Scorpions la Cluj Arena

Încep povestea ultimelor zile petrecute pe drumuri cu concertul Scorpions de la Cluj Arena, pentru că v-am rămas datoare şi nu se face. Plus că pentru mine a fost unul dintre cele mai importante evenimente de anul ăsta şi trebuie povestit pe blog!

În urma articolului scris la sfârşitul lunii septembrie, Dan Olteanu m-a trecut pe scurta listă a bloggerilor oficiali la inaugurarea Cluj Arena. N-am aflat decât cu foarte puţin timp înainte că voi merge la Cluj în calitate de blogger oficial, aşa că am fost nevoită să renunţ la a mai participa la Toamna Orădeană, lucru pentru care le cer încă o dată scuze organizatorilor. A participat, în schimb, Sebi, ceea ce a însemnat drumuri cu maşina pe ruta Hunedoara – Oradea – Cluj – Oradea – Hunedoara în doar trei zile. Aşa m-a găsit şi ziua mea: pe drum.

La Euphoria Biergarten i-am întâlnit pe bloggerii din Cluj care au scris despre inaugurarea stadionului [sau arenei?], pe cei doi „de pe alte meleaguri”, pe Dan Olteanu şi mai ales pe Zolty, bloggerul cel mai bogat sufleteşte. I-am înmânat harta de la Sebi şi probabil că dacă nu aş fi fost atât de emoţionată de întâlnirea cu el am fi schimbat mai mult de două vorbe…

Şi a venit cel mai aşteptat moment al toamnei: concertul pe care Consiliul Judeţean Cluj, prin Cluj Arena, ni l-a făcut cadou nouă, românilor care credeam că ultima întâlnire cu Scorpions a avut loc în luna iunie. 

Când am ajuns pe stadion, frigul era încă suportabil, dar începusem să mă îndoiesc că „flendurica” pe care o aveam pe mine va face faţă temperaturii de şase sau şapte ori câte grade Celsius or fi fost pe arenă în seara aia. Oricum, a fost prima noapte cu adevărat friguroasă din toamna asta şi cum frigul de la Cluj îi mai aprig ca oriunde în ţară, am cam dârdâit. De fapt, am tremurat de-a binelea şi încă mă mir că nu am răcit după seara de 8 octombrie. Cred că numai Coldrex Maxgrip ne-a salvat – pe mine şi pe al meu tată, care m-a însoţit la concert.

Concertele începuseră deja atunci când ne-am făcut apariţia, aşa că am nimerit în mijlocul cântării trupei Semnal M; eu nu-s foarte la curent cu ce se întâmplă în muzica românească, dar aveam impresia că Paul Ciuci cântă la Compact, nu la Semnal M. Iertată-mi fie ignoranţa. Câteva melodii mai târziu, pe scenă a apărut Constantin Trofin, care a încercat să-i facă pe cei 40.000 de oameni prezenţi la Cluj Arena să îşi arate bucuria că au un stadion atât de frumos. După Naţional Arena din Bucureşti, Cluj Arena este al doilea stadion adevărat din România – chiar ieri, prietena mea Dana şi-a exprimat nemulţumirea că la Timişoara pare să nu se mai construiască nimic. Cel puţin nu pentru echipa de fotbal Poli Timişoara şi suporterii săi.

Ce-au făcut clujenii prezenţi în 8 octombrie pe Cluj Arena? Au început să-l fluiere şi să-ş huiduiască pe Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, invitat pe scenă de Constantin Trofin. Păi aşa se face, dragi clujeni? Nu ştiu de ce anume se face vinovat Tişe în faţa voastră şi, sincer, nici nu mă interesează. Eu am văzut doar faptele: un om începe o investiţie, o termină doi ani mai târziu, aveţi cel mai fain şi mai modern stadion din vestul ţării, aveţi concerte la inaugurare, puteţi să-i vedeţi live pe Scorpions şi Smokie cu doar 75 de lei şi voi ce faceţi? Fluieraţi. Româneşte. RUŞINE!

