Dacă ajungeți pe Via della Scala, la numărul 16, în orașul Florența (sau Firenze sau Florence, depinde de unde priviți), o să dați peste o intrare obișnuită în ceea ce pare încă un magazin înghesuit în centrul orașului. Nu iese în evidență cu aproape nimic, pentru că în zonă e plin de magazine care mai de care mai drăguțe, cu vitrine elegante, menite să-ți ia ochii, și nu mai știi în care să intri, așa că dacă ești presat de timp, intri doar în cele pe care le cunoști.
Să fi fost singură pe Via della Scala, cu siguranță nu aș fi intrat în magazinul numit Officina Profumo – Farmaceutica di Santa Maria Novella. Nu sunt fană a sfinților, iar când citești „profumo”, ți-e clar că e un magazin cu parfumuri scumpe, mai ales dacă pe logo mai scrie că e fondat în anul 1612. Da, ați citit bine și nu, nu am scris greșit: acest „atelier” de parfumuri are o vechime de 403 (PATRU SUTE TREI) ani.
Nimic nu m-a pregătit pentru ce urma să văd. Nici măcar faptul că Alina, prietena mea care m-a dus acolo, mi-a zis că e un loc magic, cu parfumuri care miros incredibil. Na, o parfumerie mai „verde”, cu chestii naturale, așa cum îi plac Alinei, ce să fie mai mult? Ei bine… e mult mai mult!
Nici nu știu exact ce e locul ăsta acum: muzeu, operă de artă pe mulți metri pătrați, magazin de lux, parfumerie, galerie de artă? Oficial, este o farmacie foarte veche, unde s-au produs medicamente, balsamuri și unguente încă din anul 1221, când niște călugări dominicani s-au așezat în Florența, în vecinătatea Pieței Santa Maria Novella (de altfel, și gara poartă același nume, precum și o biserică din apropierea gării). Călugării cultivau plante medicinale în grădinile lor pentru a prepara medicamente folosite în mica infirmerie a mănăstirii. Așadar, locul are o istorie de aproape 800 de ani.
Când am intrat, am văzut că pe ușă scria că intrarea este liberă (free entry). Dar de ce nu ar fi gratuită?, m-am întrebat. Ce, o fi muzeu? Nu e un magazin, până la urmă? Cine naiba îți cere o taxă ca să intri în magazin? Poate creatorii de modă cu atelierele lor? Nu știu, dar deja aveam o sprânceană ridicată când am ajuns acolo. Uaaaai, și când am văzut cât e, de fapt, Officina asta! V-am zis, intrarea e înghesuită, doar o ușă care duce către un coridor. Dar de acolo intri cu adevărat într-o lume magică, cu încăperi foarte înalte, mobilate și decorate ca în alte vremuri, cu mobilier din lemn masiv, decorațiuni cu gust, tot felul de chestii care încarcă fiecare încăpere și parcă sunt menite să-ți ia ochii de la cele câteva parfumuri și săpunuri și creme pe care le poți cumpăra de acolo.
Am făcut câteva panorame în acest atelier-muzeu-magazin-parfumerie-de-lux, dar sunt foarte bucuroasă că Google a avut strălucita idee de a fotografia interiorul magazinului și de a pune la dispoziția tuturor imaginile de tip Google Street View, la fel de gratuit cum e și intrarea în parfumerie. Așa că nu are rost să mă folosesc de mai multe cuvinte, pentru că imaginile vor vorbi de la sine. Și vă veți convinge că este un loc unic în lume, de neratat dacă aveți drum prin Florența!
Cât despre prețuri… ei bine, sunt mari. Când mi-a zis Alina că a dat 10 euro pe un săpun, am zis că nu e pe treaba ei, dar are și ea o pasiune, parfumurile bune și săpunurile scumpe, cine sunt eu să o judec? Apoi mi l-a adus să-l miros și m-a convins. Mirosea a ceva greu de definit, pudră de fund de bebeluș amestecată cu un miros din copilăria mea, dar ce miros o fi fost, oare, că în copilărie sigur nu știam de rodie, iar ăsta e un săpun cu parfum de rodie?! N-o mai lungesc și vă spun că am dat și eu 10 euro pe un săpun și, dacă mi-ar fi intrat mai repede banii pe care îi tot așteptam, mi-aș fi luat mai multe. Și nu regret absolut nimic.
În paranteză fie spus, mi-am cumpărat săpunuri cu 3, respectiv 1,70 euro care erau ambalate muuult mai elegant decât ăsta de 10 euro. Oamenii țin, probabil, la imaginea de „produs cu state vechi” pe care o cultivă, de aceea designul ambalajelor cam lasă de dorit. Sincer vă spun că dacă mi-ar fi oferit cineva un astfel de săpun, aș fi apreciat mirosul lui, dar ambalajul m-ar fi determinat să evaluez prețul săpunului la cel mult 5 euro. Toată seara am stat cu el în nas și cred că nu o să mă satur niciodată de mirosul ăsta – sunt ferm convinsă că în copilăria mea comunistă am avut sau întâlnit ceva asemănător și de-asta îmi place așa de mult mirosul ăsta!
Uite-așa se miros bunătățile din parfumeria Officina Profumo – Farmaceutica di Santa Maria Novella:
Adresa: Via della Scala, nr. 16, 50123 Florența, Italia | Prețuri: 10 euro cel mai ieftin (!) săpun, 80 de euro un parfum, în rest nu am întrebat, dar prețurile tuturor produselor sunt afișate la intrare, sub sticla de la o măsuță așezată în stânga, cum intri în prima încăpere populată. | Orar de funcționare: zilnic, de la 9 la 20.
Acest articol face parte dintr-un serial despre vizita mea și a lui Sebi în Italia, în noiembrie 2015.
Frumos, elegant si aristocratic! :)
Vai, ce m-ai facut sa rad cu video-ul. Chiar l-as fi imprastiat pe feisbuc sa rada si prietenii mei, dar desprins din context nu mai are acelasi efect.
Dar e OK, nu mă deranjează :))