Pfoai, ce tragedie: nu se mai poartă genţile mari!

Mie-mi place mirosul revistelor „proaspăt tipărite”. Am fost odată într-o tipografie unde se tipăreau reviste, pliante şi alte chestii pe hârtie lucioasă, cerată etc. N-aş mai fi plecat de acolo. Cred că din cauza asta adun tot felul de pliante de peste tot, ca să le răsfoiesc şi citesc chiar dacă nu mă interesează conţinutul lor, ci mai mult pentru mirosul ăla de vopsea.

Aşa că recunosc, mai cumpăr din când în când reviste de tot felul, ca să am ce lectura în încăperea în care intră o singură persoană. Într-una din revistele astea, după ce aflu că revine la modă îngrozitorul stil al anilor ’80, observ un „trendometru” în care scrie că genţile XXL sunt „out”, pentru că acum „se poartă clutch-ul”.

OK, între o gentuţă clutch şi o geantă XXL este o diferenţă foarte mare. În clutch-ul ăsta, care-i o gentuţă cât portmoneul meu, poţi să-ţi pui doar cheile, telefonul şi un portofel mic de tot, în timp ce geanta XXL îţi poate păstra de la chiloţi şi şosete până la pantofi de schimb. Şi ce faci dacă vrei să fii la modă şi ai multe lucruri de cărat după tine? Chiar sunt curioasă cum se adaptează fashionistele care, timp de trei ani [zic şi eu, nu ştiu cât timp au fost la modă genţile mari], au purtat genţi XXL şi acum trebuie să-şi restrângă „strictul necesar” la o gentuţă mică. Sau cu ce au umplut genţile mari, dacă le purtau numai pentru că erau la modă? Cu pachete de vată, suluri de hârtie igienică, fructe sau cărţi mari pe care nu le citeau?

Foto: bagsulike

20 thoughts on “Pfoai, ce tragedie: nu se mai poartă genţile mari!”

  1. cu plase de plastis mototolite isi umpleau gentile…really..am vazut „pun plasa asta, ca arata mai bine geanta asa, decat asa plata”…si nu, nu mergeau la piata/shopping ca sa aiba nevoie de plasa…eu sunt mica de statura, oricum nu eram prietena cu gentile mari ca aratam ciudat cu ele

  2. pai clutch`ul se poarta la o tinuta de cocktail sau de seara. dar cand naiba au vazut alea care scriu articolele alea femei prin oras in timpul zilei cu un clutch? e ca si cum m`as duce la o nunta cu ghiozdanul in spate.
    desi sunt inalta nu port genti mari ca n`am ce baga in ele. nu am ce sa tot transport dintr`o parte in alta in afara de portofel, celular si un pachet de servetele + cateva maruntisuri asa ca gentile mele sunt medii.

  3. mai bine o papornita medie pe timp de zi si o papornita mica la iesiri de seara. Nu am inteles niciodata de ce trebuie cata mai gentoaia , pleaca in excursie, se muta cineva, a dat-o afara din casa? Seamana cu moda cizmelor vara noroc ca a venit toamna.

  4. Eu tot timpul iau o geanta mare cu mine la servici. De multe ori aduc mancarea pentru masa de pranz de acasa,plus cartea plus portofel plus cine mai stie ce prostii.. :P Nu-mi plac in mod deosebit gentile mari dar sunt f utile :)

  5. Diana, mie chiar îmi plac genţile mari. Nu XXL, adică nu alea „de weekend”, dar de obicei car după mine o grămadă de lucruri, inclusiv aparatul foto, şi am nevoie de spaţiu.
    Acu’ chiar am constatat că geanta mea este mult mai uşoară, cu noul aparat foto. Ce fain e!

  6. Da, nici eu nu vorbeam de gentile de ‘weekend’. Dar o geanta mare e foarte folositoare pentru mine, mai ales ca nu am masina. Pot lua si casa cu mine :)) Acum sunt profund ranita ca nu mai sunt la moda si ori voi da in faliment pentru ca va trebui sa cumpar masa de pranz in fiecare zi ori voi slabi 10 kg intr-o luna. In nici un caz nu ma vei mai vedea cu o geanta mare pe strada daca nu mai este cool :)) Glumesc, evident dar ma intreb cum de ar putea cineva chiar sa gandeasca astfel?

  7. De ce poarta (sau purtau) majoritatea barbatilor geanta „diplomat”?
    -Degeaba!
    Am vazut ceapa verde in genti diplomat.
    In schimb, de aproape 30 de ani nu am indraznit sa caut in geanta (poseta) sotiei. Amalgamul de obiecte din interior, mi-au zdrobit orice curiozitate, oricat de mare ar fi fost.
    Poate asta-i motivul pentru care a rezistat atat de mult casnicia noastra. Glumeam, desigur!

  8. Denisa draga mea, eu zic ca „la moda” e ceea ce ti se potriveste, caci daca se poarta fustele mini si tu ai picioarele cremwrusti, tot degeaba!
    Inteleg termenul de fashion victim, dar tb sa fi nebuna sa iti cumperi ceva numai pentru ca se poarta, ca asa zice vreo profesionista de revista sau prietenele tale cafea de weekend „vai fata, cum nu ti-ai luat si tu clutch!???”.
    Eu una ma impac perfect cu gentile medii (spre mari:D) pentru ca am o groaza de chestii care chiar daca depasesc strictul necesar, mi-au fost utile in diverse situatii. Si mobilul, portofelul, doua feluri de servetele (uscate si umede!), portfard, parfum, oglinda, niste urgo pentru mici accidente, MP3-playerul ca sa castig la Kiss Fm, ceva de scris si calculatorul stiintific nu incap intr-un clutch :-P
    Orium, e dragut de purtat seara… Cand lasi acasa tevatura alergaturii de zi, care te poate duce practic oriunde…

  9. Stii ce nu inteleg eu? Cum noi barbatii putem sa ne descurcam fara nici un fel de geanta sau gentuta si voua va sunt atat de necesare…

  10. @Bogdan
    Pai voi va descurcat fara pentru ca aveti masina sau la scoala purtati ghiozdane. Eu acuma la facultate ma mai duc si in fusta (destul de) scurta. Daca mi-as lua ghiozdan as arata ca in clasa a 9-a .:D Femeile nu poarte blugi cu buzunare ATAT de mari incat sa incapa cheiel portofelu si mobilu:)

  11. O adevarata tragedie! Dupa ce au investit fashionistele milioane in genti xxl… Sunt foarte multe care chiar vor incepe sa umble cu posete minuscule doar pentru ca se poarta… De exemplu, o amica m-a plimbat prin magazine pe la inceputul verii pentru ca vroia blugi din aceia cu turul jos si stramti pe gambe, blugi despre care i-am spus ca sunt groaznici. I-am spus ca ii vin urat atunci cand i-a probat, pentru ca ea are aprox 1.65 si cu blugii aia pe ea semana cu un pinguin. Care a fost replica ei? -Da, fata…da’stii cat mult se poarta acum?! Am ramas :O

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.