Pită sau pâine?

Nu eşti ardelean adevărat dacă nu-i zici pâinii pe nume: pită. Asta i-am spus lui Sebi când s-a mutat din Iaşi în Hunedoara şi continui să cred asta, chiar şi după ce am studiat pe Wikipedia etimologia cuvântului pită [în engleză, pentru că în română nu există încă nici o descriere sau explicaţie].

Aşadar, pita se mai numeşte şi pide (în turcă) sau pitka (bulgăreşte) este o pâine rotundă, de culoare maro, făcută din făină şi drojdie. Pita este o mâncare tradiţională în bucătăria mediteraneană şi în cea din Orientul Mijlociu. Pita s-a răspândit din nordul Africii, prin Levant şi Peninsula Arabică.

In bucătăria grecească, pita poate să fie o pâine groasă, făcută cu drojdie, de exemplu souvlaki pita. De asemenea, pita mai poate reprezenta o mâncare făcută din mai multe straturi de aluat mai subţiri de un milimetru, umplute cu diferite ingrediente, formând plăcinte numte tyropita şi spanakopita sau plăcintă dulce, cum este baclavaua.

Restul puteţi afla de pe Wikipedia. Am ajuns aici căutând, împreună cu Sebi, informaţii despre falafel. Şi după ce am studiat toată pagina, Sebi a vrut să facem o comparaţie cu pagina de pe Wikipedia dedicată pâinii, asta pentru că el insistă că pâinea – şi nu pita! – este pâinea adevărată. Pentru pâine am găsit doar câteva explicaţii/informaţii.

Dialogul nostru a arătat cam aşa:

Sebi: „La pâine ai o scurtă descriere, afli cum se face şi cum se „falsifica” în vremuri de sărăcie, pe când la pită ai etimologie, origine, mod de preparare, obiceiuri de consum, pâine umplută, variaţiuni, link-uri şi referinţe…”

Eu: „Păi daaa, băăă! Că atunci când mânci pită, mânci istorie!”

Sebi: „Poţi să zici tu ce vrei, pâinea tot moldovenească este!”.

Parol!

13 thoughts on “Pită sau pâine?”

  1. pentru mine pita inseamna un fel de paine pe care in loc s-o dai la cuptor o pui pe plita de pilda. arata cam ceva de genu – poza a doua de pe wikipedia.
    painea e chestia aia cu coaja tare si continut moale si pufos facuta cu drojdie, care se lasa la dospit si se baga la cuptor.
    are dreptate sebi, in moldova se foloseste paine nu pita :P

  2. uite ca revenim la problema. Stii ca ma gandeam la diferenta.. in moldova lumea prefera painea sa fie facuta cu faina alba si asta se numeste franzela. Pita poate fi in sensul wiki aia rotunda, integrala/ neagra. Iar in ardeal uneori i se adauga cartofi.

    Fie painea cat de rea tot mai bine… cam asta zice Sebi defapt. Fiecare s-a invatat cu un tip de paine. (e drept ca eu m-am dezvatat repede de franzela cand am dat de pita)

    Stii cum e? Daca s-a nascut si a crescut la oras si n-a mancat carne de pui de la tara, i se par puii aia de tara cu carnea prea tare, cu alt gust. Care ii invatat la bunici la tara crede ca puiul de oras e fake si n-are gust.

    Cum te inveti si cum iti dezvolti gusturile… Stii cu tanara sotie ce tot se chinuia sa faca mamaliga buna la sot? Si odata n-a apucat s-o coaca bine si barbatul a si venit flamand si i-a cerut de mancare. A rasturnat-o si i-a dat-o asa, aproape cruda. Atunci o fost si barbatul satisfacut si o felicitat-o ca o facut mamaliga „ca la mama acasa”. ;)

  3. Popescul, sunt vreo 9 ani de cand n-am mai auzit cuvantul boltă, in sensul de magazin. Doamne, ce amintiri mi-ati trezit, cum ma duceam eu la bolta sa iau pita, pfua!

  4. @did:sa-ti povestesc aici?oare ma lasa denisuca? cred ca da…eram prin clasa a 9-10 si 2 colege de la tara(navestiste) dadeau sa iasa din clasa la care o profa de romana le intreaba „unde mergeti?”,iar un coleg,putin mai „nebun” a raspuns pentru ele cam asa:” la bolta” ceea ce mi s-a parut genial,fapt pentru care m-am pus pe un ras isteric,care a durat toata ora…de aici mi se trage faza cu bolta pe care nu o uit niciodata!

    1. Arealul de răspîndire a cuvîntului PITA este cu mult mai mare decît acela al cuvîntului PÂINE chiar aceptînd şi variantele PÂNE sau PÂNIE. Pita se zice şi în ardeal şi pe alocuri în Moldova şi în Bulgaria, Serbia şi chiar Calabria în Italia.În latină nu a fost deci în Italia a a juns cel mai probabil din Balcani.A exista cuvîntul şi în Spania şi s-a păstrat doar în evreiasca spaniolă.Trag concluzia că PITA e un cuvînt antic la noi şi aşa spuneau şi dacii.
      În Muntenia se zice pâine dar la ţară chiflei i se zice pituşcă, ceea ce înseamnă că a existat mai demult acolo şi cuvîntul PITĂ.Vezi şi toponimul Piteşti din Muntenia, care nu poate fi pus în legătură cu verbul a se piti ci cu substantivul PITA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.