M-am gândit că ar fi interesant de încercat un experiment: o zi în care să scriu pe blog așa cum vorbesc, adică așa cum sunt eu în viața reală.
Cei care mă întâlnesc pentru prima oară mă văd mai timidă și tăcută decât se așteptau, cei care mă cunosc bine știu că înjur destul de mult, cei care nu mă cunosc ar avea ocazia s-o vadă pe Denisa și altfel decât până acum.
Prima chestie pe care m-am gândit s-o comentez este moda premiilor oferite la promoții. Mai exact, mă ‘nervează că sunt o grămadă de firme care oferă ca premiu o excursie la ski în Austria. Publicitarilor lipsiți de idei care merg la clienți cu astfel de propuneri le-aș oferi o excursie la sapă, la bună-mea în grădină.
Laptele din Alpi /:)
Țineți minte cum Milli ne garanta că laptele lor vine din Alpi? Serios? Și cu ce-l aduceți, cu avionu’? Poate cu TIR-urile, pe autostrada… stai, că n-avem autostradă. Atunci cum se explică chestia asta: „Our operating company FrieslandCampina Romania has seventeen small sales offices, distributed throughout the country. FrieslandCampina has one production location in Romania”? Va să zică, Friesland, firma care produce laptele Milli, mai face și-n România una, alta. Iar sediul central al firmei este situat în Amersfoort, Olanda. Departe de Alpi!
Văcuțele fericite / High cows
Apoi, Milka și-ale sale văcuțe fericite. Nu mă înțelegeți greșit, cred că Milka e cea mai bună ciocolată pe care-o găsești în orice magazin mai răsărit din România, iar Poiana nu mai cumpăr deloc de când Kraft a mutat producția în Bulgaria, pe motiv că „dincolo era mai ieftin”. DAR! Oricât de bună ar fi ciocolata, nu pot să trec peste fazele cu văcuțele fericite din Alpi, care sunt și mai fericite de fiecare dată când mai cumpăr eu câte o ciocolată și înscriu un cod promoțional în concurs. De ce-s mai fericite? Dacă cresc vânzările, le dați să mănânce iarbă de-aia bună? Bineînțeles, și Milka oferă o excursie în Alpi. Măcar asta-i fabricată în Germania.
Et voila!
Deocamdată atât, că mâine lucrez, dar dați un semn dacă vreți să scriu pe blog – măcar pentru o zi – ce-mi trece prin cap, necenzurat, needitat. :P
DA :)Eşti o balanţă veritabilă, Denisa, cu atâtea feţe cât e nevoie în funcţie de context :D
(takes one to know one;) )
Da, vrem, cu siguranta… Cu injuraturi si tot tacamul… Poti sa ma injuri si pe mine, promit ca nu ma supar… :))
Doar două cereri? P*la calului, nu mă mai joc! :D
Milka cu Lapte din Alpi. Ai avut curiozitatea sa te uiti pe un ambalaj de Milka sa vezi ce lapte din Alpi are… lapte praf. :)
@Ovi: o fi de la vacile aruncate din avion.
Da, vrem sa te cunoastem asa cum esti… desi as putea spune ca fiecare dintre noi are mai multe fete/masti in functie de context, grup etc. Este evident ca nu o sa te apuci sa iti etalezi intregul repertoriu de injuraturi in fata bunicii iubitului si nici nu vei face pe fetita timida in grupul de prietene adunate sa vada un film cu Brad Pitt (nu e preferatul meu, ci mi-a venit in minte acum. Asa sunt si eu… de fata cu prietenele cele mai bune nu ma cenzurez (which reminds me, si eu o zic p-asta cu calu’ :))) – si o stiu de la mama), insa ma abtin de fata cu iubitul (nu-mi iese mereu ce-i drept, iar motivul pt care ma abtin e ca nici el nu injura si ar fi ciudat)…
Eu zic ca citindu-ti blogul ajungem sa cunoastem o parte sau mai multe din Denisa Bargau (atat cat alegi tu sa dezvalui)… Si pana acum imi place ce am descoperit.. te citesc de ceva vreme dar am inceput sa comentez de curand.. de ce? nu din timiditate (nu e cazul meu) ci mai degraba comoditate .. uite ca ma dau de gol.. tocmai am dezvaluit o parte din mine
Te pup si promit sa comentez mai des
@Alina: bine-ai venit şi merci pentru mesaj. :* Te mai aştept pe-aici!
Vrem! Vrem! Vrem! :D
pe cat e de buna milka pe atat de proaste-s reclamele ei. :(