Oamenii, cel mai important câştig

„Dacă ar trebui să povestesc tot ce am făcut în ultimul an, locurile în care am fost şi oamenii pe care i-am cunoscut, aş termina povestea în cinci minute”, mi-a zis o prietenă care lucrează de pe la 11 dimineaţa până seara la 10 sau 11. Are două zile libere pe săptămână. Repet ce spuneam cu ceva timp în urmă: mie-mi place viaţa mea şi îmi ador locul de muncă. Trei zile pe săptămână sunt acolo, sunt ocupată, am de făcut un ziar, dar de joi, timpul meu îmi aparţine.

De când a venit Sebi în viaţa mea, am participat la zeci de întâlniri offline cu oameni din aceeaşi „sferă de interese” – blogo-sfera. Poate că nu toată lumea gândeşte ca mine, dar, în majoritatea cazurilor, din momentul în care am cunoscut un blogger şi am stat la o poveste cu el, îi citesc blogul. Nu se întâmplă cu toată lumea, că poate nu mă interesează blogurile extrem de personale, care nu mă îmbogăţesc cu nimic, dar de cele mai multe ori citesc blogul unui om pe care l-am întâlnit cu alt sentiment decât înainte de a-l cunoaşte. Câteva exemple: Pe Hoinaru nu-l citeam decât dacă mă „loveam” de câte un articol de-al lui prin souşăl midia, adică pe Facebook sau Twitter. După ce-am văzut, în Redescoperă România, că-i un tip chiar simpatic şi amuzant, „mi-am făcut abonament” şi îl citesc cu drag. A, şi Cha mai faină chestie este că amândoi avem HTC ChaCha. Despre Alina Constantinescu aveam impresia că-i cu nasul pe sus şi că nu i te poţi adresa decât dacă faci parte dintr-un cerc restrâns de „prieteni online”. Aveam să aflu că Alina e mioapă, ca şi mine, de unde şi impresia că e cu nasul pe sus [mi s-a spus de nenumărate ori că las aceeaşi impresie, pentru că eu chiar stau cu nasul pe sus, şi asta de când mă ştiu]. Şi de fapt e o tipă de treabă! Înainte s-o cunosc pe Ruxa, îi citeam vechiul blog şi îmi părea o tipă caldă şi foarte prietenoasă. Prima dată când am întâlnit-o, am avut senzaţia că-i exact invers. Ruxa e omul pe care nu vrei să-l superi, zicea chiar ea. Da, da, numai că Ruxa e o tipă foarte faină. Aparenţele înşeală şi chiar mă bucur că l-am cunoscut pe omul Ruxandra Predescu.

Despre Florica şi Zicu de la TVdece credeam că sunt la fel ca pe blog. Nu pot să vă spun decât că trebuie să-i cunoaşteţi ca să vă convingeţi că-s nişte copii senzaţionali. Îs atât de simpatici, că aş vrea să-i iau acasă de fiecare dată când ne întâlnim! Şi Ovi Sîrb şi Corina mi-s la fel de dragi, iar Groparu e la fel de simpatic şi în viaţa reală; chestia asta-i o revelaţie pentru fiecare om care îl cunoaşte pe Groparu – nu te aştepţi să fie exact aşa cum scrie. Dar este. Şi mamă, ce mai râzi cu el!

De Gaben v-am mai povestit. E versiunea online, mai simpatică şi şlefuită a lu’ Unguru Bulan. Accentu-i la fel, nu există să-ţi spună o poveste şi să nu fie măcar pe jumătate amuzantă, mereu pare bine dispus, chiar şi atunci când e tras pe dreapta de nişte poliţişti cu poftă de şpagă, la intrarea în Sibiu.

Aş putea continua aşa la nesfârşit, pentru că în ultimii cinci ani am cunoscut foarte mulţi oameni faini. Sigur că nu toţi bloggerii sunt simpatici, abordabili şi citibili, dar am făcut în aşa fel încât în ultima vreme nu am mai mers decât la acele întâlniri unde merg doar cei care-mi sunt dragi. E o reţetă bună.

După cinci ani şi câteva luni de blogging, dacă trag linie, am aşa:
– un soţ [dacă nu era blogul, nu-l întâlneam]
– câţiva prieteni buni şi câţiva prieteni foarte buni
– 3.009 articole
– 25,268 de comentarii
– casa „de vacanţă” a părinţilor făcută în mare parte datorită blogului
– excursii prin toată ţara, mai multe decât am făcut în toată viaţa mea până să-mi fac blog
– o excursie la Viena
– ajutor dezinteresat de la nişte oameni pe care nici măcar nu îi cunosc, dar cărora le mulţumesc încă o dată pentru tot ce au făcut pentru mine, fie că a fost vorba de medicamentele pentru mama, fie că au fost sfaturi etc.
– destul de multe gadgeturi primite cadou sau în teste [cum altfel aş fi reuşit să mă joc cu camere foto Sony scumpe?]
– nu în ultimul rând, bani. Aşa cum spuneam aici, fac bani din blog, că doar n-o să trăiesc din salariu!

Daaar, aşa cum am spus şi în titlu, pentru mine, oamenii reprezintă cel mai important „câştig” obţinut din blogging.