Redescoperă România – ziua 1 [4]: Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea

Azi am cam lipsit de pe Twitter şi Facebook, iar de blog nici nu mai zic!

Motivul n-a fost lipsa accesului la Internet; am un modem Clicknet de la Romtelecom şi dacă laptopul nu-mi era în geantă, în portbagaj, mă puteam conecta în voie. În plus, am net şi pe telefon. Problema-i că n-am prea avut când să dau tweet-uri cu hashtag-ul #dinRomania – a fost, cum spuneam, o zi lungă de tot, pe care am început-o la 7 dimineaţa.

Am pornit la drum

După ce membrii grupului vesel şi-au luat rămas bun de la pensiunea Krystal, la care au fost cazaţi, ne-am urcat în cele cinci Dacia Duster şi-am plecat spre Mănăstirea Lainici, respectiv la Castelul Corvinilor din Hunedoara şi mai departe pe alt traseu, despre care veţi putea citi la Hoinaru, Răzvan sau Siropel [sunt primele trei bloguri care-mi vin în minte]. Eu am avut norocul de a fi „repartizată” în maşina condusă de Doru Panaitescu, aşa că pe lângă faptul că am ajuns la Râmnicu Vâlcea în siguranţă, am primit şi un bonus off-road. Nici nu se putea altfel, cu Doru! Omul e atât de pasionat de speologie, încât era în stare să ne treacă râul în spate doar ca să vedem Cheile Băniţei. Faptul că am fost „deturnaţi” ne-a făcut să ajungem la Lainici mai târziu decât celelalte două maşini, aşa că eu am făcut nişte poze, am fumat creştineşte o ţigară, am luat nişte guri de cafea şi-am pornit mai departe, spre…

Târgu Jiu şi Brâncuşi

Până la Târgu Jiu, am avut parte de o lecţie gratuită – primele lecţii sunt întotdeauna gratuite, ca şi primele ţigări – de speologie + geologie de la Doru, am aflat cum se formează peşterile, stalactitele şi stalagmitele… ce mai, a fost un drum scurt. La Târgu Jiu, prima oprire a fost la Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. Apoi am ajuns la Cheile Sohodolului. Peisajele din aceste chei sunt impresionante; habar n-aveam că există, atât de aproape de mine, locuri aşa de faine. Nu-i de mirare, că doar la viaţa mea am umblat mai mult pe asfalt decât prin astfel de locuri.

După ce am vizitat casa memorială, Constantin Brâncuşi de la Hobiţa, ne-am întors în Târgu Jiu, iar Doru ne-a dus la Hanul Domnesc, un restaurant pe care nici un GPS din lumea asta nu cred că l-ar fi găsit aşa de repede. Din stradă, părea o bombă… dar după ce am intrat şi-am început să coborâm, aveam impresia că vom ieşi la suprafaţă în celălalt capăt al oraşului. Mâncarea a fost bună – nu extraordinară, dar n-am avut ceva de reproşat, deci a fost OK, preţurile la fel [un şniţel umplut cu ciuperci şi mărar costă 20 de lei], dar atmosfera face toţi banii. În plus, Hanul Domnesc are cel mai mişto meniu pe care l-am văzut vreodată. Aranjarea în pagină nu-i cine ştie ce, dar textele, textele!

După papa, am admirat timp de câteva minute şi Coloana Infinitului [Infinită?], apoi ne-am urcat din nou „pe cai” şi-am pornit spre…

Râmnicu Vâlcea

Se întunecase deja când ajunserăm acilişa, aşa că mai fumarăm câte-o ţigară [btw, cam puţini fumători în echipă, nici nu ştiu dacă să mă bucur pentru ei sau să mă enervez], mai povestirăm oţâră şi ne retraserăm fiecare în camera lui. Făcui un duş fierbinte şi mă aşezai la masă, ca să vă povestesc şi vouă pe unde umblai azi.

Chiar dacă mai am puţine ore de somn, abia aştept ziua de mâine, când o să mergem la Horezu şi, cu puţin noroc, o să olărim! Adică e posibil ca mâine seară să spunem: „azi olărirăm!”.

Pozele sunt pe Facebook, pentru că e cel mai la îndemână atunci când netu’ e subţire, timpul puţin şi patul aproape. Pe mâine!

Redescoperă România este un proiect Petrom susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.