Nu te enerva, şi tu ai fost aşa!

Articol publicat în Iaşi Plus

Asta poţi vedea scris pe multe dintre maşinile de la şcoala de şoferi, care într-adevăr te enervează, când apar în faţa ta. Merg cu 20-30 km/ora, pe traseele din oraş unde-i traficul mai aglomerat şi mai ales la orele de varf. Sunt de acord că toţi trebuie să înveţe, dar mă întreb ce poate învăţa un elev, pe care-l duce instructorul în linie dreaptă câţiva kilometri care, la viteza de care ziceam mai sus, poate să-i ocupe toată ora de conducere?

Am o cunoştinţă care este acum instructor şi nu demult m-a invitat în clubul lor, zicându-mi: dragul meu, e afacere!.
Păi bine, dar eu nu sunt şofer profesionist!
Nu contează, vei fi instructor!
Şi trebuie să fac?
Dai examen pentru atestat la ARR şi gata!
Bine, şi unde-i afacerea?

Păi aici e şmecheria, că de la un elev iei între şapte şi zece milioane şi dacă ai patru pe lună, te-ai scos! Unde mai faci tu banii ăştia? Nici la taxi. Ora trece repede, dacă elevul se mişcă greu, consumă puţin, mai ai şi teorie şi aici îl pui să înveţe, că doar n-o sa mergi tu la examen în locul lui şi uite-aşa!

Adevarul e că legislaţia noastră în acest domeniu lasă de dorit. Peste tot ne-am aliniat la normele europene, taxiurile, dacă aţi remarcat, au început să se înnoiască (aşa cere legea), trebuie inscripţionate într-un mod cât de cât unitar, dar dacă vezi o maşină de şcoală, nici nu ştii ce e. De aici şi măiestria noilor şoferi, care după ce iau permisul mai au nevoie de o perioadă de acomodare, atât de conducere, cât şi teoretică, referitoare la „viaţa de şofer”, care include lipsa de respect, învăţarea înjurăturilor specifice, aroganţa aferentă maşinii pe care o conduci, tupeul, nerăbdarea de a sta la toate stopurile, schimburile „amabile” de fază lungă pe timp de noapte, exerciţii „digitale” cu colegii din trafic care nu te respectă, parcarea pe trotuar, iarbă verde sau loc de joacă pentru copii.

Aşa că să nu ne miram de cele ce se întâmplă acum pe îngustele şi prost-asfaltatele noastre şosele naţionale şi judeţene, de numărul incredibil (şi în creştere) de morţi şi răniţi, de faptul că firmele de asigurări nu mai pot face faţă plăţilor pentru daunele materiale. Şi toată rezolvarea ar fi o lege corespunzătoare, rezultată din „transpiraţia” aleşilor noştri – care sunt aleşi şi plătiti de noi tocmai pentru aşa ceva! O fi aşa de greu?