Problemele de la voi din tara nu se vor rezolva niciodata. Sunteti la ani lumina de orice inseamna civilizatie. Exista scene de cosmar inclusiv in spitalele din Bucuresti. Semnat: un medic care a lucrat in tara si in afara. Pentru cineva care a trait in afara tarii, sa vii in Romania la lucru constituie un risc major de depresie.
Am mai zis eu că mă enervează oamenii care vorbesc despre noi de parcă n-ar vorbi despre noi. Păi ce facem aici, ori suntem români, ori nu mai suntem?
Primul paragraf este un comentariu pe care cineva l-a lăsat, de pe un IP de București, la articolul în care mă întrebam dacă nu cumva e treaba Statului Român să doteze maternitățile românești.
Mor când văd astfel de opinii emise de sus, de la înălțimea miilor de euro sau dolari care îl fac pe cel care le emite mai bun decât noi, proștii care am rămas să lucrăm pe 200 de euro. Faptul că ai plecat într-o țară mai civilizată ca să ai o viață mai bună nu te face neapărat mai bun decât noi.
Poate că unii dintre noi nu plecăm pentru că nu vrem să-i lăsăm singuri pe părinții sau bunicii bolnavi. Poate că unii nu plecăm pentru că deși ne chinuim trăgând de salariu de la o lună la alta, nu ne-am pierdut speranța că va fi bine și în România, într-o bună zi. Poate că ni s-a oferit un loc de muncă mai bine plătit, în euro, franci elvețieni, dolari sau yeni, dar am ales să rămânem aici pentru că România este o țară mai sigură decât altele și vrem să ne creștem copiii în siguranță, fără emoții că intră un nebun în școală și-i împușcă.
Nu ai de unde să știi tu, cel care ai comentat, de ce am rămas aici. Dar nici nu ai dreptul să ne critici pentru asta. Iar eu trag nădejde că problemele „de la noi din țară” se vor rezolva, totuși, că am învățat să nu zic niciodată „niciodată”. De asemenea, nu cred că suntem la ani lumină de orice înseamnă civilizație. Crede-mă că am ce să critic în orice țară, cât ar fi ea de civilizată, iar România nu e chiar atât de jos pe lista țărilor civilizate, oricât ți-ar plăcea ție să crezi asta.
P.S.: Dragă „sms”, te rog să nu mai comentezi aici. Nu am nevoie de comentatori care imediat ce au ieșit din țară, își reneagă rădăcinile. Ești la fel de amuzant ca duduia din filmul „Asfalt Tango” care, odată ieșită de pe teritoriul României, și-a uitat limba maternă, doar ca să-și amintească, brusc, toate înjurăturile, atunci când a fost pipăită de un bădăran, tot român.
Foto: Romanian flags, de la Shutterstock
Ciudat, unii straini vin pe meleagurile noastre si ar da orice sa ramana pe aici. Altii chiar s-au mutat, si le merge bine.
Cunosc și eu indivizi plecați de la coada vacii, cărora până și numele țării noastre le provoacă mâncărimi pe piele. Hai să fim serioși. Există scene de coșmar inclusiv în Occident. Doar că-s cu parfum de vest.
Hai că m-a enervat domnul ăsta doctor.