Sună complicat titlul ăsta, dar produsul despre care vă povestesc astăzi este cât se poate de simplu. E un flacon metalic [doh, v-am mai spus că mie-mi place orice vine într-o cutie metalică!] care arată ca o mică solniţă, adică are nişte găuri în partea de sus, dar nu poate fi desfăcut pentru a-i inspecta sau goli interiorul, pentru că este sudat bine. Nici o problemă, că-l rezolv eu şi pe ăsta, numai să îl uzez suficient.
Ce face produsul ăsta? Te relaxează, îţi desfundă nasul, îţi dă o stare de bine. Totul e să fii dispus să miroşi nişte săruri foarte aromate care, după mai multe zeci de minute, încep să „aducă” cu mirosul de vegeta [nu mă întrebaţi de ce stau atâta timp cu nasul în flaconul aromat, sufăr de insomnie şi speram să rezolv aşa problema asta, dar n-a fost să fie; când bei cafeaua ca pe apă, n-o să te adoarmă nimic „înainte de termen”].
În flacon sunt următoarele chestii: Citrus medica (Citron), Cinnamon cassia (Scorțișoară cassia), Jasminum sambac (Iasomie arabă), Nelumbo nucifera (Lotus) şi Borneol menthol (Menthol borneol) – asta ca să vă faceţi o idee cu privire la miros. Dar pentru că pe site nu erau suficiente informaţii despre produs, le-am cerut celor de la Organique mai multe detalii şi le-am primit.
Este un amestec tradiţional din plante pentru mirosit, din Asia (sunt doar plante crescute organic). Bazat pe 2.500 de ani de medicină tradiţională ayurvedică din India, China şi din anticul popor Khmer. Respirând aromele suave ale plantelor asiatice te vei simţi eliberat(ă) şi odihnit(ă), relaxat(ă) şi concentrat(ă). Aşa cum v-am spus, pe mine nu mă ajută să scap de tot de insomnie, dar măcar adorm mai uşor şi cu mai puţine gânduri întortochiate.
pft, cand nici un calmepan nu si face efectul, atunci plantele astea s „floare la o ureche de lemn” :))
Mie-mi desfundă nasul și reușesc să adorm liniștită, respirând pe nas. Dacă nu găsesc cutiuța lângă pat, mă panichez!