A existat o vreme când deţinerea câtorva folii de celofan era dovada clară a bunăstării unei familii. Aveai cu ce să faci un buchet de flori, erai cineva. Se întâmpla aşa pentru că în România comunistă, folia alimentară de plastic, pungile din plastic şi chiar PET-urile erau uber-rarităţi. Nu cumpăram mezeluri înfoliate şi vidate, ci vânzătoarea ni le ambala în hârtie închisă la culoare, care de multe ori dădea un gust ciudat cărnii.
Acum, plasticul e peste tot. Sute de mii de pungi şi PET-uri împânzesc toată ţara, astfel încât de multe ori, dacă mergi cu maşina pe drumurile patriei sau cu trenul pe căile ferate române, ai toate şansele să vezi măcar o zonă plină de astfel de deşeuri. Dacă, în 1989, ar fi venit cineva din viitor şi ne-ar fi arătat cât de bine o s-o ducem peste 22 de ani, am fi râs isteric. Eu una n-aş fi crezut că aşa ceva poate să existe, chiar dacă în 1989 aveam doar şapte ani.
Absolut toate obiectele pe care le cumpărăm sunt ambalate în pungi de plastic şi cutii de carton. Certificatele de garanţie, cablurile, mufele, telecomenzile, toate vin în câte o pungă. Din fericire, alea sunt pungi bune, dintr-un plastic mai gros şi rezistent, pe care le păstrez şi le refolosesc. Dar mai există şi pungile ieftine şi de foarte proastă calitate, făcute din acelaşi plastic ca şi celofanul. Ei bine, pe alea le urăsc!
Nu ştiu de ce, dar niciodată nu mi-au plăcut pungile foşgăitoare. Se rup foarte uşor, nu le poţi refolosi, nu protejează obiectul pus în ele – poate doar de praf, dacă nu se strecoară şi ăla înăuntru. Sunt, pur şi simplu, inutile. Plastic folosit degeaba, având ca unic scop în „viaţă” să-ţi dea senzaţia de nou.
Vară-mea are un magazin cu tot felul de chestii, în care vinde şi obiecte făcute de ea – suporturi pentru lumânări, mărţişoare, mărgele, cercei, decoraţiuni etc. Pe cele din ceramică le face de la zero, adică amestecă praful acela special cu apă, toarnă compoziţia în matriţe, apoi umple eventualele găurele, şlefuieşte obiectele după ce s-au uscat, le pictează, le lăcuieşte. Şi după toate astea, le pune în pungi de plastic. Vară-mea nu e singura care face chestia asta; am mai cumpărat lucruri foarte frumoase, la care s-a muncit din greu, ambalate în cel mai ieftin şi urât plastic cu putinţă.
Urăsc celofanul, vă rog să nu-l mai folosiţi, pentru că dă un aspect ieftin obiectelor ambalate în el!
In toate hypermarketurile, trebuie sa iti pui produsele „cantaribile” in cate o punga fiecare, ceea ce ma irita la maxim… Doua rosii aici, o telina colo, si pleci cu 5-6 pungi. Motiv pentru care merg in general doar in Mega Image, unde totul se cantareste la casa, si nu mai folosesc o multime de pungulite pentru fiecare produs. Le pun pe banda rulanta direct din cos. Unele vanzatoare ma privesc ciudat, ce-i drept… iar pungile fosnaitoare proaste le folosesc la curatat legume in ele. :D
nu mai tin nici o punga. acum 2 ani am avut o rabufnire ecologista si am zis ca tin toate pungile ca poate le refolosesc. rezultatul a fost ca am umplut tot spatiul de sub chiuveta cu pungi de plastic, pe care am fost nevoita sa le arunc intr`un final, deci halal ecologie.
acuma am o punga de material textil si 2 de hartie (una cu Billa, una cu Kaufland) si tot pe alea le folosesc atunci cand ma duc la cumparaturi. daca ma duc la magazinul de la colt sau in piata incerc pe cat posibil sa`mi iau plasa la mine ca sa nu mai primesc altele pe care sa le arunc la gunoi.
Si eu il urasc,de aia impachetez produsele in pungulite de hartie,personalizate de mine… :D
Si eu folosesc pungile fosnaitoare la curatat legume in ele si depozitat gunoi care miroase urat. Incerc sa nu mai iau de la supermarket-uri astfel de pungi, dar nu stiu cum fac ca in fiecare saptamana ma trezesc macar cu cate 5. Cand vad cate o rola din aceea cu pungi deja imi creste tensiunea.
eu sper ca va veni vremea cand se va strange si plasticul cum se strange acum fierul vechi….numai asa o sa putem curata natura de plasticuri