Şi a fost Webstock 2011

Inutil să precizez că m-am trezit cu greu ca la ora 9 să fiu la Hotel Marriott, unde s-a desfăşurat conferinţa Webstock. Am ajuns acolo cu ochii mici, fără să fi băut vreun strop de cafea, iar pe drum îi explicam lui Sebi că n-o să mai fim primiţi la prima sesiune, pentru că în mailul primit de la Cristi Manafu scria clar că „check-in-ul” se face între 8:00 şi 8:45, iar noi la 8:43 eram încă în taxi.

Cumva, am reuşit să ajungem şi am făcut ochii mari nu de la cafea, ci atunci când am văzut zecile de bagde-uri încă nerevendicate. Nu vreau să zic că la ora 9:00 erau foarte puţini oameni ajunşi la eveniment, dar nici prea mulţi nu erau. Pe tot parcursul zilei, invitaţii au continuat să sosească. Dar nu mi-a părut rău, pentru că prima prezentare a fost a lui Cabral şi a meritat efortul de a mă trezi cu noaptea-n cap. Printre altele, Cabral ne-a spus că îşi cunoaşte destul de bine cei mai activi comentatori de pe blog. Eu nu ştiu dacă am 100 de prieteni în tot online-ul ăsta, d-apăi să mai şi ştiu ce maşină conduce fiecare, ce probleme are fiecare… jos pălăria, Cabral! Şi îţi mulţumesc pentru că mi-ai deschis ochii. De azi înainte, îmi promit că o să fiu mai atentă la oamenii care îmi citesc blogul. Nu pot să sper că voi ajunge să-i cunosc [chiar dacă nu personal] pe toţi sau măcar pe 100 dintre ei, dar o să încerc să… fac să fie bine, vorba lui Crivăţ.

În ce priveşte organizarea evenimentului, aceasta a fost ireproşabilă. Sau, dacă vreţi să găsesc un nod în papură, nu mi-a plăcut faptul că toţi fumătorii din hotel am fost înghesuiţi într-o cuşcă denumită Smoking lounge, nu foarte aerisită. În rest, cafea din belşug, apă şi sucuri de la Pepsi, Internet de la Vodafone, păpică de la Marriott, toate bune şi frumoase.

După ce mi-am luat doza de cafea [„intravenos”] şi am fumat o căruţă de ţigări, am urmărit prezentarea inspiraţională inspiratoare a lui Ivan Patzaichin [da, dragilor, am împărţit aceeaşi cuşcă de fumători cu Cabral şi Ivan Patzaichin, de azi sunt şi mai bogată!], despre care nu vă pot povesti, pentru că trebuia să fi fost acolo sau să fi urmărit discuţia online. Povestită, n-ar mai avea acelaşi farmec.

După un impresionant standing ovation iniţiat de nimeni altul decât Chinezu, a urmat Vlad Petreanu. Cred că, alături de Răzvan Baciu, Vlad face parte din foarte restrânsul grup al oamenilor din online cu atât de mult bun simţ, încât şi să vrei să le reproşezi ceva, n-ai avea ce. Vlad ne-a vorbit despre moartea presei, ne-a dat un foarte simpatic /:) exemplu de titlu de tabloid [„O vedetă a fost filmată când îşi scotea chiloţii din fund. VEZI AICI CUM!”] şi parcă nu mai e atât de încântat de blogosferă şi de tot ce ar putea reprezenta ea ca un tot unitar, cel puţin nu ca în urmă cu trei ani. Îmi pare rău că în rest am fost cu gândul în altă parte şi că în cele din urmă a trebuit să părăsesc sala, dar a fost o plăcere să-l ascult pe Vlad Petreanu. Ca de fiecare dată!

Cristina Bazavan ne-a povestit în stilu-i unic despre felul în care îşi continuă cariera de jurnalist – pe blog. Cristina e fericită că oamenii o percep în continuare ca fiind jurnalist, deşi a plecat de câteva luni de la revista pe care o conducea, Tabu. Acum călătoreşte, întâlneşte oameni pe care noi, oamenii de rând, îi vedem doar în filme sau la TV [sau, mai grav pentru noi, nici măcar la TV, c-aşa-i în tenis], îi intervievează, scrie, face ceea ce îi place fără să mai fie constrânsă de deadline-ul pentru tipar & co. E frumos să fii blogger, dar e de o mie de ori mai frumos să fii blogger şi să îţi poţi asigura traiul făcând doar blogging, zic eu. Cristina Bazavan e unul dintre puţinii oameni norocoşi care fac asta. Şi nu, prezentarea ei nu a fost despre cât de frumoasă e viaţa ei acum, ci despre cum poţi să faci lucruri mari pe care să le laşi în urma ta. Noi, oamenii, suntem la fel de mici precum cămilele din imaginea de mai jos, în schimb lucrurile pe care le facem sunt mai importante decât noi, cam ca umbrele cămilelor. Frumoasă comparaţie, mi-a plăcut enorm discursul Cristinei Bazavan.

Deja mă gândeam tot mai serios să „dau o fugă” la hotel, ca să trag un pui de somn, când a început sesiunea Pro Blogging, pe care nu am vrut s-o ratez.
I-am ascultat cu drag şi/sau interes pe Bobby Voicu, Dan Dragomir, Cristi Dorombach şi Vali Petcu. Lucrurile care s-au discutat aici au fost de bun simţ, nimic ieşit din comun, doar lucruri pe care orice blogger care îşi doreşte să devină professional blogger ar trebui să le cunoască şi să le respecte. Personal voi încerca să respect ceea ce spune Zoso deja de câţiva ani: scrie despre evenimentul la care ai fost invitat, pune pozele imediat după eveniment, nu la trei zile, nu la o săptămână, nu niciodată. Când laptopul nu-ţi mai rezistă fără priză şi după un eveniment trebuie să faci un drum de cel puţin 10 ore până acasă, parcă nu ţi-e mereu la îndemână să scrii şi să pui poze imediat după eveniment. Plus că eu scriu cel mai bine când sunt în bucătărie, cu laptopul în faţă, cana de cafea în dreapta şi scrumiera în stânga, ori când sunt la redacţie, din motive care îmi scapă. :D Dar uite că am făcut un prim pas în direcţia asta, scriu despre un eveniment care abia s-a „răcit” [între noi fie vorba, oamenii care au participat la Webstock încă mai sunt în centrul vechi, la party, chefuiesc de mama focului!] şi o să încerc să fac treaba asta de fiecare dată când sunt invitată undeva.

După ce a vorbit Ştefan Stroe, i-am ascultat pe Andrei Roşca şi Costin Cocioabă. N-o mai lungesc, după fiecare prezentare [asta sună tare ciudat, dar cum să-i zic, spikăreală?] pot spune că sunt mai bogată cu cel puţin o informaţie faină.

Tocmai „m-au trecut transpiraţiile” pentru că nu salvasem draftul şi am crezut că am pierdut mai bine de jumătate din articol. Asta aşa, drept răsplată pentru că am vrut să pun în aplicare ceea ce m-a învăţat Zoso!

În concluzie, Webstock a fost un eveniment excepţional şi dacă m-or mai invita, oi mai veni şi la anu’! Felicitări pentru organizare şi încă o dată, mulţumesc, Cristi Manafu şi Evensys, pentru tot!

Acum sooomn, că mâine „mă dau” Prin Bucureştiul meu! O, da, mâine, Bucureştiul este şi al meu!