Este deja cel de-al treilea telefon Samsung pe care îl testez în cadrul programului Orange Smartphone Tester și simt că am ajuns la o oarecare saturație, în sensul că nu mai am ce să adaug despre ele. Mă știți, de la Note 3 încoace am avut numai telefoane Samsung și sunt mulțumită de ele, excepție făcând momentele când mă lasă bateria sau crapă ceva. Dar no… fană Samsung declarată, nu mă las eu descurajată de mici detalii precum o baterie umflată (chiar am pățit…) sau durată de viață scurtă programată din fabrică.
Note 20 FE 5G este o combinație interesantă: telefon de top, dar la preț mediu. Pe alocuri mai bun decât S10+ (pe care îl folosesc ca referință, pentru că asta am în viața de zi cu zi, când nu sunt Orange Smartphone Tester), cu camere foto impresionante, culori vii (exagerat de vii, aș zice).
Am constatat că pozele ies cel mai bine când sunt făcute cu camera 1x. Ca o curiozitate, la toate telefoanele astea Samsung cu wide angle, nu poți folosi flash-ul/blițul când faci poză cu camera respectivă. Chiar zilele astea am remarcat că același copac are culori mult mai vii când sunt pe zoom 1x, adică pe camera din mijloc, decât pe wide cu „teleobiectiv”, adică zoom de la 3x în sus.
Despre durata de viață a bateriei ce să vă zic? L-am ținut mereu la încărcat când eram prin casă sau la birou, pentru că am sechele grave cu baterii descărcate complet și îmi doresc să am mereu bateria full. Când plec de acasă e la 90-95%, când plec de la birou e la 100%, pentru că viața m-a învățat că nu știi niciodată unde ajungi și e mai bine să ai bateriile încărcate – și la propriu și la figurat!
Nu o mai lungesc. Rezumatul celor 3 săptămâni de testare este în video-ul de mai jos. Nota mea este 9 din 10 și da, mi-aș cumpăra acest telefon. M-a convins. E bun. E ce trebuie. O să plâng un pic când îl returnez, dar asta e, viața merge înainte.
Telefonul este disponibil la Orange:
https://www.orange.ro/magazin-online/telefoane/samsung-galaxy-s20-fe-5g-128gb-dual-sim-cloud-navy