Oameni care mă inspiră sunt mulţi, din fericire. Cu unul dintre ei m-am şi căsătorit. :)
Oameni care se reinventează mereu, care nu se descurajează atunci când viaţa le dă câte o palmă, care au avut de fiecare dată puterea să o ia de la capăt, oricât de rău ar fi fost loviţi.
Un om pe care-l admir şi care mă inspiră fără ca măcar să ştie că o face este Andreea Ursu. Probabil că voi o ştiţi ca Tomata cu Scufiţă, eu o ştiu – bloggeristic vorbind – încă de când îşi spunea Hellene şi avea blogul Hellene – a piece of me, pe Blogspot.
Andreea este cea mai puternică Balanţă pe care o ştiu eu. O simt aproape pentru că suntem născute în aceeaşi zi, la un an distanţă. Ea e mai mică, dar mai matură în gândire decât mine. Am plâns de nenumărate ori citindu-i articolele despre tatăl ei, plecat dintre noi pe neaşteptate şi mult prea devreme. M-a impresionat pentru că din fata lui tata a reuşit, numai ea ştie cum, să devină capul familiei sale. Cu o mamă bolnavă şi toate treburile administrative ale unui adult, Andreea a ştiut cumva să facă transformarea asta, să se reinventeze şi să pară un adult „cu acte în regulă”. Şi a făcut toate astea fără să-şi piardă zâmbetul de pe buze, chiar dacă, pentru o perioadă, nu a fost zâmbetul ei. Dar a reuşit.
Apoi, deşi îi plăcea locul ei de muncă, Andreea şi-a dat demisia într-o bună zi, pentru că a cerut o mărire de salariu pe care ştia că o merită, dar n-a primit-o. Dacă am avea toţi curajul ei, probabil că ne-ar fi mai bine.
S-a întâmplat, de câteva ori, să fim „colege de campanie”. Mie nu-mi ies întotdeauna articolele plătite, chiar dacă scriu despre produse pe care le-am testat şi care-mi plac. Scriu, public, apoi intru la Andreea, ca să văd cum a scris ea. Întotdeauna rămân impresionată; are un stil de a scrie frumos despre orice, cred că şi dacă ar testa plăci de Rigips sau cărămizi ar reuşi să scrie un articol cu suflet despre ele.
Deloc întâmplător, cel de-al doilea om care mă inspiră – tot fără să o ştie – este tot din Timişoara. Mă rog, e timişoreancă venită din Sibiu, dar eu zic că oraşul meu a asimilat-o bine. Pe Oltea Zambori o ştiţi, cel mai probabil, drept Nebuloasa.
Nebu îţi lasă impresia că e one of the guys, asta până când o vezi în rochie şi pe tocuri şi-ţi dai seama că ai de-a face cu o adevărată Doamnă. O doamnă care ştie când trebuie să fie jucăuşă şi când e cazul să fie serioasă, care jonglează ca nimeni alta cu blogul, reţelele de socializare şi munca. Sunt puţini oameni care, la fel ca Nebu, ştiu cum să amestece afacerile cu plăcerea fără să facă „bum”.
Şi Nebu a avut joburi care nu păreau să i se potrivească, dar s-a învârtit şi s-a sucit până când a ajuns să facă ceea ce-i place cu adevărat – PR. Nu-i o piariţă „clasică”, blondă cu sânii mari şi fuste scurte, ci este un om de PR, de comunicare. E o diferenţă mare între piariţă şi om de comunicare, cel puţin în mintea mea.
În viaţa personală, Nebu a trecut prin destule schimbări şi fiecare dintre ele, în loc s-o doboare, a făcut-o mai puternică. Poate că nu se duce la culcare cu zâmbetul pe buze în fiecare seară, dar face cumva să fie bine, vorba lui Andrei Crivăţ.
Şi pentru că m-am lungit cam mult, închei cu cel de-al treilea om care mă inspiră. Sebi. Pe el îl ştiţi drept VisUrât. A scris mai multe articole „inspiraţionale” pe blog, în care a povestit cum a crescut – a lucrat ca muncitor necalificat pe şantierul naval, a întins cabluri prin Mangalia, a fost şi suport tehnic [asta nu sună bine] în Belgia, ca apoi să ajungă unul dintre cei mai buni bloggeri din România.
Şi pe toate astea le-a făcut singur, fără să depindă de cineva, fără să renunţe la principii, fără să fie arătat cu degetul. Da, bine, sunt destui cretini care te-ar arăta cu degetul orice ai face, dar Sebi ştie să-i ignore pe toţi şi să-şi vadă de drumul lui.
Am enumerat doar trei oameni care mă inspiră, într-un fel sau altul, prin modul în care îşi trăiesc viaţa. Lista e însă mult mai lungă şi evident că şi părinţii mei sunt acolo. Datorită lor sunt astăzi ceea ce sunt – un om împlinit, cu un job acceptabil, cu o căsnicie fericită etc.
Oameni care ne inspiră pe toţi – mai mult sau mai puţin – găsiţi pe startevo.com [sau pe Facebook], un site clădit de Iulian Crăciun şi Alina şi Noro Ferşeta.
Ioi, tu, mi-au dat lacrimile. ce frumos ai vorbit de mine, nu sunt sigura ca merit atatea cuvinte frumoase. Da’ iti multumesc din suflet pentru ele si pentru ca le-ai scris tocmai acum cand aveam nevoie sa le aud. Te pup si te imbratisez cu drag si sentimentul e reciproc, sa stii. >:D<
Nici nu stiu ce sa zic. Multumesc e putin, sunt fericita atunci cand cineva ma vede fix asa cum sunt, desi ma straduiesc foarte tare sa ascund niste chestii pe care tu le-ai vazut foarte bine.
Si stii la ce ma gandeam fix zilele trecute? Ca n-om vorbi noi prea mult (in mod sigur, mult mai putin decat ne-am dori), dar de fiecare data cand imi amintesc despre o discutie avuta cu tine, imi dau seama ca noi nu am vorbit niciodata banalitati. Iar asta spune multe despre tine si despre omul care esti. Te imbratisez :)
Tomata cu Scufita imi place si mie cum scrie,o citesc de ceva vreme