O întâmplare de fumătoare

Ieri, aşteptam pe cineva la Casa Rustică. „Cineva-ul” s-a lăsat aşteptat cam multişor, eu terminasem de mâncat şi tocmai savuram o ţigară şi o cafea Illy [cea mai bună cafea vreodată – asta e pentru Blegoo şi pentru ceilalţi bloggeri supăraţi pe romgleză]. Întâmplător, când am ajuns eu, restaurantul era plin, singura masă liberă pe care am găsit-o fiind în încăperea care, până acum câteva luni, le era rezervată nefumătorilor. De când cu legea care a permis ca localurile mici să-şi aleagă dacă vor să deservească fumători sau nefumători, proprietarul restaurantului Casa Rustică a decis să va primi în restaurant fumători. Va să zică, la Casa Rustică, furmatul este permis.

Revenind: mă aflam într-un local în care se fumează şi fumam. La o masă alăturată s-a aşezat un cuplu. Simţeam că se uită la mine, când unul, când celălalt. I-am privit întrebător. Şi-au întors privirile şi s-au făcut că povestesc ceva. Bad acting. El s-a ridicat de la masă, probabil că a întrebat-o pe chelneriţă dacă se fumează peste tot, apoi s-au ridicat şi au plecat. Când s-a ridicat tipa, am observat că era gravidă.

Oare nu le-ar fi fost mai uşor să îmi atragă atenţia asupra stării ei? Aş fi stins ţigara imediat, chiar dacă eram într-un local pentru fumători. Dar nu, ei au preferat să se uite urât şi apoi să plece. No, să fie sănătoşi.

26 thoughts on “O întâmplare de fumătoare”

  1. Oricum dacă stingeai tu ţigara nu era mare scofală. Fumau restul :) Iar doamnele însărcinate au tendinţa de a crede că toată lumea trebuie să stea la picioarele lor.
    Plus de asta, deşi nu fumez şi mă enervează fumul, nu înţeleg de ce trebuie discriminaţi fumătorii. (să fie pentru că soţul fumează şi mă enervează la culme să tot căutăm locuri de fumători? :D)

  2. N-ar fi fost politicos sa-ti cere asa ceva… asa incat au preferat sa plece… cat despre priviri :-?? n-au ranit vreodata pe nimeni, decat in orgoliu poate

  3. Stiau ca e un local pentru fumatori,nu?(sau daca nu stiau ar fi trebuit sa stie,ca acum scrie mare pe usa,la toate localurile)…Asa ca…nici macar nu trebuiau sa intre…Si,vorba lui anatati,oricum fumau toti ceilalti din local,asa ca…

  4. probabil tu ai fi stins tigara, dar altii ar fi facut-o? oare pe cati au rugat frumos pana cand au realizat ca 99% din raspunsuri sunt ca a celui de mai sus si au abandonat?

  5. Exact, daca tu ai fi stins tigara probabil foarte multi nu ar fi facut asta si din pacate odata cu legea asta foarte multi au ales sa-si faca localul pt fumatori din cauza ca e mai bine pentru afaceri, nu am vazut foarte multe localuri exclusiv nefumatorilor.

  6. Eu zic ca-i urat din partea lor c-au intrat in restaurant pentru fumatori,ea fiind insarcinata si nefumatoare.Poate ca a vrut sa testeze lumea, sa vada ce impresie produce..Asa ca…important este sa nu speri ca toata lumea sa impietreasca atunci cand te vede…in starea in care esti.Eu nu-s fumatoare si in tren cautam vagonul de nefumatori :)

  7. io zic ca-s bloggeri si in timpul asta ei deja au un post despre cat de nesimtita poate fi lumea in preajma unei femei gravide-just kidding- si io-s fumatoare asa ca te inteleg. nu ai de ce sa-ti faci griji. probabil cand au aflat ca e de fumatori au inteles atitudinea ta aparent „nepasatoare”

  8. Ar trebui sa mergi in SUA. In orice restaurant/local/bar/club/orice cladire (inclusiv pe strada in anumite locuri) fumatul NU e permis. Eu fiind nefumator asa bine m-am simtit.

