Era o vreme când mâncam de trei ori pe săptămână sandwich-uri grețoase (grețos de bune și grețoase la propriu, inundate în maioneză). Era o vreme când mâncam cartofi prăjiți fără să mă gândesc la „cât”; cantitatea nu a fost o problemă, mulți ani. Dar s-au adunat și am ajuns la concluzia că nu se mai poate așa. Prin urmare, încerc să mănânc mai sănătos și, foarte important, mai puțin.
Am tot auzit de cheat day, adică acea zi în care îți permiți să te porcești, după o săptămână de privațiuni. La mine nu funcționează; poate la alții, da. Eu sunt de părere că mai bine îți dai voie să mănânci un ou de ciocolată acum, dacă acum simți nevoia să te porcești, decât să aștepți sfânta zi de sâmbătă când bagi în tine tot ce n-ai băgat în resstul săptămânii.
Eu încerc, deci, să mănânc mai puțin, dar nu fac foamea, pentru că am mai încercat asta acum doi ani, am slăbit și dup-aia m-am scăpat la mâncare și… toată lumea știe cum e cu efectul yo-yo. Așa că deocamdată am zis să renunț la pâine, pentru că face mai mult rău decât bine (e bine când o mănânci, dar efectele sunt de mai lungă durată, ca să zic așa). Îmi place pâinea, dar nu atât de mult încât să sufăr din lipsa ei.
Bun… și dacă renunți aproape complet la pâine, dar vrei să îi simți din când în când gustul, ce faci? Alegi să păcătuiești în cel mai plăcut mod cu putință: mâncând un burger din carne de vită proaspătă, așa cum sunt cei de la Oro Toro. Nu doar că am stat de vorbă cu proprietarii francizei Oro Toro din Deva, dar l-am cunoscut și pe Iosif Ștefănescu, chef-ul care a creat întregul meniu al restaurantelor Oro Toro și Osho și chiar pe proprietarul lor, un grec tânăr și foarte simpatic, modest, deschis. Cam cum sunt toți milionarii de treabă pe care i-am cunoscut până acum. :)
Burgerii de la Oro Toro nu trebuie povestiți, ci mâncați. Sunt cam mulți în meniu și noi chiar ne-am propus să îi încercăm pe toți, așa că pe parcursul următoarelor luni o să vă mai povestim despre ei. Pentru început, am mâncat un burger Cowboy, unul dintre cele mai bine vândute produse de la Oro Toro, probabil datorită numelui neobișnuit.
Cowboy este burgerul din imaginea de mai sus și conține:
- carne de vită proaspătă și condimente într-un amestec special
- castraveți murați
- inele de ceapă
- roșie
- un pic de sos Oro Toro
- salată Eisberg
- și o chiflă care, în curând, va fi mai plată (vezi fotografia mică de mai jos) – burgerii sunt mai buni dacă nu îți cad ingredientele din chiflă!
L-am savurat cu niște mozzarella sticks și cu un sos dulce-acrișor plus un sos Oro Toro picant. Dacă-i bal, bal să fie!
Rețineți, deci: așa cum a zis doamna Firea (hă hă hă), este cool să mănânci sănătos, este cool să îți respecți dascălii, este cool să mergi în drumeții, dar, cum a spus Denisa Bârgău, din când în când e bine să îți (satis)faci câte o poftă și să cedezi tentației. Iar când o faci, Oro Toro este acolo și te servește cu un burger de calitate la preț de fast food. Da, da.
Burgerul Cowboy costă 14,90 lei. Mozzarella sticks costă 9,90 lei (cam mult, dar sunt bune rău). Oro Toro este un fast food creat de cei care au făcut restaurantul Osho. În Deva, îl găsiți în Shopping City (adică la mall), chiar la intrarea în food court.
Adresa: Calea Zarandului 87, Deva, jud. Hunedoara | website: orotoro.ro.
Am avut multa vreme o greutate de care ma facea sa arat ca o minge: 70 kg. De cand am reusit sa slabesc, foarte rar pun gura pe dulciuri, paine, sosuri. Pizza este singura pofta pe care mi-o fac, dar si asta ocazional, adica o data la 2-3 luni. Atunci cand mi se face pofta de ceva dulce ma controlez spunandu-mi: „vrei sa ajungi iar la 70 kg si sa nu te incapa nimic?”. Asa ca renunt..ma uit in oglinga, imi place cum arata in momentul de fata, asa ca prefer hainele frumoase in loc de mancare. :D
Mie îmi place și recomand „The Godfather Burger”
Will try :)
Dacă schimba chiflele este bine deoarece acum mie îmi par disproporționate sunt mici și rotunde și cade totul din ele. Ah și mai este o problema la înălțime, este foarte greu sa musti din ele. În rest compoziția este ok.
@Fernet: Eu il presez cu podul palmei, ca sa pot sa mananc burgerul :)))) Si abia nu mai cad toate alea din el. Asa e orice burger ca lumea, nu ai ce sa ii faci…
Eu am ajuns prin Timisoara la OroToro, unii dintre colegii mei au comandat burgeri, eu si altii am preferat altceva din gramada de restaurante de acolo.
Reactiile lor au fost diverse: unii au zis ca le-a placut foarte mult, altii au zis ca nu gasesc nimic deosebit, iar unul ca nu mai mananca vreodata de acolo ca n-au niciun gust.
Data viitoare o sa incerc si eu un Cowboy Burger si revin cu feedback. Apropo de luat in greutate, eu bag in mine ca-n valiza si nu se vede nimic. Aveam 54 kg dupa facultate, apoi m-am ingrasat 10 kg in doi ani de stres si sedentarism, si la aceeasi greutate am ramas de atunci.
Nu v-au dat nimic din partea casei?
Nu.