După ce am văzut cum sună germana în comparaţie cu alte limbi, m-am speriat un pic. Ştiam că e o limbă grea pentru că am cât de cât idee, din grădiniţă şi din clasele II-IV, despre felul în care se formează cuvintele alea lungi şi propoziţiile sau frazele. Engleza este o limbă germanică şi, din fericire, engleza şi germana au multe în comun. Vocabularul este ce-mi lipseşte mie. Şi dacă tot am început noul an fără „rezoluţii”, deci fără să simt presiunea de a începe ceva nou, m-am bucurat să descopăr la Tomata o aplicaţie faină de tot: Duolingo [Appstore / Google Play]. Am instalat-o, mă joc cu ea şi dacă o fi să se prindă ceva de mine, e bine, iar dacă nu, trec pe spaniolă, că e o limbă muuult mai uşor de învăţat!
Cred că au trecut trei sau patru ani de când tot zic că învăţ germana şi în fiecare an, pe 31 decembrie, mă necăjesc că nu m-am ţinut de treabă. Dacă nu trage nimeni de mine să învăţ măcar trei cuvinte noi în fiecare zi, ce să fac? O să încerc să trag eu de mine, poate anul ăsta îl închei cu succes.
Mai jos am pus un filmuleţ în care acelaşi actor „agresiv” explică felul în care „funcţionează” limba germană. E mai uşor de priceput cum se formează cuvinte precum Bildverarbeitungseinrichtung: dispozitiv de prelucrare a imaginii. :D
Voi ce secrete aveţi pentru învăţarea unor limbi străine? Sau, dacă ştiţi germana, cum aţi reuşit s-o învăţaţi? Es ist schwer!
Eu mi-am propus fara succes sa invat germana prin clasa a 9-a. Pana la urma am inceput sa invat serios cand am avut nevoie de limba asta la ceva concret, acum 6 ani cand m-am hotarat sa ma mut la facultate in Elvetia.
Cel mai mult am invatat citind carti si ziare pe limba germana. Am inceput cu o carte de povesti pentu copii si un dictionar. Dupa ce ai un vocabular minimal incepi sa mai vorbesti cu oamenii si iti dai drumul incetisor. In procesul asta mai citesti ceva gramatica.
In orice caz nu cred ca invatam germana daca nu aveam o motivatie foarte pragmatica.
din ce vad eu nici in romana nu esti fluent
Stiu clipurile astea de mult si sunt foarte tari. Le-am pus si eu acu ceva vreme pe blog.
Eu sper sa invat pana la vara italiana. E drept ca nici nu se compara cu germana si cateva cuvinte uzuale si fraze mai stiu. Succes in procesul de invatare!
Felul asta de a privi limba germana (sau alta limba straina) nu te va ajuta niciodata. Nu am inteles niciodata de ce romanul gindeste asa defectuos vis-a-vis de limba germana. Limba engleza nu este usoara – cine zice asta habar-n-are ce vorbeste. Romanii sint expusi zi de zi la limba engleza, de aceea PARE usoara. Limba spaniola nu este usoara – iarasi, romanii sint expusi zi de zi la limba spaniola, de aceea PARE usoara. Faptul ca nu sint subtitrari la tv, ajuta foarte mult.
Culmea este ca inainte, prin anii 30-40-50-60 in Romania au existat niste profesori senzationali de limba germana, profesori care au scris niste manuale senzationale de limba germana. Cum ar fi : Prof. Dr. Max Richter – Lernt Deutsch ! Curs practic de limba germana – se gaseste la anticariate (o minunatie de carte). Dictionarele facute tot pe atunci, foarte bune in comparatie cu ce e azi pe piata. Mai e un curs in format PDF pe net a lui Jean Livescu, foarte bun, dar atentie este facut pentru universitate, dar chiar si asa inveti o groaza de chestii de acolo. Numai sa vrei sa inveti, ca material bun exista. Cartile pentru copii in limba germana sint senzationale.
Anticariatele din Romania trebuie sa aiba si ele ceva.
Ce parere aveti (plural) de chineza.
Excelenta aplicatia, ma joc si eu cu ea !
Germana este frumoasă, dacă ai răbdare cu ea şi o „îmblânzeşti”. Dar e nevoie de foarte multă muncă şi în niciun caz n-o scoţi la capăt cu „trei cuvinte pe zi”. De fapt, la cum rezultă din articol… cam de trei cuvinte ţi-e şi motivaţia ;)
Eu am învăţat de la zero, la aproape 28 de ani, făcând curs de integrare. Sistematizat, cu ore de curs, teme pentru acasă, testări periodice, examinări lunare, examen final. După şase luni mă descurcam oarecum, dar eram foarte, foarte departe de unde sunt acum (aproape şase ani mai târziu). Lucrez în germană, citesc mult, dar tot foarte departe sunt de nivelul la care aspir.
Îţi trebuie o motivaţie puternică. În cazul meu, motivaţia a fost aceea de a-mi găsi serviciu şi a-mi construi viaţa aici.
Subscriu la ce spune Greta. O limba o inveti avand contact cu ea mereu, activ, fie pentru ca incerci sa-i vorbesti unui nativ fie pentru ca incerci sa descifrezi un film.
Duolingo folosesc de cand s-a lansat (si apropo, daca te intereseaza invatatul limbilor, poate dai un ochi pe fi3m.com). Saitul e misto, dar nu poate suplini studiul individual de gramatica. E ca si cum te-ar testa la scoala inainte sa-ti predea materia … nu merge asa. Prima data inveti chestii serios, si apoi folosesti Duolingo ca un fel de suplinitor, sa-ti exersezi skillurile.
