Plec la Barcelona!

În urmă cu două săptămâni nici nu ştiam că am visul ăsta: să merg la Barcelona. Mă ferisem cu graţie de filme precum „Vicky Cristina Barcelona”, nu căutam imagini din oraşul ăsta şi în afară de Sagrada Familia, nu ştiam nici un alt punct de atracţie din oraşul catalan.

Apoi a venit Propunerea. Ca blogger, primesc cel puţin un mail pe săptămână care conţine cuvântul ăsta, aşa că nici nu-mi imaginam ce impact urma să aibă asupra mea acel mail simplu, trimis la ceas de dimineaţă, pe care nu l-am citit – din cauză că dormeam, bineînţeles – decât atunci când în susţinerea lui a venit şi-un SMS prin care eram rugată să dau un răspuns. Cuvintele care m-au trezit de-a binelea după doar câteva ore de somn au fost Nokia şi Barcelona. 

A urmat day dreaming-ul, adică visatul cu ochii deschişi. Apoi, planificarea. Rute, obiective de bifat, treburi administrative, asigurarea medicală, pus ţara la cale împreună cu celelalte bloggeriţe care mă vor însoţi în aventura asta minunată – Cristina Chipurici, Cristina Bazavan şi Miruna Siminel.

Am citit pe net tot ce se poate citi despre Barcelona – bine, vă daţi seama că exagerez, am citit tot ce se poate citi în cele câteva zile libere şi în vreo două nopţi albe petrecute în compania laptopului, hoinărind pe străzile Barcelonei cu ajutorul Google Earth.

Mi-am făcut bagajul imaginar, ceea ce, în cazul meu, înseamnă că bagajul e ca şi făcut, pentru că ştiu exact ce urmează să împachetez. Am pus, la fel de imaginar, haine suficiente pentru cele trei zile şi jumătate pe care le voi petrece în capătul continentului, dar sunt ferm convinsă că fie voi avea prea multe tricouri şi nu destui pantaloni, fie voi avea trei perechi de blugi, pantaloni de dormit, pantaloni subţiri pentru că va fi destul de cald, dar nu destule tricouri şi bluze. Şi-o să-mi vărs cafeaua pe mine, adormită cum o să fiu, şi-mi voi păta fix tricoul preferat. Dar nu-i nimic, că sunt destule magazine de ţoale în Barcelona! O să-mi uit lentilele de contact sau soluţia în care le păstrez şi cu care le curăţ, iar dacă nu le uit, sigur-sigur o să uit să-mi iau şi ochelari de soare, pentru că-s obişnuită cu ochelarii de vedere cu lentile heliomate, care se închid la culoare atunci când e prea multă lumină naturală. Şi dacă nu uit nici lentilele, nici soluţia şi nici ochelarii de soare, atunci cu siguranţă o să uit tocul în care-mi pun ochelarii atunci când merg cu trenul, ca să nu-i rup.

Cu bagajul complet sau nu, cert este că joi dimineaţă, la prima oră [apropo, ce înseamnă pentru voi „la prima oră”? La 5, la 7 jumate? Atunci când vă treziţi? Atunci când răsare soarele?], o să trag după mine prin aeroport o valiză burduşită cu prea multe lucruri de care n-o să am nevoie, în aşteptarea îmbarcării pentru zborul care mă va duce în capitala Catalóniei. Va fi cel de-al treilea zbor cu avionul şi de-abia aştept să mă ridic deasupra Bucureştiului – sper să prind loc la geam! -, să admir de sus toate ţările deasupra cărora vom trece, să-mi simt inima bătând ca o nebună înainte de aterizare, să liniştesc fluturii din stomac şi să-i urez, chiar înainte de ora prânzului, „Bine m-ai primit, Barcelona!”.

Toată aventura va fi documentată cu ajutorul telefonului Nokia N9 şi a internetului mobil de la Vodafone, aşa că vă aştept pe pagina de Facebook, pe Twitter şi, în fiecare seară, aici, pe blog, ca să vedeţi cum o propunere venită pe mail s-a transformat într-un vis frumos şi cât se poate de real.

sursa foto