Cum să ai o relație reușită, de lungă durată (P)

Cam fiecare dintre noi își dorește să își găsească, mai devreme sau mai târziu, jumătatea, cu care să aibă o relație fericită până la adânci bătrâneți, ca-n basme. Însă pentru ca o relație să dureze, este necesar ca ambii parteneri să își arate dragostea, să fie înțelegători și să aibă încredere unul în celălalt. De cele mai multe ori, oamenii reununță foarte ușor la relații încă de la primele certuri și nu își dau seama că doar trecând peste neînțelegeri vor reuși să rămână împreună. 

Presupunând că îți dorești o relație de lungă durată alături de partenerul tău de viață, însă nu știi ce ar trebui să faci, citește până la final acest articol pentru câteva sfaturi utile.

Comunicarea este esențială în orice relație. Asigură-te că ai timp să îi povestești partenerului despre cum ți-a fost ziua, despre ce ai mai aflat nou, dar și despe alte lucruri importante pentru tine. În același timp, ascultă ce are de spus și oferă-i sfaturile sau sprijinul tău, în funcție de necesitate. Când comunicarea nu mai există, certurile apar, iar o soluție eficientă spre revenire o reprezintă ședințele de consiliere pentru cuplu în care partenerii fac eforturi pentru a afla cauzele neînțelegerilor dintre ei.

Respectul reciproc nu trebuie să dispară nicio clipă într-o relație de lungă durată. Fiecare dintre parteneri trebuie să știe că există anumite limite pe care să nu le depășească și să înțeleagă dorințele celuilalt. Atunci când apar și copiii, cu atât mai mult este necesar ca ambele persoane să dovedească atenție și afecțiune. Sigur că, în cazul unor probleme, o familie poate apela la http://andreimoise.ro/ pentru a primi ajutor. Datorită pregătirii sale, dr. Andrei Moise poate oferi sfaturi prețioase în rezolvarea problemelor de familie. Esențial este ca toți membrii să participe, astfel că este necesar ca tu să discuți cu fiecare în parte.

Împărțirea treburilor casnice este esențială. Fiecare trebuie să facă lucrurile cu care se simte confortabil, chiar dacă sunt lucruri mici. O femeie nu poate să faca întotdeauna singură totul, astfel că ajutorul partenerului este absolut necesar. Bineînțeles, împărțirea activităților ajută și la eliminarea frustrărilor, iar relația de cuplu se întărește.

Amintirile. Crearea unor momente de neuitat reprezintă, de asemenea, un lucru important într-o relație. Cu toate că posibilitățile financiare nu sunt întodeauna cele mai bune, asigură-te că plecați de cel puțin 2-3 ori pe an în mini-vacanțe. Important este să vizitați cât mai mult și să vă amintiți ulterior cu drag de fiecare moment. Sigur sunt locuri pe care va doriti amândoi să le vizitați atât în țară, cât și în afara acesteia.

Așadar, pentru a fi fericit într-o relație de lungă durată, ține cont de faptul că respectul, comunicarea, împărțirea treburilor casnice și crearea unor momente frumoase sunt esențiale.

2 thoughts on “Cum să ai o relație reușită, de lungă durată (P)”

  1. Am avut asa multe neintelegeri la inceput, incat nimeni nu ne vedea prea mult timp impreuna. In primii 2 ani locuiti impreuna, certurile erau ceva obisnuit. Ne suparam din toate nimicurile, ne certam si ne mancam nervii unul altuia. Cu timpul cred c-am inceput sa ne cunoastem mai bine, sa ne acceptam defectele, sa ne intelegem reciproc nevoile, ne-am maturizat si … astazi e bine! :) Degeaba este iubire daca nu vine la pachet cu intelegerea si comunicarea.

    8 ani sub acelasi acoperis, 10 de relatie si inca supravietuim. Ba chiar e mai bine decat la inceput, mult mai bine!

  2. Nu va uitati in gura lumii si faceti cum va spune sufletul..Dupa ce am spus ca L..,e fata pe care mi-o doresc de sotie,au inceput sa curga informatiile..Are fusta scurta,s-a pupat cu unul,am vazut eu,etc. De partea cealalta,vezi ca-i flusturatic,ii place sa bea,cand se-nfurie da cu pumnul,etc..Eu am rezolvat-o mai simplu,l-am luat pe un „informator” de gat,l-am pus pe o masa si i-am soptit suav”Daca stie cineva ceva de bine,sa-mi spuna,care mai vine cu barfe ,ii rup capul”Mesajul a fost receptionat,am 40 de ani de casatorie si o nepotica..Ceea ce va doresc si voua :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.