În încercarea mea de a înlocui (naibii) dulciurile cu ceva sănătos de ronțăit, am dat peste cartea Nucile și sănătatea, semnată de Gabriela Schwarz și apărută la Editura Casa.
Pe lângă că sunt gustoase, nucile (și nu e vorba doar despre nucile pe care le știm noi sub denumirea asta, ci nucile ca sâmburi ai fructelor, ce pot fi generic numite așa – migdale, nuci de cocos, arahide, caju, nuci braziliene, nuci pecan, fistic, nuci de Macadamia etc.) constituie o sursă importantă de energie, furnizând acizi grași nesaturați, esențiali pentru sănătatea omului, vitamine, minerale și microelemente importante.
Eu mănânc semințe de floarea soarelui de mulți ani… cred că am ronțăit măcar un camion mic de semințe, mici sau mari, cu sau fără sare. În ultimii ani 2-3 am descoperit niște semințe negre, mici, prăjite dar nesărate, și nu îmi mai trebuie altele. Nici nu cred că aș mai putea să mănânc celelalte semințe atât de sărate, mi s-ar umfla buzele și limba.
De fapt, cred că de vreun an nu am mai adăugat sare în mâncare. Dacă bucătarul casei o face nesărată, așa o mănânc; pur și simplu, cu atâta sare adăugată în orice aliment din comerț, nu simt nevoia să mai pun și eu peste legume, de exemplu, deși am crescut cu acest obicei. Nu concepeam să mănânc roșiile fără sare, de exemplu, dar când le mănânci cu brânză sărată, nu are sens să mai adaugi și tu sare.
Închidem paranteza despre sare și revenim la nuci și semințe. În afară de semințele de floarea soarelui, arahidele super sărate (în coajă) și ocazionala prăjitură cu nucă, nu am prea consumat nuci până într-o zi, când am aflat, nici nu mai știu de unde, că migdalele ajută la scăderea colesterolului. Mi s-a părut interesant și am început să îmi cumpăr și să consum migdale. Nu sunt ieftine, dar o pungă de 200 de grame costă mai puțin decât un pachet de țigări. Este o comparație urâtă pentru nefumători, dar când fumezi și dai 14-15 lei pe un pachet de țigări, o astfel de comparație ajută… nu neapărat să realizezi cât de mult dai pe țigări, ci cât de puțin costă hrana sănătoasă, în comparație cu tutunul care te omoară!
Nucile sunt incluse în recomandările nutriționale ale Asociației Americane a Inimii (American Heart Association), Asociației germane pentru nutriție (DGE) și în programul „5 pe zi” (program de nutriție lansat în mai multe țări de ministerele sănătății), datorită multiplelor beneficii asupra sănătății, printre care: efectul antiinflamator și hipotensiv, prevenirea diabetului de tip 2 și a demenței Alzheimer, întărirea sistemului imunitar și reducerea riscului de cancer. Din același motiv mănânc ardei iuți (și pentru că-mi plac): capsaicina conținută de ei se spune că ne apără de cancer, iar mie mi-e tare frică de boala aia.
Cartea „Nucile și sănătatea” are prețul de 49,90 lei, dar dacă urmăriți reducerile de la Editura Casa, o puteți cumpăra la un preț mai bun – de exemplu, acum costă 35,43 lei. În ea găsiți capitole întregi despre bolile și afecțiunile care pot fi prevenite sau ameliorate prin consumul de nuci, informații detaliate despre 10 tipuri de nuci, câteva tratamente cosmetice pentru piele și păr, precum și rețete cu nuci (supe, tocane, aperitive, salate, feluri principale, deserturi, prăjituri, pâine, muesli, paste tartinabile, băuturi). No, nu știu alții cum sunt, dar mie a început să îmi plouă în gură doar citind ce am enumerat în paranteza asta.
Și să știți că nu am fost dintotdeauna așa pasionată de nuci, dar de când am aflat cât sunt de sănătoase, parcă îmi plac și mai mult!
Cartea are 168 de pagini, multe poze, este tipărită pe hârtie lucioasă și foarte groasă, deci e ca un fel de catalog de lux din care poți afla informații utile despre nuci.
ca sfat, nucile (in general, fie ele nuci, caju, alune, etc) sunt sanatoase dar in portii mici (un pumn=30 grame). in general 100 gr contin pe la 600 calorii, pe cand o ciocolata la 100 de grame are vreo 500-550 in functie de umplutura. asa ca dpdv al caloriilor iesi mai ieftin daca mananci ciocolata.
sunt multi oameni care cred ca mananca sanatos dar tot se ingrasa, pentru ca la final, in slabire sau mentinerea greutatii conteaza numarul de calorii.