Pentru un chior miop, așa cum sunt și eu, ochelarii de vedere nu reprezintă un accesoriu; ochelarii de vedere sunt parte din viața noastră, singurele momente când nu-i purtăm fiind atunci când dormim sau când facem duș.
Că umbli, vara, prin oraș cu ochelarii de vedere și nu poți purta ochelari de soare decât atunci când îți pui lentile de contact în loc de ochelari, e una. Dar să conduci, vara, cu soarele-n față, chiar și cu lentile heliomate, e altceva. E horror. Și nu știu alții cum sunt, dar mie mi-e tare incomod să îmi pun lentilele de contact zi de zi. Mi se usucă ochii (știu că sună a film de groază, nu e chiar așa, dar e urât), trebuie să am grijă să îi umezesc mereu cu Visine, mă enervez că nu văd de aproape (având miopie, văd bine de aproape și foarte rău spre deloc la distanță) etc. Prefer ochelarii, dacă nu sunt la sală ori la bazin/ștrand/înot.
Așa că declar ochelarii de soare cu dioptrii invenția anului (pentru mine). Știu că nu au fost inventați anul ăsta, dar pentru mine e primul an în care pot să port ochelari de soare și să conduc sau să fac tot ce făceam înainte de a-i avea.
Avantajele sunt evidente: nu îți mai bate soarele în ochi, nu te mai chinui când lumina e prea puternică, nu te mai strâmbi, nu îți obosești ochii.
Dezavantaje: când intri într-o încăpere întunecată, trebuie fie să schimbi ochelarii de soare cu unii normali, fie să-i dai jos și să fii același chior care ești și iarna, când intri de la frig la căldură. Lentilele nu sunt foarte fancy, adică nu sunt acoperite cu strat reflexiv (sau cum s-o numi acel strat tip oglindă, în care se vede totul și prin care nu se vede nimic) și ți se văd ochii prin ele. Astea sunt doar lentilele mele, pe site-ul Essilor văd că sunt și alte soluții.
Essilor SUN sunt lentilele mele cu dioptrii. Am devenit fană a lentilelor Essilor încă de la prima utilizare, așa că nu mai schimb brandul, că nu am de ce. Plus că, în Hunedoara, sunt clientă fidelă a opticii Optodia, situată pe Bd. Dacia, lângă Dacia Service și vizavi de Kaufland (sau mai degrabă de Pizzeria Napoli).
Nefiind foarte închise la culoare, le voi putea folosi și la iarnă, asta presupunând că va mai ninge vreodată în Hunedoara (ninge rar și nu se depune zăpada). Per total, mă declar mulțumită și dacă aveți nevoie de ochelari de vedere, vă recomand să faceți un efort (financiar) și să investiți în lentile de soare cu dioptrii, să dați, de fapt, „un ban” pentru sănătatea ochilor voștri, mai ales dacă aveți de condus vara!
Și eu tot anul ăsta am purtat pentru prima dată ochelari de soare cu dioptrii și sunt tare fericită cu ei. Nu-mi vine să cred că am amânat atât momentul și m-am chinuit cu heliomatele care ba se închideau suficient, ba nu. Mă simt așa confortabil cu ei încât îi uit pe nas și în metrou, și seara… :p Oricum, e minunat să nu mă mai chinuie soarele și să și văd pe unde merg.
Metrou…
Foarte util articolul pentru mine. Mereu am ezitat sa intreb la magazinele de optica daca exista ochelari de soare cu dioptrii. O sa ii vizitez pe cei de la Essilor sa vedem oferta lor de pret.
Mă bucur. La Optodia (optica mea din Hunedoara) văzusem o promoție de la Essilor, dacă îți faci o pereche de ochelari, primești lentile de soare gratuit (dar nu sunt foarte sigură că am citit bine). Oricum, ceva promoție de genul ăsta este activă acum, că e vară. Recomand. :)
Ce frumos e cand lumea afla de avantajele ochelarilor de soare cu dioptrii. Si ce satisfactie ai cand stii ca tu ti-ai facut prima pereche de genul acesta in urma cu 16 ani. Apropo, dioptrii cu polaroid!
Tocmai mi-am schimbat ochelarii. Am lentile heliomate care se inchid si in masina.
Deci am ochelari 3 in 1: de vedere, de soare si de condus.
in verile trecute cand eram mioapa lasam ochelarii de vedere acasa si luam ochelarii de soare si vedeam asa prost incat am trecut pe langa mama pe strada si n`am vazut`o :)
:) Cum ți-s dioptriile? S-a mai schimbat ceva de la operație sau vezi perfect în continuare?