  9. Ce usor e sa judeci…
    Marea majoritate a restaurantelor sunt pentru fumatori. Ce faci daca ti-e foame si in restaurantul pe langa care treci se fumeaza? Mergi in alta parte a orasului? Nu, intri cu speranta ca nu sunt prea multi care fumeaza la ora aia si/sau e suficient de bine aerisit incat pranzul sa fie suportabil. Ce faci daca la cele de mai sus adaugi faptul ca esti insarcinata (si deci te deplasezi cu mai multa greutate decat acum cateva luni) si persoana de la masa alaturata incepe sa fumeze? Nu-i ceri sa stinga tigara pentru ca patronul restaurantului a hotarat ca are voie sa fumeze in restaurantul lui. Tu esti intrusul acolo. Faptul ca oamenii aia s-au ridicat si au plecat e un gest normal, de bun simt, Denisa. Nu aveau alternativa. Ti-au respectat viciul si au plecat sa manance in alta parte. Dar asta nu inseamna ca a trebuit sa le si placa ce au fost nevoiti sa faca, de unde si privirea urata. Cand vei fi insarcinata vei sta doar in casa sau vei bate drumul pentru un suc pana la restaurantele in care exista spatii (de obicei pline) pentru nefumatori?

  10. Da au procedat frumos ca nu s-au luat de tine. Sigur privirile si discutia dintre ei nu aveau nimic persoanl cu tine; sigur se hotarau daca sa mai stea, sa-ti zica, sa plece.
    Asa ca ar trebui sa fi ok. Ei au fost cu tine ;)

  11. Dar oare ei nu citesc pe usile restaurantelor ca majoritatea au semnul „In acest local se fumeaza” si pe deasupra ar trebui sa fie si mai atenti la acest aspect dat fiind faptul ca era bortoasa

  12. @FlorinB,esti ironic fix degeaba…Si eu sint nefumator,dar daca intru intr-un local pentru fumatori sint constient ca-surpriza!-s-ar putea ca in acel local sa se fumeze…Ca nefumator,ai doua variante:ori servesti masa in localurile de fumatori cu riscul sa fii afumat bine,ori cauti un local de nefumatori,din cele destul de putine care sint…In nici un caz nu poti avea pretentia sa nu mai fumeze nimeni in localul respectiv,chiar daca esti cu nevasta gravida…

  13. @edy Elisa a spus ca e urat din partea lor c-au intrat in restaurant. Poftim?! Intr-un oras mic oricum nu ai prea multe optiuni, crede-ma ca nu e asa usor sa gasesti un local de nefumatori. Chiar daca il gasesti oricum se fumeaza in el „pe raspunderea clientului”.

  14. @edy si @Florin: Cat de siguri sunteti voi ca pe usa localului era pus afisul cu “In acest local se fumeaza”? Va duc pe Corso-ul oradean si va arat ca peste 60-70% din localuri nu s-au sinchisit sa puna acel afis. Asta evident din PACATE si pentru ca e Romania. :(

  15. nu mi se pare nimic nepotrivit in felul cum au ales sa faca. chiar este o problema faptul ca in toate localurile se fumeaza, pentru ca nefumatorii le suporta viciul celor care fumeaza, nu stiu sa-si impuna punctul de vedere si ii urmeaza in localuri in spatiile pentru fumatori.
    mi se pare destul de egoist sa spui asa ceva, fara nicio suparare, mai ales ca ar trebui sa stii pana acuma cum reactioneaza lumea cand li se cere asa ceva. tu ai fi stins tigara, dar ei de unde sa stie ca esti tu asa speciala? ca doar nu ti se citeste pe chip

  16. FlorinB,
    daca au intrat acolo neavand alta varianta de restaurant prin apropiere si stiau ca se fumeaza inauntru atunci nu aveau de ce sa se uite cu subanteles si urat la Denisuca vazand-o cu tigara in mana.Logic?Iar daca era un orasel mic,crede-ma ca lumea in oraselele mici mananca acasa,deci ei au iesit in lume ca s-o puna la…punc?! ;) Haidi bre ca nu ma supara ironiile :) Eu asa vad lucrurile in societate…nu trebuie sa te astepti de la nimeni la nimic bun si atunci nu vei avea surprize neplacute :) Pana sa-i punem noi la punct pe altii mai bine ne-am revizui comportamentul propriu…a propos de pai si barna :)
    Denisuca,
    la toate posturile este asa dezbatere,sau am nimerit eu la asta…asa ca orbul Braila? ;)

  17. In privinta uitatului urat, tu zambesti cand vezi ceva ce nu-ti convine?
    Deva e un orasel mic, cel putin mie asa mi se pare, si mi se pare aiurea sa spui ca lumea in orasele mici mananca acasa.
    Eu n-am zis ca avea Denisa vreo vina ca fuma intr-un restaurant pentru fumatori dar sa zici ca e urat din partea unui nefumator sa intre intr-un loc pentru fumatori, sa nu faca scandal si sa plece nu mi se pare in regula.

  18. @Denisa: Erai singura care putea sa confirme daca era sau nu pus afisul… Mea culpa! Dar tot imi mentin punctul de vedere… Din pacate, foarte multe localuri nu au afisul. :(

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.