Activități de toamnă: pastă de ardei copt

#viațalațară continuă cu o nouă activitate de toamnă, și anume coacerea ardeilor kapia în vederea conservării. Nu avem o recoltă bogată de ardei, nici nu am idee dacă ar crește la noi în grădină ardeii kapia (pentru cine nu știe, sunt ardeii aceia lungi și roșii și nu știu de ce se numesc așa), așa că în fiecare an ne înființăm în piață și căutăm să cumpărăm ardeii la cel mai bun preț cu putință. 

Am urmărit prețurile în piața din Hunedoara și dacă au început cu 5 lei/kg, la un moment dat au ajuns să coste chiar 7 lei/kg. Noi i-am luat cu 4 lei/kg, un preț așa și-așa; putea fi și mai mic, de 3 lei/kg, dar nu am fost dispuși să mai așteptăm ori să riscăm să nu mai găsim deloc ardei kapia. Am luat nu mai puțin de 40 kg, pentru că intenționăm să nu… mă mai las păcălită, ca anul trecut, și să rămân fără zascuscă, deci vom folosi aprox. doă treimi din cantitatea de ardei kapia pentru zacuscă, iar o treime am transformat-o în pastă de ardei, pe care bucătarul familiei o va folosi ca ingredient în mâncărurile gătite acasă.

Este un fel de praf de stele, un ingredient magic, care odată adăugat în mâncare, o transformă în ceva și mai bun. Se poate folosi și ca sos pentru pizza; eu îl mai amestec cu boia super iute și îl mănânc cu chipsuri, dar să nu mă spuneți, că nu aș vrea să afle Sebi că i-am „stricat” pasta de ardei pe treburi neserioase!

Cum am procedat?

Pe un fel de sobă improvizată de tata, am întins frumos ardeii la copt, sub tablă era foc, deasupra era Sebi care îi întorcea și le povestea te miri ce. A stat lângă ei de cred că le-a povestit jumate din viața lui! Cum se coceau suficient, îi punea într-o cratiță mare, îi presăra cu sare grunjoasă și punea repede un capac. Sarea (+căldura) nu doar că le intesifică aroma, dar îi face și mai ușor de curățat, pentru că hei, credeați că-i gata? Nuuu… după ce se răceau cât de cât, mâinile dibace (am fost șase mâini, trei perechi, eu, mama și bunica mea, dar mai ales bunica) îi curățau întâi de pieliță, apoi de semințe și îi puneau la scurs, pe niște strecurători așezate deasupra unor lighene. Faceți cum puteți, și noi am improvizat. Ideea este să se scurgă zeama de pe și din ei.

Bucățile de ardei coapte și scurse le-a luat din nou Sebi la mână și le-a dat printr-o mașină de tocat (electrică), iar pasta rezultată a ajuns într-o oală, împreună cu niște sare și, spre final, 10 aspirine. Aspirina este conservantul familiei mele, nu știu dacă e bună sau nu, dar o folosim dintotdeauna pentru aceste conserve de casă.

Și a amestecat bietul Sebi în oala aia… mult. Nu știu să vă zic cât, că am obosit doar uitându-mă la el. Același lucru se face și la zacuscă, doar că pe lângă ardei se mai adaugă și vinete și ulei. Mmm!

La final, cât era încă fierbinte, am turnat pasta în sticluțe de Lipton și Prigat, folosind o pâlnie tăiată și un polonic. Nu, nici aici nu se termină! Sticluțele le-am pus într-o cratiță în care, în prealabil, a fost așezată o pătură (sau ceva din material textil, ideea este să nu facă sticlele contact direct cu oala, că se sparg), apoi s-a turnat apă care s-a încălzit bine. Nu se pun în apă rece, pentru că pasta din sticluțe era fierbinte și din nou riscam să se spargă, doamne feri de așa o nenorocire!

Procedeul ăsta de la final se numește dunst. Sunt aproape convinsă că e de import Germania. Este modalitatea prin care se sterilizează borcanele/sticluțele și conținutul lor, sau cel puțin așa îmi spune mie familia. Și dacă orice borcan pus pe iarnă trebuie dunstulit, apăi îl dunstulim până nu mai poate – sau până nu mai putem.

Cam asta am făcut noi în weekend. Pare ușor, dar realizezi că nu e… când te gândești că trebuie să cumperi ardeii, să-i cari, să-i ștergi cu o cârpă (sau să îi speli, după caz), să cauți lemne, să faci focul, să pui „soba” pe foc, să păzești și să întorci ardeii, să îi cureți, să îi cari în și din locul în care stau la scurs, să îi dai prin mașină, să îi pui în oală, să amesteci, să cauți și să speli sticluțele și capacele (și să ai capace potrivite), să torni pasta în borcane, să le pui din nou pe foc, la sterilizat și apoi să le cari la bloc… nu e DELOC ușor, vă spun eu. Am fost patru oameni și tot ni s-a părut greu, dar gustul merită orice sacrificiu.