Ştiu că luna asta am scris mult despre cadouri [hint]; adevărul e că deşi nu mă dau în vânt după partea religioasă a niciunei sărbători, îmi place enorm să ofer şi să primesc cadouri, în egală măsură. De fapt, cred că mai mult îmi place să le fac decât să le primesc, dar să nu ne pripim, cumva am reuşit ca în decembrie am primit mult mai multe cadouri decât am oferit, deşi nu mi-am propus asta.
Crăciunul se apropie cu paşi repezi, aşa că dacă nu aveţi încă idee ce cadou să le faceţi celor dragi, poate vă ajută GiftAdvisor. Eu l-am testat pentru câţiva potenţiali „primitori” de cadouri şi rezultatele nu au fost rele deloc. Ca să aflaţi ce cadou i s-ar potrivi cuiva, trebuie să introduceţi câteva informaţii: sexul, vârsta, relaţia voastră cu persoana respectivă, cum îi place să îşi petreacă weekend-urile şi dacă îi place să iasă din zona de confort sau să îşi împingă limitele. Aşa am descoperit câteva potenţiale cadouri pe care, cumva, nu le observasem în broşura AVON.
GiftAdvisor pare să ştie, fără ca eu să mă fi logat în aplicaţie, că pentru mame, unul dintre cele mai populare şi cele mai potrivite cadouri îl reprezintă cremele Anew Ultimate 7S. Şi ştie bine, pentru că de când au apărut, mama mea numai pe astea le foloseşte. Noroc că mi-am făcut din timp cumpărăturile şi cremele ei sunt deja pe raft; spre deosebire de alţii, noi, cei din familia Lala, nu prea suntem capabili să păstrăm un secret sau să facem surprize, aşa că ai mei şi-au cam primit deja toate cadourile de Crăciun.
Pe lângă ajutorul venit din partea sfătuitorului în ce priveşte cadourile [GiftAdvisor], AVON are câteva idei de cadouri la preţuri rezonabile. Iată-le:
Setul TODAY Tomorrow Forever, care conţine o apă de parfum şi o loţiune de corp, la preţul de 59,99 lei – pe care îl obţineţi la comandarea altor produse din broşura AVON, în valoare de 50 de lei. La câte oferte sunt, nu va fi greu să găsiţi ceva.
Trei mini-ape de parfum: Little Black Dress, Far Away şi Incandessence. Pe toate trei le ştiu de mulţi ani şi ştiu că e greu să nu-ţi placă măcar una, aşa că dacă nu ştiţi ce parfum preferă persoana căreia i-l oferiţi, le puteţi lua pe toate trei şi unul dintre ele sigur îi va plăcea. Ca să obţineţi preţul de 19,99 lei/mini-apă de parfum, trebuie să mai cumpăraţi orice alt produs din broşură. E simplu, eu am testat cum funcţionează oferta pe site şi după ce am adăugat în coş un deo-roll cu 6,99 lei, mi s-a aplicat discountul la apa de parfum.
Produse Planet Spa, gratuite la comandarea apei de parfum Premiere Luxe [despre care am mai scris aici]. Pentru mine, produsele din gama Planet Spa sunt cele mai grozave. Le folosesc încă de la lansare, prin 2002, şi chiar dacă sunt un pic mai scumpe decât your average cosmetics, chiar merită toţi banii! Kitty, reprezentanta mea AVON şi colegă la gazetă, este de aceeaşi părere şi mereu mă atenţionează când „avem produse din gama Planet Spa la reducere”.
Cadouri colorate: lacuri de unghii din colecţia Diamond. 8,99 lei e un preţ bun, pe care îl puteţi obţine la comandarea unui alt produs [detalii aveţi în link-ul de mai sus].
Nu sunt fana oferirii de geluri de duş sau spray-uri de corp pe post de cadou, dar ştiu că nu toată lume primeşte cadouri scumpe, aşa că pentru vecina sau mătuşa care se bucură de orice cadou, setul de cinci produse [spumant de baie, şampon, loţiune de corp, gel de duş cremă şi spray pentru corp] vine la un preţ imbatabil: 29,99 lei. Cumpărate separat, acestea ar costa 90 de lei.
Iar dacă toate aceste oferte nu v-au convins, în broşura 17 sigur veţi găsi ceva pe placul vostru. Grăbiţi-vă, Crăciunul bate la uşă!
Buna recomandare! Chiar nu stiam ce sa ii fac cadou bunicelor copiilor nostri ;)