„Servici uşor!”, cel mai mare românism cu putinţă

Românismul este, aşa cum zice şi Dexonline, spiritul românesc. Acel ceva care ne caracterizează numai şi numai pe noi. Bine, cum noi suntem un ghiveci daco-romano-slavo-balcanic, românismele sunt cel mai probabil derivate din obiceiurile proaste ale altor popoare care „ne-au asuprit” [ce ne mai place expresia asta, o ţineţi minte din şcoală?], aşa cum şi tradiţionalele sarmale româneşti vin de la turci, zacusca de la bulgari şi aşa mai departe.

Dintre multele românisme de care mă lovesc în fiecare zi, urarea pe care şi-o fac mulţi români este „Servici uşor!”. Nu serviciu, pentru că noi vorbim cum avem chef, că de-aia e democraţie, da?! Nu, „servici”. Şi nu ne urăm „spor la treabă”, pentru că asta presupune să munceşti şi încă să o faci cu spor, ca să prospere capitaliştii care-ţi plătesc salariul.

– Ce faci, dragă?
– Uite, la muncă. [nu „Uite, muncesc”, ci „Uite, (frec menta) la muncă]
[urmează o conversaţie lungă şi plictisitoare pentru ce discutăm noi aici, plus că dacă sunteţi la muncă nu cred că vă place să staţi prea mult pe un singur blog, nu-i aşa? :) ]
– Bine, te pup, servici uşor! [Adică: „Să-ţi treacă mai repede cele opt ore pentru care eşti plătit/-ă să munceşti şi să „scapi” uşor, fără prea multe lucruri de făcut]
– Merci, la fel! [de unde deducem că şi interlocutorul/-oarea e tot „la muncă”, aşteptând să se scurgă orele de program].

Pentru mine, ăsta e românismul maxim. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Sau chiulim, cum era, că eu nu am muncit „la stat” [apropo, şi asta mă amuză de numa’, „să munceşti la stat” – prin definiţie mai mult stai decât lucrezi]? Asta era poezia favorită a proletarilor dinainte de 1990, alături de „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.

Alte românisme găsiţi la Sebi, dar simţiţi-vă liberi să-mi spuneţi care sunt preferatele voastre. Numai să nu fie manelele ascultate cu geamurile şi/sau uşile maşinii deschise, că de alea am parte aproape zilnic şi deja fac cu nervii numai când îmi amintesc.