Eu unul am invatat/recapitulat mai multa franceza in ultimele 2 luni decat am invatat in 8 ani de scoala. Fix din motivele aratate dinsus. Burta pe carte si vei vedea rezultatele :)
Ce va mai place sa va dati singuri peste miini si picioare !! Ce va place sa suferiti si sa va lamentati.
„Lucrez în germană, citesc mult, dar tot foarte departe sunt de nivelul la care aspir.” – ce inseamna aceasta afirmatie ?
Normal ca cine citeste asa ceva automat crede ca germana este sfirsitul lumii.
Oameni buni, nu va lasati pacaliti !
Daca stati sa va ginditi bine, si la limba romana invatati cite ceva destul de des – fie ca este limba literara sau argou. Si asta pentru ca asa este normal. Cine a zis ca daca limba romana este limba ta materna asta inseamna ca nu mai ai nimic de invatat ?
Daca cu adevarat vrei sa inveti limba germana, te duci iti cumperi material de la anticariat sau chiar din Germania si intr-un an ai invatat. Nu iti trebuie mai mult de un an sa inveti pentru nivel B2. Daca esti harnic si serios, in 6 luni esti sigur B2. Si stiu ce vorbesc. Eu locuiesc in Germania, am invatat aici limba si mi-am luat examenele (aici in Germania) fara probleme. Si nu sint singura. Ca mine mai sint si altii. [Si invat in continuare, pentru ca asa este normal, nu pentru ca trebuie sa ma lamentez.]
Dar… nu m-am lamentat, nu mi-am dat singura peste miini si picioare si nici nu mi-am umplut capul cu prostii. SI MAI MAI ALES NU AM PLECAT URECHEA LA OMULETI CARE SE VAITA SI SE PLING SAU OMULETII CARE SPECIAL TE DESCURAJEAZA.
Din punctul meu de vedere cine se vaita si se lamenteaza de ceva inseamna ca nu am ce sa discut cu el. Pentru mine sint oameni care special fac asta, pentru ca au interese/invidii/s.a.m.d ascunse.
Poate cineva sa numeasca ceva ce este usor de facut in viata asta ? NU CRED !!!!!
Asa ca…
@Maria Elena:
Doamnă, v-aş recomanda să vă schimbaţi atitudinea, bravade de-astea am mai văzut. Ca idee, ştiaţi că şi Mark Twain era un plângăcios? Aţi citit eseul lui, „The awful German language”? Mă cam îndoiesc.
Eu nu mă lamentez, ba chia am scris – dar poate partea asta aţi sărit-o – că germana este frumoasă. Chiar cred asta. Că nu e uşoară, este o realitate. Dar nu am zis nicăieri că ar fi „sfârşitul lumii”. Dacă dumneavoastră credeţi că este uşoară, argumentaţi-vă punctul de vedere altfel dect zbiernd cu CAPS LOCK şi multiple semne de exclamaţie – asta nu mă impresionează.
Immer schön ruhig bleiben…. ;)
PS: pentru mine, B2 nu reprezintă suprema aspiraţie, ci am planuri mai ample. De aceea spuneam că nu sunt încă acolo unde vreau să fiu. Nici lamentări nu se regăsesc în postul meu, deci mai răsfiraţi…
este o limba foarte grea de pronuntat. tipul din filmulet cred ca a umplut camera de saliva cand a filmat :))
mersi pentru site, sunt la basic 2 acum! :D eu ma apucasem pe busuu.com, dar se punea accentul sa platesti ca sa ai acces la toaaate exercitiile.
Am mai vazut video-ul asta si inca mi se pare reusit si super amuzant.
Eu nu mi-am propus vreodată să învăţ limba germană. Îmi pare chiar grea, deşi nu zice nimeni că nu se poate învăţa dacă ai motivaţia necesară. Nu înţeleg de ce se supără oamenii de la nişte simple comentarii cu care sunt sau nu de acord.
Cand am ajuns in Viena nu stiam deloc germana, am inceput un curs intensiv la facultate, in 6 luni am ajuns la B2, mi-am terminat BA in germana in 6 semestre, acu sunt in master si ii totul ok, ii o limba foarte frumoasa. Important ii cat esti de motivata sa o inveti si unde o inveti, in timpul cursului am lucrat individual foarte mult, 4 ore pe zi la curs si mai minim 4 ore acasa. Acu invat rusa, observ ca nu este acelasi ritm pentru ca pe langa mai am si multe alte lucruri de invatat si toata lumea in jurul meu vorbeste germana. Mult succes und lG :) (liebe Grüße)
Un curs foarte bun http://www.youtube.com/playlist?list=PLljOmRcOQhcLiXW6gUEu2VsMtoB9WBUvp
Germana standard, cea normala (Hochdeutsch) suna curat, R-ul nu este asa accentuat. E specific dialectelor, de regula iti dai seama de unde provine o persoana dupa felul in care pronunta R-ul.
In Hochdeutsch R-ul este vocal sau putin de tot accentuat format in spatele gatului. De asemenea R-ul poate sa nu se pronunte deloc, ci se pronunta ca un ‘A’ scurt: de exemplu in grupul ‘ER’, daca este precedat de o vocala lunga (in afara de A) sau in sufixele ‘IEREN’ sau ‘IERT’.
Asta ca remarca pentru cei se apuca de invatat germana, sa nu se lase intimidati de sunetele din aceste videouri care sunt niste pamflete si trebuie luate ca atare. Pentru mine sunt amuzante, am ras una buna :)