De vreo câteva luni, în încercarea de a renunţa la sucurile acidulate şi mai ales la colele acidulate, am început să beau ceai. Nu ceaiul clasic pe care-l faci acasă prin infuzare, ci ceaiuri reci, aşa-numitele ice tea*. Am început cu Lipton verde şi mi-a plăcut atât de mult, încât doar atunci când nu găsesc aroma mea preferată sau Lipton îl înlocuiesc cu câte-un Nestea cu ceai verde şi căpşuni. Nu ştiu de ce s-au chinuit să-i pună şi aromă de căpşuni, eu nu am simţit-o niciodată şi cred că doar pe etichetă sunt căpşuni!
Bineînţeles că la fiecare ieşire în oraş eu sunt aia care comandă ceai la sticluţă – şi după ce-l termină, ia sticla acasă. Ştiţi cât sunt de bune când faci bulion, colo, la toamnă? Râdeţi voi, dar toamna asta o să am suc de roşii ambalat exclusiv în sticle de Lipton cu aromă de ceai verde.
Uneori mă mai „porcesc” cu câte o cola, aşa cum faceţi toţi, chiar dacă nu vreţi să recunoaşteţi. Şi am perioade când beau Coca-Cola şi nu suport gustul de Pepsi şi invers, când beau Pepsi şi nu pot nici să gust Coca-Cola. Or fi având ceva ingrediente care te fac să respingi concurenţa. Ei, acum sunt în perioada în care beau Coca-Cola şi de Paşti am suferit un pic. Foarte prevăzători, amicii mei de la Kaufland au golit complet rafturile de Coca-Cola, au trântit nişte badoace de doi litri juma’, iar pe rafturile de sus, unde altădată stăteau bine-merci sticlele de jumate, de un litru sau de un litru jumate de Coca-Cola, au apărut sticlele alea noi de Pepsi. Le ştiţi, alea cu care ieşi pe plus, pentru că ai câte un sfert de litru de colă în plus.
Ştiţi care-i problema cu sticlele mari de suc? Ştiţi, că sunteţi români şi cumpăraţi la PET: se bâhlesc. Acidul ăla se duce naibii şi rămâne doar o zeamă seacă, cu gust metalic, pe care n-aş folosi-o nici să curăţ asfaltul, dacă aş avea asfaltul meu propriu, darămite s-o beau. Aşa că degeaba aş cumpăra un PET de doi litri jumate, că nu am cum să beau atâta cola într-o zi. Acum zece ani ar fi fost altceva, atunci îmi cumpăram de bunăvoie şi nesilită de nimeni câte o sticlă de Pepsi la doi jumate ÎN FIECARE ZI! Până într-o zi, de Revelion chiar, când am zis: „Gata!” şi de atunci am înlocuit cola cu apă. Beau cola doar după câte o masă pe care oricum o s-o regret, cum ar fi un hamburger de la sandwicheria din Hunedoara sau ceva de la McDonald’s sau KFC. Atunci o jumătate de litru de cola chiar nu mai face nici o diferenţă.
Înainte de Paşti, m-am văzut pusă [de Kaufland] în situaţia de a înlocui Coca-Cola la un litru cu Pepsi la un litru şi ceva, chestie pe care am refuzat să o fac. Mai bine iau Coca-Cola la suprapreţ din benzinărie decât să beau Pepsi când eu aveam poftă de Coca-Cola! Dar n-am făcut-o nici pe asta, m-am abţinut şi, ce să vezi, nu mi s-a întâmplat nimic. Nici drob n-am mâncat, nici cu alte mâncăruri specifice nu m-am îndopat, aşa că după sărbători am ieşit pe minus la cântar, ceea ce a fost foarte bine.
Nici Lipton la sticluţă de 250 de mililitri nu găsesc la Kaufland, aşa că uneori mai iau Granini de portocale. Şi de când am fost în vizită la Lay’s şi le-am povestit oamenilor că în Kaufland-ul din Hunedoara pungile lor sunt de multe ori sparte ca să încapă mai multe pe raft, surpriză!, nici Lay’s nu mai găsesc în Kaufland decât foarte rar. Ar putea fi o coincidenţă, ar putea fi. Vrei chipsuri Lay’s cu smântână şi mărar sau ondulate cu sare? Caută în altă parte, Denisa.
Dar nu-i bai, că în perioada în care Penny Market a avut promoţia aia cu cuţite Pyrex mi-am făcut cumpărăturile de la ei şi am descoperit că ei au întotdeauna chipsuri Lay’s ondulate cu sare, iar Coca-Cola la litru se mai găseşte şi în alte părţi. Păcat că oamenii de la Kaufland înţeleg să facă business după cum bate vântul şi după cum îi taie capul.
Nu, nu am scris toate astea ca să anunţ că-i boicotez sau ceva, pur şi simplu am nişte supărări şi din când în când le mai scriu pe blog, că poate aveţi şi voi şi plângem unul pe umărul celuilalt.
* cine s-a gândit la ice tea foot are mintea murdară, I like it :D
2 precizari ajutatoare la articolul tau
– furnizorul Coca Cola a fost delistat din Kaufland datorita faptului ca nu s-au inteles
– Chips-urile nu le gasesti in magazin deoarece acestia nu pun comenzi. Ar trebui 2-3 reclamatii pe site-ul Kaufland si in 2 saptamani se rezolva
Merci, Anonimule!
Trei ceaiuri sunt bune de la Nestea. Iata topul:
1. Nestea Mango-pineapple
2. Nestea Plum (editie limitata de iarna)
3 Nestea Cherry Blossom (editie de primavara)