Ideea acestui post mi-a venit, ca multe alte idei, când făceam duş. Între timp, am văzut că şi Cabral s-a luat de reclamele tâmpite şi, ca să fiu corectă până la sfârşit, Maddox le-a urat demult marketerilor „take your x-treme marketing and shove it!”.
Şi totuşi, nu cred că strică dacă le mai spun şi eu celor care vin cu ideile astea pentru numele produselor că multe, foarte multe dintre ele sunt aiurea. Aşadar, dragilor: să ştiţi că nu-i nimic „răcoros” la un săpun care se numeşte Pop Glam [Oriflame], aşa cum nici o pastă de dinţi nu curăţă mai bine dacă se numeşte Extreme Clean [Blend a med, Aquafresh etc]. Iar astea sunt doar două exemple, pentru că eu nu mă mai uit la TV de ceva vreme.
Produsele trebuie vândute, înţeleg asta, iar ca să le vândă, producătorii au nevoie în primul rând de o imagine bună a produselor, apoi de o promovare eficientă, branding, naming… ing! Dar de aici până la a-mi oferi o pastă de dinţi „extremă” e cale lungă. Sau poate că mi se pare mie.
Despre „super oferte” ce să mai zic? De când Connex a lansat „super oferta” nu-ştiu-care, nici o ofertă nu-şi mai permite să fie doar ofertă. Nu, acum toate sunt super oferte.
si aia care pun botu sunt ….superfraieri