Ziceam în articolul de mai jos că nu-mi place ploaia. Ajunsesem la saturație. Ei bine, după cea mai caldă lună iulie din istorie (atât a mea, cât și a planetei), pot spune cu mâna pe inimă că nu mai suport nici căldura în exces. Oricum niciodată nu mi-a plăcut, când eram adolescentă mi se făcea rău dacă stăteam la soare și mai toată tinerețea mea am evitat soarele. Acum, după 40, îl caut, îmi place să mă încălzesc la soare, dar… pana mea, serios, mi-a ajuns!
Atâta căldură am îndurat în ultimele veri, încât nu mai vreau nimic în exces. M-aș muta într-o țară unde vremea să fie constant călduță, dar nu grețos de caldă. Să plouă, dar să nu plouă întruna, că te mai și saturi de atâta ploaie. Care ar fi acea țară? Vă rog, nu-mi spuneți Portugalia, că totuși aș vrea să mă plimb printre oameni și când aud limba portugheză mi se face părul măciucă…
Faptul că iubesc vremea ploioasă o avea de-a face și cu luna în care m-am născut: octombrie, lună ploioasă, cu ceea ce meteorologii (sau mai degrabă prezentatorii de vreme) numesc „vreme închisă” sau, mai grav, „vreme urâtă”. Păi urâți sunteți voi, mă! Că ne mai trebuie și apă, nu doar soare și prăjeală! E nevoie de ploaie pentru pământ, pentru agricultură, ca să se mai curețe atmosfera, că altfel respirăm la noxe de ne ia naiba.
I’m only happy when it rains. Bine, mai sunt fericită și când e soare, după mai multe zile ploioase. Dar cel mai bine mă simt când pot ieși din casă fără grija SPF-ului aplicat peste tot, fără pălărie, fără să trebuiască să mă feresc de soarele care mi-e prieten, dar și dușman.
Norvegia sau Noua Zeelanda