„Pu” – puiul rustic, la mine-acasa

De fiecare data cand jucam Angry Birds pe laptop, copilul fostilor vecini striga: „Puuu!!!”. Asa stia el sa le spuna pasarilor: pu, de la puisori. Si gugustiucii care veneau la geam ca sa fie hraniti erau tot „pu”, prin urmare, asa le-a ramas numele.

Zilele trecute am primit de la Agroland niste pui rustici, cinci, mai exact. Sunt puisori de o zi, care nu fac decat sa piuie, sa manance, sa bea apa si sa doarma cat e ziua de lunga. Nici nu au alta treaba, ca de-aia sunt pui mici, trebuie sa manance ca sa se faca gaini mari.

Intelegerea initiala era ca Agroland sa-mi trimita un pui, dupa care si-au spus ca un singur pui s-ar putea sa se simta singur, asa ca mai bine imi trimit trei, iar din trei s-au facut cinci! Eu asteptam trei si i-as fi botezat Chic, Ken si Little, dar acum sunt cinci si seamana atat de bine intre ei, incat nu i-as deosebi.

In cele trei zile de cand tot intentionez sa scriu despre ei, pufoseniile galbene au facut deja pene pe aripioare si cresc intr-o zi cat altii in zece, daca nu mai mult. Dupa doua zile i-am dus la tara, la bunica-mea, care creste pui de gaina de-o viata. A fost surprinsa cand a vazut cat de mari se fac de la o zi la alta si mi-a spus ca puii ei sunt mult mai amarati, mai slabi, unii mor etc. Poate o fi „de vina” si furajul cu care trebuie sa-i hranesc in primele saptamani de viata si care, din cate am vazut pe net, contine toti nutrientii de care puiul are nevoie ca sa se dezvolte armonios si sa dobandeasca imunitate etc.

Pe Facebook le-am dedicat un album in care o sa mai urc poze cu puii mei rustici, ca sa le urmarim evolutia. Si, dupa o vreme, o sa mai scriu pe blog un articol despre cei cinci care au speriat vestul pui rustici.