blog my mind
Eu am aflat secretul. O fi și iubirea un ingredient secret, nu neg. Dar „ingredientul secret” care face ca mâncarea de la mama de acasă să aibă un gust unic chiar asta este, de cele mai multe ori: un ingredient care nu apare în rețetă. Știi macaroanele alea cu nucă din care ai fi mâncat Read More …
Nimănui nu-i pasă, știu asta. Bilanțurile sunt personale, așa că îl scriu pe acesta cu gândul că e ca și cum aș scrie în jurnal. Sunt doar eu cu mine aici. Prima jumătate a lui 2016 a fost liniștită. Probabil că dacă aș săpa prin arhiva blogului, aș constata că nu a fost chiar liniștit, Read More …
1. Știți anunțul ăla care se termina cu: „Nu vând nimic, doar mă laud?”. Așa și eu – vreau doar să consemnez aici că astăzi este ziua când m-a vizitat Moș Nicolae, care mi-a luat telefonul cu probleme și mi-a dat în schimb un Galaxy S7! 😱 Telefonul este mai micuț și mai finuț decât bădăranul Read More …
Am mai scris despre ce înseamnă acest blog pentru mine, dar îi sunt atât de recunoscătoare, încât voi continua să o fac over and over again, mulți ani de-acum înainte. Am început să scriu pe blog dintr-o joacă, din plictiseală, din supărare. Nici nu mai știu care a fost sentimentul predominant și nici măcar nu mai contează. Read More …
Am încercat. Am eșuat. Am vrut să scriu un articol pe zi, în fiecare zi, doar că nu am luat în considerare faptul că timpul meu este, de la o vreme, limitat. Adică, la propriu, orele îmi sunt numărate. Ziua mi-o încep la ora 6:30 trecute fix, când alarma telefonului îmi reamintește că sunt condamnată Read More …
Băi, oameni buni! Peste 16 ani fac 50!!! Vorbeam cu un coleg despre Nunta de aur (adică despre acele cupluri care au rezistat împreună cincizeci de ani) și el m-a întrebat: „Tu câți mai ai până la 50, Denisa?”. El se referea la 50 de ani de căsnicie… eu am înțeles altceva.
Vara asta, în loc să stau în casă și să mă omor făcând curat, mi-am propus să stau mai puțin pe-acasă în wekend-uri și să încerc să trăiesc mai mult – adică să plec, oriunde, numai să nu fiu aici, printre strigăte și manele. Și, în mare parte, am reușit.
Spuneam într-o postare anterioară că o să scriu acest foarte scurt articol. Nu este de interes pentru majoritatea cititorilor, dar este un fel de declarație oficială prin care mă delimitez de numele Călin Bobora și de tot ce înseamnă colaborări viitoare cu el.
În adolescență, aveam un radio/ceas cu alarmă, electronic, la care ascultam radio Pro FM până noaptea târziu (emisiunile bune începeau la miezul nopții) și care, dimineața, mă trezea cu niște sunete care cred că ajungeau lejer până la cimitirul din apropiere. Dacă au fost suflete deranjate din odihna veșnică la începutul anilor ’90, din cauza Read More …
Un articol din seria „Viața cu OCD”, pe care mă gândesc tot mai serios s-o creez. Ea nu există decât în mintea mea, dar sună bine.