Până să ne lovească inflația asta din ultimul an și jumătate (aprox.), mâncarea era ceva la care nu mă gândeam foarte mult. Mergeai la magazin, îți alegeai ce voiai să mănânci, puneai în coș, plăteai, mergeai acasă și consumai. Astăzi, simt că a devenit un lux.
Sigur, și acum 5-10 ani erau mâncăruri scumpe, în general salamurile crud-uscate, brânzeturile mai pretențioase maturate, cărnurile de tot felul, doar că eu de trei ani nu mai cumpăr chestii de proveniență animală. Și chiar mă gândeam, de multe ori: doamne, cât de ieftine pot să fie legumele și fructele! Ce bine că sunt la preț de… semințe și mi le pot permite oricând!
Și apoi a venit inflația! Semințe? Păi ați văzut cât mai costă o pungă de semințe? Mi-aduc aminte că o pungă mare de Nutline pestrițe, cu multă sare pe ele, costa în jur de 5-6 lei, iar acum e 12 lei. Zece, dac-o găsești la ofertă! Deci nici măcar semințele nu mai sunt ce-au fost. Despre chipsuri nu mai vorbim. E 5 lei cea mai ieftină pungă de chipsuri, în condițiile în care înainte le luai cu 2,50 – 3 lei. Țin minte de parcă era ieri când luam chipsurile ondulate, marcă proprie Lidl, cu 2,69 lei, iar astăzi stă eticheta cu prețul de 6,49 lângă ele de parcă ar fi cel mai normal lucru! Păi, la prețul ăsta, mai mare decât multe chipsuri „de marcă” (Lays, Chio), să și le mănânce ei. Și ei și Kaufland, că același preț îl au și chipsurile lor K-Classic.
Pe mine m-a lovit zgârcenia înainte de inflație; am început să fac stocuri de diverse alimente neperisabile, iar atunci o conservă de fasole în sos tomat era 1,89 – 2,19 lei la ofertă, fie la Kaufland, fie la Lidl ori Penny. Mă uitam cu ciudă către conserva de Heinz Baked Beanz care costa 5 – 6 lei și acum nici nu o mai aduc ăștia de la Kaufland, că n-o mai cumpără nimeni, la 10 – 15 lei. Înțeleg că aici e și problema Brexit-ului, care a crescut taxele pentru produsele provenite din afara Uniunii Europene, dar no… tot era scumpă și înainte.
Astăzi, mă bucur că am tot felul de conserve la care pot să „atentez” când nu știu ce să mai mănânc – și trebuie să le consum, pentru că de-aia le-am cumpărat: pentru eventualitatea în care mâncarea se va scumpi exagerat și/sau nu se vor mai găsi diverse chestii. De găsit se găsesc, nu-i problemă de război, dar nu ni le mai permitem noi cum ni le permiteam altădată.
În fiecare toamnă luam ardei kapia și vinete și făceam pastă de ardei și zacuscă cu vinete. Și luam în cantități nesimțite industriale, cam en-gros, așa, dar prețurile tot nu mă loveau în buget cum ar face-o anul ăsta! Ardeiul kapia costă 7 lei, dacă ai norocul să-l găsești așa de ieftin și să arate și bine. Vinete am văzut, e drept, cu 2,50 în piață, dar poate că erau doar câteva kilograme, nu știu care-i treaba, că la Kaufland încă sunt 8,50 lei. Deocamdată nu m-am gândit foarte serios la proviziile din toamna asta, însă urmează să fac măcar o „porție” de zacuscă și știu că o să simt când o să le cumpăr pe toate. În anii trecuți aruncam cu 100 – 150 de lei și umpleam portbagajul de legume, anul ăsta mă tem că o să condimentez zacusca cu lacrimi amare!
Mi-am adus aminte cum, în tinerețe, când lucram ca tehnoredactor la un ziar săptămânal, îmi lăsam de la o săptămână la alta în sertarul de la birou câte un pachet de țigări și/sau o ciocolată. Uitam de ele și când deschideam sertarul eram așa de bucuroasă și îmi eram recunoscătoare pentru că mă gândisem la… mine! Nu era cine știe ce valoare, pe vremea aia să fumezi nu era o extravaganță, toată lumea în jurul meu fuma și țigările costau… cât semințele. Acum, dacă mi-aș lăsa un pachet de țigări și o ciocolată… pfff! Aproape că nu aș avea ce face cu ele.
Ce voiam să zic: mâncarea a devenit un lux necesar. Nu ne mai permitem să o cumpărăm doar ca s-o aruncăm (ceea ce este un lucru foarte bun!), gândim în avans meniul săptămânii, cumpărăm când găsim alimente la reducere, folosim cupoanele de reduceri din aplicații și îi mulțumim din suflet oricui ne dă ceva de mâncare.
Eu, una, am ajuns să apreciez foarte mult pe oricine îmi dă orice mâncare gratis. Fie că-s castraveți de la vărul maică-mii, ouă de la găinile bunicii, dovlecei (pe ăștia de obicei îi dau mai departe, că mai am și eu oameni cărora le duc chestii), pătrunjel, cartofi… sau micile premii câștigate în aplicația Profi (thank you, Profi! You are the best!), dacă îmi dai de mâncare, suntem prieteni.
Deci da, sunt ca un cățel: if you feed me, I’m your friend.