am schimbat multe licee si-acum realizez ca in fiecare scoala am avut cate o ,,cea mai buna prietena”, insa de care acum nu mai stiu nimic, desi nu a fost nici o cearta.
indepartarea asta…
[ prea lung comentariul :| ]
Am citit tot, si vad ca nu’s singura. Poate suna a cliseu, dar e foarte posibil sa nu fi intalnit persoana potrivita. Eu pana la 20 de ani nu am avut nici o prietena din categoria „cum ar fi trebuit sa fie” si m-am intalnit cu majoritatea personajelor pe care tu le-ai descris de foarte multe ori. Cu toate astea, ma pot lauda in momentul de fata cu o prietena (care desi nu e „una”, e de fapt „doi”) pentru care as incasa cu bucurie glontul menit ei, si reciproc. Depinde de persoane. Mult noroc (sa stii ca am preferat sa iti citesc postul decat sa stau cu burta pe carte, ca’s in sesiune).
Raluca, eu am o prietenă foarte bună, dar ne despart nişte kilometri, aşa că nu avem cum să fim foarte apropiate. Întoarce-te cu burta pe carte, nu mai citi prostii de pe bloguri. :D
Deinsucă, eşti supy pe mine?
PS: Încă o aştept cu nerăbdare pe Raluxa cu premiul. Sper că nu are buze reci… :-ss
Da, Cezar, plâng în baie.
Nu m-am consumat inutil cu astfel de oameni. Nu ma intereseaza daca traiesc sa nu, prefer sa nu fim pe aceeasi planeta. :) Desigur, tu te plictiseai…
Omul se naste , traieste si moare singur. Notiunea de prieten nu exista. Apreciem oamenii-fara exceptie-in functie de interesele pe care le avem, sau de necesitatile spirituale si materiale de la un moment dat. Nu mai investi in nimeni si in nimic. Lasa-i pe altii sa o faca. Cel putin,momentan ai un sot care iti este alaturi. Concentreaza-te pe asta.
Am citit tot articolul.Sincer,am crezut ca sunt ultima din specia de femei increzatoare.Dar…nu ma bucur ca am descoperit ca mai exista si alte persoane ca mine.Imi pare rau.
Nu stiu cat de prietena ti-as fi eu, si nici nu cred ca ar conta, insa imi place textul. Asa-s majoritatea, daca le dai iau, si iau pana nu mai ai de unde sa le dai. Iar apoi tot ele au gura mare.
Personal stiu ca ajunge cumva barbatul de langa mine, dar la un moment dat am nevoie si de o schimbare de decor, ceva in plus care sa imi mai ocupe timpul, ceva nou, sau in completare. Si atunci apelez la un prieten.
Acuma… femeile care au nevoie de tine de obicei nu stiu sa si ofere. Cand o sa gasesti totusi una care sa stie sa si dea cat are nevoie si de tine atunci cred ca aia ar fi cumva o persoana de incredere, pana la proba contrarie.
Textul tau e unul din motivele mele pentru care ma inteleg mai bine cu barbatii :))
completare:
Mie nu-mi pare rau ca am intalnit astfel de oameni, am invatat ceva si acum imi aleg oamenii din jur mult mai usor, si mai bine. Asa ca ce pot sa-ti spun e ca sper sa alegi mai bine pe viitor :) Si sa nu le mai dai altora atat de multa importanta cat tie. Tu si barbatul de langa tine contati mai mult !
Azi am citit articolul si mai bine nu putea sa-mi pice…Si eu am avut prietene din alea..Ioi si inca mai am dar no si eu am fost invatata de mama ca tre sa fiu buna si ascultatoare si sa ajut…Da’ prietena d’aia care te sufoca ai? Taiculita doamne! De cand face ochi si pana se duce la culcare un bizilion de mesaje ca ce fac ca unde sunt cu cine da de ce ma intalnesc cu prietena aia ca ea e prietena mea cea mai buna. suna incontinuu si cand a fost prietenul meu la mine (stau in alta tara) ne-a innebunit de-a dreptu cu mesajele ei. phiu m-am descarcat ca tocmai ma certasem cu ea…Mersi Denisuca:)