După ani de aşteptare, de umilinţă şi chin, Deva o să aibă, în sfârşit, un mall aşa cum se cuvine. N-o să ne mai îmbrăcăm din magazine no name, ca săracii, ci o să avem şi noi H&M, New Yorker, C&A. Şi o să avem şi KFC şi chiar şi un cinematograf!
Ce nu s-a anunţat este deschiderea unui magazin Decathlon, drept pentru care nişte tineri sportivi s-au gândit să facă – aţi ghicit, o petiţie pentru deschiderea unui magazin Decathlon în noul mall.
Oamenii au şi o listă de argumente care ar sta la baza deschiderii acestui magazin, au făcut ei studiul de piaţă, iar cei de la Decathlon nu mai trebuie decât să vină naibii şi să deschidă magazinul ăla.
În urmă cu câţiva ani, alţi tineri, cu preocupări mai ne-sportive, făcuseră o petiţie pentru deschiderea unui restaurant KFC la Deva. Iată că am trăit să vedem minunea, acum mai trebuie un magazin cu articole sportive, ca să dăm jos ceea ce vom pune pe noi la KFC şi suntem mulţumiţi.
Ştii sigur că a trecut criza când tinerii fac petiţii pentru deschiderea de noi magazine într-un mall care încă nici nu s-a construit!
Dar joburi, joburi reale si productie nu vrea nimeni in oraselul ala?
Cum zicea si o cunostinta : „ceee baa atata criza? Criza e pentru zgarciti! Aia de se uita si la sucmpiri de 1 ban!”
Bun..vorbind despre Decathlon,intr-adevar este un magazin extraordinar de util.Sunt super multumita de produsele lor,mereu imi cumpar cate ceva de acolo pentru ca sunt ieftine si de calitate buna.
Bustierele pentru fitness,colantii de bumbac (25 de lei :O:O:O am vreo 6 perechi haha :)) ), tricourile, accesoriile pentru fitness (gantere,etc)…cred ca am N produse de acolo (mai ales domyos si kalenji).
Imi pare rau ca la raionul de tenis oferta este cam limitata.La fel si la pantofi sport,nu prea am ce alege (eu,cel putin).Oricum eu imi iau adidasi de alergat o data la 3 ani,dupa ce i-am facut praf pe cei actuali.Si mereu de la Adidas,pentru ca sunt rezistenti si ma impac bine cu talpa aia gumata a lor.
In rest,numai bine! Sa auzim de Decathlon in toata tara :D E foarte util :)