Redescoperă România – ziua 4 [7]: Târgovişte

Am rămas în urmă cu relatarea ultimei zile din excursia Redescoperă România, din mai multe motive.

Unul ar fi că odată ajunsă în Gara din București, eram cu toate bateriile descărcate: ale mele, ale telefoanelor, a laptopului, așa că nu a mai fost rost de scris pe blog. Apoi, am întâlnit-o, în sfârșit, pe Nedoamna, cea care și-a încercat puțin tastatura pe blogul meu, după care și-a făcut blog. Știți cum e? O adevărată Doamnă. O Doamnă așa cum mi-ar plăcea și mie să fiu. Bine, ea și-a zis Nedoamna pentru că în zilele noastre, doamnele sunt cam țațe de felul lor. Dar să ne întoarcem la ziua a patra petrecută în compania celor 19 oameni din proiectul Redescoperă România.

Dacă ați citit și celelalte articole despre Redescoperă România, știți deja că este un proiect Petrom susținut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român. E posibil să vă fi agasat cu acest mesaj pe parcursul celor patru zile, dar dacă nu ar fi fost susținătorii proiectului, excursia asta de vis n-ar fi putut să se întâmple. Și ce păcat ar fi fost…

Ziua a patra pentru mine şi a şaptea pentru ceilalţi participanţi la lunga excursie prin sudul României a început, ca de obicei, după un somn prea scurt şi cu micul dejun luat în mare grabă. Eram obosiţi – unii după geek party [cu 2GB de femei] – adică eu, Răzvan și Siropel, care s-a retras repejor la nani, pentru că e un copil cuminte, oricât ar vrea el să nu pară așa – și alții după ce-au dănțuit într-un pub din Târgoviște.

În aer se simţea regretul că visul frumos a ajuns la sfârşit, tristeţea tuturor aproape că era palpabilă. Am auzit că unora dintre participanţi „le-a intrat ceva în ochi” după ce ne-am despărţit de-a binelea, eu n-am plâns, dar am oftat. Cine ştie când sau dacă o să mai fim împreună în aceeaşi formaţie?! Cam aşa m-am simţit şi la terminarea liceului, dar nici atunci n-am plâns, pentru că bucuria că scap de un stres a fost mai mare decât tristeţea că mă despart de nişte oameni alături de care mi-am petrecut cea mai mare parte din zi timp de patru ani.

În Redescoperă România m-am simţit un pic ca un outsider, pentru că am luat startul mai târziu decât ceilalţi oameni. Aveau deja glume, poante, coduri secrete despre care nu am îndrăznit să întreb şi chiar dacă până la final am prins şi eu destule astfel de momente, în ultima zi, când am tras linia, aveam mai puţine decât toţi ceilalţi. Da’ decât deloc…!

Hotelul la care am dormit în Târgovişte se numeşte Nova. Când am auzit numele, mi-am imaginat o dărăpănătură sau un hotel comunist renovat; m-am înşelat. Hotelul a fost construit anul trecut şi arată într-un mare fel. Aş fi vrut să fotografiez camera în care am dormit, mi-au plăcut în mod deosebit globurile din sticlă umplute cu sârmă încâlcită, adică plafonierele din cameră şi de pe holuri. Camerele au aer condiţionat, frigider, televizor LCD, suficiente prosoape, singurul inconvenient a fost presiunea scăzută a apei, la duş. Dar poate că nu eram doar eu sub duş la ora aia. Culmea e că, în ciuda faptului că arată foarte bine, e curat şi oferă servicii de calitate, hotelul Nova „se vinde” foarte ieftin – doar 29 de euro / 120 de lei pe noapte costă o cameră dublă. Îl recomand cu căldură, dacă aveţi drum prin Târgovişte!

Am plecat repejor de la hotel, pentru că urma să vizităm Curtea Domnească. Soarele ne zâmbea călduros, cred că Ana a aranjat asta cu el, ca să nu ne fie despărţirea iminentă atât de grea.

Eu am crescut [şi] în Deva, aşa că pentru mine, cetatea înseamnă o construcţie amplasată undeva, sus. Aşa e Cetatea Devei, iar Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Sarmizegetusa Regia sunt situate în afara oraşelor. Asta ca să nu mai zic de Cetatea Poenari, pentru care tocmai am urcat şi coborât câte 1.480 de trepte [!!!]. Când am auzit de Cetatea de la Târgovişte, mă gândeam că mă aşteaptă o altă zi cu urcuşuri şi coborâşuri, la propriu. Din fericire, cetatea e situată în oraş, „păzită” doar de nişte ziduri din piatră. Şi nici nu vă pot povesti cât de mult m-am bucurat atunci când Bobby Voicu ne-a spus că pentru a urca în Turnul Chindiei nu trebuie să urcăm decât 110 scări. Parfum!

Spre deosebire de alte locuri prin care am fost, la Târgovişte am avut parte şi de explicaţiile unui ghid. Pozele făcute acolo sunt pe Facebook. Probabil că trebuie să vă faceţi cont ca să le vedeţi, dacă nu aveţi deja unul, dar tocmai am aflat că suntem 3 milioane de români pe Facebook, iar eu sper să vă număraţi printre ei. Şeful meu e singurul care refuză să-şi facă un cont. Nu comentez, că doar e şefu’…

Am apreciat faptul că la intrarea în Cetate există un mic chioşc de unde se pot cumpăra suveniruri cu Turnul Chindiei [săbii, brelocuri, turnuleţe din ghips etc], cu cetatea, soldăţei din metal, vederi etc. În Deva n-o să vezi aşa ceva. Dacă vrei un suvenir cu cetatea, n-ai decât să-ţi fac o poză lângă ruine sau să-ţi „culegi” o piatră de pe dealul cetăţii. Păcat.

Ultimul obiectiv #dinRomânia vizitat împreună a fost Mănăstirea Dealu. Ne-am nimerit acolo în timpul slujbei; din nou, dacă vreţi detalii, le găsiţi pe celelalte bloguri, eu sunt departe de a fi cea mai spirituală – în sensul de religioasă, desigur – persoană din blogosferă.

Vă mulţumesc pentru experienţa asta minunată!