Dacă tot am început să citesc cartea Vând kilometri a lui Mihai Barbu şi dacă tot am soţ motociclist, într-un final mi-am luat inima în dinţi şi m-am urcat, ieri, pe motor, pentru mai mult de un kilometru.
Primul „drum” atât a avut: un kilometru, de acasă până la redacţie, şi-atunci am zis că treaba asta nu-i pentru mine şi că prefer să mă deplasez pe două picioare decât pe două roţi, pentru că n-am nici o siguranţă, mi-e frică, nu vreau să mor tânără etc.
O săptămână mai târziu, mi-am zis că nu pot să îmi lungesc gâtul uitându-mă după motociclişti fără să ştiu ce admir, de fapt. Aşa că mi-am pus casca pe cap, m-am „blindat” şi m-am urcat pe motor, evident, ca pasager în spatele lui Sebi, că de condus aşa ceva nu cred că o s-o fac vreodată! Sebi a fost răbdător şi mi-a explicat cum trebuie să mă urc, cum să stau [„ca un sac de cartofi”] în curbe şi cum să cobor.
Cincizeci de kilometri mai târziu, ajunseserăm la ţară, la ai mei, iar eu eram hooked. I-am spus lui Sebi că vreau nişte mănuşi din piele şi măcar un costum de ploaie, aşa, pentru început. Pentru că da, ne-a prins şi ploaia pe drum, dar eram deja pe la jumătatea distanţei, aşa că am mers mai departe, în speranţa că dăm şi de nişte soare. Soarele ne aştepta la destinaţie, semn că am ales bine.
Inutil să spun că la fiecare curbă mai mare urlam în cască „‘ai de plm, ‘ai de plm, ‘ai de plm!”; oricum nu mă auzea nimeni şi dacă m-ar fi auzit, la ce-mi ajuta? Curbele trebuie luate, că de-aia sunt „puse” în drum. Câteva ore mai târziu, am ajuns cu bine acasă şi l-am întrebat pe Sebi când facem un drum mai lung, că mie deja nu-mi mai e frică.
Tata, în schimb, mi-a zis că o să mai am curaj până la prima căzătură. Pff, muşcă-ţi limba!
P.S.: Nu vând nimic, doar mă laud. :P
Asa am fost si eu prima data, acu’ 5 ani, tremuram in draci cand m-am dat jos de pe motor. Dar de atunci nu ma mai satur, am invatat si cum sa merg in linie dreapta cu motoru’, singura. :))
Senzatia pe care o ai pe sa nu se compara cu nimic.
In ultimii 5 ani am facut o groaza de km pe motor, clar, ca si pasager. Nu am avut niciun incident major dar am avut prieteni care au cazut serios si s-au urcat inapoi pe sa, insa si care nu au patit mare lucru dar si-au vandut motoarele. Curajul pana la prima cazatura depinde de om, parerea mea.
Aceeași reacție: =))
No, daca vii cu Sebi la Bucuresti sa stii ca gasesc un loc de parcare si pentru motocicleta lui, nu de alta da’ la noi se fura :P
P.S. Inca nu m-am suit pe o motocicleta mai mult de un km ;)
Te invidiez:) Imi tot zic de ceva timp ca trebuie sa iau A-ul si sa calaresc macar odata o nervoasa pe doua roti…sper sa o fac cat mai curand.