Posturile de televiziune nu vor să-şi păstreze telespectatorii

Te gândeşti că ar fi normal ca fiecare post de televiziune să-şi doreacă să aibă cât mai mulţi telespectatori, pentru cât mai mult timp. Unii prezentatori chiar spun „revenim imediat, nu schimbaţi canalul” sau „avem exact două minute de publicitate, nu plecaţi”.

În afara pasionaţilor de publicitate şi a persoanelor cu adevărat interesate de ce mai e nou pe rafturile magazinelor farmaciilor, ceilalţi oameni profită de pauza de publicitate ca să facă un pipi, să stingă lumina din camera alăturată, să îşi golească scrumiera, să deschidă geamul ori pur şi simplu să facă un pic de mişcare.

Normal ar fi ca prezentatorii să facă tot posibilul să-şi păstreze audienţa, în ciuda pauzelor de publicitate care întrerup programul, dar plătesc salariul. În schimb, persoanele responsabile cu împărţirea la secundă a timpului de emisie de la anumite televiziuni n-au nici o treabă.

„Noi avem programe atât de valoroase, încât oamenii ar trebui să se bucure că le difuzăm şi să ne pupe picioarele, nu să comenteze la promo-uri”, pare să fie gândirea celor care programează, într-o oră de emisiune, patru pauze cu acelaşi conţinut obosit. 

Şi mă uit la voi, Discovery, National Geographic, History Channel, Travel Channel. Când sunt la redacţie, pornesc televizorul, de obicei pe Digi24, iar după ce învăţ pe de rost ştirile zilei – că sunt aceleaşi şi se tot repetă, iar pe Hurezeanu, cu părere de rău, nu îl pot urmări, că mă adoarme – schimb pe History. Aici am noroc de Storage Wars şi Pawn Stars, dar când nu le prind, mut pe altceva. Nu de alta, dar nici un alt program nu e suficient de interesant încât să merite să ascult de 10 ori reclama la Jägermeister.

Oamenii de la National Geographic încearcă să facă treabă bună, traducând cât de cât OK promo-urile din engleză. Au oameni care nu doar citesc „scenariul” promo-ului, ci chiar interpretează, cu gravitate, mici roluri. Dar o au, în schimb, pe o doamnă despre care aş putea să bag mâna în foc că a fost profesoară, a cărei voce mă scoate din minţi. Când îmi spune că urmează să văd un „program special” pe „Net Gio Wild”, mă cutremur toată. Am impresia că dacă nu o să mă uit la emisiunea respectivă, îmi scade nota la purtare sau mai rău, mă bate cu liniarul în palmă!

Şi-ar mai fi o problemă: având destul de puţine emisiuni, la ce să şi faci reclamă? Produci un promo şi îl difuzezi până când telespectatorii îşi ies din minţi, îşi bagă picioarele şi schimbă canalul, poate găsesc ceva care să nu le repete la fiecare 15 minute o chestie care, ascultată repetitiv, devine stupidă, enervantă, ridicolă.

Pe Travel Channel este un foarte scurt filmuleţ cu o tanti care face bungee jumping prin Australia. Acelaşi filmuleţ, difuzat over and over again, până când telespectatorii îl vor fi învăţat pe de rost. „It’s a leap of faith”, zice australianca. Da, ia să „take” şi eu un „leap of faith” şi să găsesc telecomanda aia, ca să dau pe altceva.

Pe History [parcă?!] e un alt filmuleţ scurt, cu un englez care vorbeşte despre „corping stone” şi despre cum cumpără el piatră veche care se pune pe acoperişurile caselor englezeşti ca să nu plouă înăuntru şi o vinde şi visul lui e să devină regele acestui tip de piatră specială. Serios, l-am văzut de 100 de ori, până când o să-l mai difuzaţi?

Ştiu că n-aveţi buget pentru promo-uri, dar decât să vă terorizaţi telespectatorii cu aceleaşi şi aceleaşi promo-uri stupide, mai bine difuzaţi anunţuri de interes public. Mai bine îmi spuneţi că e periculos să călătoresc în Libia, decât să mai văd încă o dată povestea ăluia cu piatra pentru acoperiş sau a ăleia care sare de pe o clădire. Enough is enough.

Foto: Bad TV, de pe Shutterstock