„Reţeaua”

Sigur vă aduceţi aminte de serialul The Net, titlu tradus la noi „Reţeaua”, în care juca Sandra Bullock. Nu cred că are vreo legătură cu ceea ce urmează să scriu eu aici [:D], am împrumutat doar titlul filmului, pentru că mi se pare potrivit pentru „reţeaua” sau „pânza de păianjen” pe care urmează să o descriu eu.

M-a fascinat teoria „Six degrees of separation” încă de când am auzit prima dată de ea, tot într-un film, de data asta cu un Will Smith foarte tânăr. Filmul se numea chiar aşa: Six Degrees of Separation şi spunea povestea unui tânăr de culoare, sărac, dacă-mi amintesc eu bine, care reuşeşte să păcălească un cuplu de oameni înstăriţi că este coleg de facultate cu copiii lor. Primeşte adăpost, le spune poveşti, se dă drept fiul lui Sidney Poitier etc. În fine, ideea e că din filmul ăsta am aflat despre teoria care spune că oricare două persoane de pe glob sunt legate printr-un „fir invizibil”, între ele fiind doar cinci – sau chiar mai puţine – persoane, şase paşi de la o persoană la alta, deci şase „grade de separare”. Încă de atunci m-am gândit că e imposibil ca între mine şi Jon Bon Jovi să stea doar cinci persoane; între timp, însă, mi-am dat seama că e adevărat. Nu le-am identificat încă pe toate, dar am întâlnit destul celebrităţi la care nu credeam că voi ajunge vreodată, deci orice este posibil. :) Serios.

De curând, am descoperit serialul Touch, care are la bază aceeaşi idee – teoria SDOS nu apare nicăieri, dar este exploatată intens: cu toţii suntem interconectaţi, fără să ştim, şi acţiunile noastre, oricât de mici, pot avea un impact major asupra unor necunoscuţi cu care împărţim un… ceva. Acel „ceva” este elementul-cheie, pasul sau punctul prin care suntem conectaţi cu alte persoane. Dacă vă place subiectul, o să vă placă mult şi serialul.

Şi în familia mea extinsă – aici includ şi prietenii apropiaţi – există un fel de „reţea” greu de descris ori descâlcit. Am informaţii despre oameni cu care nu am interacţionat niciodată; ştiu lucruri destul de intime despre persoane care abia dacă mă cunosc; aflu informaţii sensibile despre oameni care nici nu ştiu de existenţa mea, dar cărora le-aş putea face rău dacă aş începe să vorbesc aiurea; am în dulap o bluză primită cadou de o mătuşă de la sora ei care locuieşte în altă ţară – şi bineînţeles că sora mătuşii habar nu are că eu mă gândesc la ea de fiecare dată când îmbrac bluza respectivă; unele dintre lucrurile pe care le tot „arunc” – în speranţa că voi reuşi să păstrez doar obiecte care-mi sunt necesare – ajung la rude îndepărtate care le iau de noi şi aşa mai departe.

Mă gândesc, de fiecare dată când dau peste un „element” din „reţea”, la cât de multe şi încâlcite sunt firele care mă leagă de alte persoane. Cum aflu, chiar şi fără să vreau, tot felul de informaţii despre persoane importante sau cum scurte poveşti sau bârfe despre mine ajung la rude îndepărtate. Bineînţeles că la baza „reţelei” stau interacţiunea persoanelor care îmi sunt apropiate şi bârfa, care în cele mai multe cazuri funcţionează ca un liant. „Reţeaua” funcţionează şi se extinde tocmai pentru că oamenii vorbesc. Nu intenţionez să folosesc informaţiile pe care le deţin ca să obţin vreun beneficiu, pur şi simplu mă amuză să ştiu multe lucruri despre oameni care altfel îmi sunt străini.

De fiecare dată când vezi un obiect care ţi-a aparţinut la altcineva – nu vorbim aici despre lucruri furate, ci despre „donaţii”, de exemplu haine care ţi-au rămas mici şi au ajuns la fraţii, verişorii sau copiii vecinilor tăi [chiar, cu atâtea second hand-uri, se mai practică purtarea hainelor de la o generaţie la alta sau de la fraţii mai mari la cei mici?] – să te gândeşti cât de complexă şi interesantă este reţeaua care permite circuitul obiectelor şi informaţiilor în natură.

Despre „Six degrees…” poţi să citeşti mai multe aici [Wikipedia] sau, în română, aici.