Dar să revenim la concerte. După Semnal M şi huiduieli, a cântat Voltaj. Nu vreau să comentez prestaţia lui Călin Goia, pentru că omul îmi este antipatic definitiv şi irevocabil. Doar atât vreau să spun: dacă aveţi un eveniment la care cântă domnul Goia, faceţi în aşa fel încât să cânte ultimul, altfel riscaţi să vă strice microfonul şi boxele. Şi nu-i mai daţi RedBull, pentru numele lui Dumnezeu! Tata a zis una faină: dacă sunteţi bărbaţi, cântaţi după Scorpions!

În sfârşit, după Voltaj urma să cânte trupa pentru care am mers la Cluj Arena: SCORPIONS. S-au lăsat puţin aşteptaţi, vreo 40 de minute, aşa, dar a meritat. Concertul a început cu Sting In The Tail şi a continuat cu alte 19 melodii din toată istoria Scorpions. Recunosc că nu am stat până la When The Smoke Is Going Down, pentru că deja nu-mi mai simţeam extremităţile [what extremities?]

Am cântat, m-am agitat, am urlat, am aplaudat şi am filmat. Din păcate, deşi eu nu mă auzeam urlând, camera mea a înregistrat tot, aşa că numai după o verificare riguroasă voi vedea dacă pot sau nu să pun ceva din ce-am filmat pe net.

Klaus Meine & compania au făcut un show aşa cum mă aşteptam: în ciuda frigului – şi, doamne, cât era de frig! -, patruzeci de mii de oameni au cântat şi s-au zbenguit alături de ei. Eu, una, am simţit pentru a treia oară că iau parte la un eveniment istoric. Prima dată a fost la concertul lor de la Bucureşti, a doua oară a fost la concertul Bon Jovi – tot la Bucureşti, iar a treia oară, la ultimul [de data asta, chiar ultimul…] concert Scorpions în România şi primul concert de pe Cluj Arena. Peste 50 de ani o să le pot povesti nepoţilor cum am participat la inaugurarea unui stadion care va avea deja 50 de ani! Sweet!

Din păcate, duminică am fost pe drumuri şi-am ajuns acasă la ora 23, în condiţiile în care concertul Smokie a început la 22. Nu aveam cum să mai stau şi în cea de-a doua zi de concerte. Mi-ar fi plăcut să strig Who The Fuck is Alice?, dar au făcut-o alţii şi pentru mine. Şi se pare că de ziua mea, clujenii au fost mai civilizaţi. Frumos!

Mulţumesc, încă o dată, Dan Olteanu, CJ Cluj şi Cluj Arena pentru ocazia asta unică!

Am şi câteva poze…

…mai multe nu am putut să fac pentru că-mi tremura mâna pe camera foto. Ştiu că am mai spus-o, dar chiar era foarte frig!

3 thoughts on “Scorpions la Cluj Arena”

  1. Mie, sincer să fiu, nu prea îmi plac piesele Voltaj variantele de studio (par niște chestii amatorești, făcute într-un garaj de niște puști cu un sintetizator), însă live parcă sună mai bine. Mi-a plăcut tare mult momentul lor și energia ce au dat-o și publicului după amorțeala ce ne-a cuprins după ce a cântat Compact :D

    Huiduielile au fost de prost gust și pe bune că nu i-am înțeles pe oameni. Plus că a fost și efectul de turmă, că erau mulți care huiduiau fără să știe de ce, doar pentru că așa au văzut că e trendul :|

    Concertul Scorpions a fost foarte fain, iar pauza dinainte a fost necesară, că de la frig ne cam mâna la baie :P Nu am recunoscut chiar toate piesele , dar asta nu a contat. Au făcut un show pe cinste, îmi pare bine că am reușit să îi văd. E al doilea concert mare la care particip, după cel al Madonnei de la București.

    Am găsit o înregistrare foarte bună a întregului concert Scorpions pe youtube: http://www.youtube.com/playlist?list=PLD5904D481FE625D4

    Și apropos de Scorpions, la meciul inaugural de pe 11 octombrie, focul de artificii de la final a fost potrivit pe Rock you like a hurricane. Ce fain o fost!

    Mă bucur că ți-a plăcut la inaugurare, Denisa, și mă bucur că nu ai răcit la ce frig o fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.