Picioare de divă – concurs

E redundant să încep articolul ăsta spunându-vă că a venit vara, pentru că în afara celor 27 de vizite din Norvegia, Suedia şi Finlanda [conform Google Analytics], sunt ferm convinsă că toată lumea simte deja asta pe propria piele. Eu deja m-am contrat de vreo două ori cu colegii pe tema aerului condiţionat, deci situaţia e nasoală. În prima zi de caniculă, m-am prezentat la redacţie în şlapi şi pantaloni 3/4; băieţii mei erau toţi cu pantaloni grosuţi, şosete şi tenişi, de parcă la ei nu a ajuns vestea că „vine” codul galben peste noi [dacă n-ar lucra toţi în presă, zău că i-aş înţelege!]. Evident că mie mi-au îngheţat nasul şi picioarele, iar ei s-au simţit bine cu aerul condiţionat setat pe 16 grade. ŞAIŞPE!

E cald, e clar pentru toată lumea, şi în sfârşit putem să ne scoatem din dulapul de iarnă sandalele, şlapii, flip-flopşii, saboţii, toţi pantofii cu vârful deschis. Trebuie, deci, să avem mare grijă cum ne tratăm picioarele. Eu am mai spus-o: ele sunt cele care ne „poartă” tot anul, aşa că merită să fie îngrijite corespunzător. 

În plus, vara mai există şi tot felul de factori nocivi (raze solare, praf, expunere pentru o perioada lungă la căldură şi tocuri etc.) care ne dau bătăi de cap – sau de călcâi.  Aşa că e musai să ne îngrijim, că doar vrem să avem toate picioare „de divă”. Organique ne vine şi de data asta în ajutor, de data asta cu un concurs dedicat special picioarelor.

Premiile sunt: o cremă pentru picioare Wellness cu Aloe vera şi Ginseng [50 ml] de la i+m sau un balsam împotriva bătăturilor [30 ml] de la Alva.

Ce trebuie să faceţi dacă vă doriţi unul dintre aceste premii? Să-mi trimiteţi o poză, pe mail, urcată pe net sau pe Facebook [nu uitaţi să tag-uiţi Organique, dacă le puneţi pe Facebook] cu pedichiura voastră magnifică. Voi face o expoziţie cu pozele primite de la voi şi cea mai lăudată pedichiură va câştiga. Concursul se încheie pe 30 iunie 2012. Succes!

foto

2 thoughts on “Picioare de divă – concurs”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.