Bineînţeles, acest articol le este destinat femeilor şi numai lor.
În urmă cu mai bine de o lună, am primit de la tu.ro o chestie pe care urma s-o testez. Eu primesc multe chestii în teste, nu maşini, ca oamenii bloggerii mari, care au permis şi stau în Bucureşti, dar am testat o cameră foto sexy, un monitor shiny de care încă mi-e dor, gama Gerovital Plant pentru tratamentul părului şi multe alte produse – cosmetice, „jucării”, gadgeturi, mă rog, aţi prins ideea.
Totuşi, obiectul pe care cei de la tu.ro mi-au propus să-l testez este cel mai neobişnuit de până acum. E vorba despre Shewee, un dispozitiv care le permite doamnelor să facă pipi din picioare. Shewee e făcut din plastic şi arată cam ca o pâlnie deformată.
Ştiam că există astfel de produse încă de când am testat Urinelle, nişte „pâlnii” din hârtie care îmi amintesc de cornetele de seminţe din copilărie [apropo de asta, bunici mei îmi spuneau că ţigăncile care vând seminţe urinează pe ele, ca să facă economie de sare. Ca şi în cazul prăjiturii cu salam, am evitat mulţi ani seminţele vândute de ţigănci].
Diferenţa dintre Urinelle* şi Shewee este că primele sunt de unică folosinţă, iar cele din urmă se spală şi se pot refolosi la nesfârşit. Şi că pe Shewee dai o singură dată banii şi-l ai toată viaţa [sau până când îl pierzi, mă rog].
La ce e bun Shewee? La făcut pipi din picioare atunci când nu găseşti o toaletă publică, o tufă sau măcar un WC ecologic. E bun la concerte, pe munte, când afară-i frig şi nu vrei să te dezbraci de tot ca să faci pipi, la iarbă verde, când mergi într-un club şi toaleta femeilor geme de femei care-şi verifică reciproc machiajul şi cât de bine stau blugii ăia buni/noi pe cur, când ai oproblemă cu echilibrul şi nu vrei să te despui într-o toaletă friguroasă, când eşti gravidă şi nu vrei să te aşezi pe toate WC-urile [şi nici nu mai poţi să faci pipi din picioare ca altădată]… aţi prins ideea, Shewee e bun oricând ai nevoie să te dezbraci cât mai puţin şi să te „eliberezi”.
Cum îl cureţi? Dacă optezi pentru un Shewee simplu, îl pui în punga cu care îţi este livrat şi când ajungi în civilizaţie, la apă curgătoare şi lină, îl speli. Are avantajul că nu lasă lichidul să se scurgă prea uşor, adică n-o să te umpli de „fericire” după ce-l foloseşti. Dacă alegi un Shewee cu etui şi „prelungitor”, se schimbă datele problemei.
Kit-ul Shewee Extreme este gandit pentru femeile care practică sporturi extreme sau pentru iarnă, atunci când ai pe tine foarte multe straturi de haine. Shewee are un tub de extensie de aproximativ 15 centimetri, ca să fii în siguranţă la ski sau în alte situaţii speciale.
Dacă aţi ridicat sprânceana, vă zic doar atât: don’t dismiss it until you’ve tried it. Adică nu ziceţi „nu” până nu vedeţi despre ce-i vorba. Îl puteţi cumpăra de aici.
____________________
* – Urinelle
Pe siteul respectiv pretul este in „roni”? ce sunt aia roni ? nu exista asa ceva :)
@Mihai Voiculescu: Ei, oamenii-s mai glumeți, deși nici mie nu-mi place formularea, o trecem cu privirea!
Cu un pic de indemanare reusesti si fara chestia aia de plastic !
Poti sa faci si 8-uri in zapada cu el ? :d
Pe bune????????????????
Cica lumea … evolueaza.
În sfârșit!!! Se mai echilibrează balanța asta, că prea aveau bărbații multe atuuri de comoditate!!! :)))))))))))
cunosc device-ul asta de vreun an de zile, am vrut sa il import din america (acolo se vinde sub alt nume) dar intai am facut un mic sondaj si din cate fete am intrebat toate s-au aratat scarbite si au spus ca nu o sa foloseasca niciodata aceasta chestie mai ales sa il spele(citez: „caaaah”). Am renuntat la idee dar spre uimirea mea vad ca cineva chiar s-a incumetat sa il aduca:D …sper sa prinda si la noi:) ( eu sunt barbat dar il vad totusi folositor pt femeile ce nu vor sa ia contact cu toaletele publice)