Zilele astea s-a împlinit un an de când am primit de la Farmec, în cadrului unui sampling la Webstock (2017), un mic set de produse din noua gamă Gerovital H3 Derma+ Premium Care, gama lor cea mai scumpă (sau prețioasă).
Am făcut atunci un video despre aceste produse:
Ei bine, să știi despre mine că nu folosesc decât foarte rar fond de ten, BB cream sau CC cream sau ce o să mai inventeze industria. Vara nici cremă hidratantă nu pot folosi, cu atât mai puțin produse de „tencuit” fața.
Dar uneori, tenul meu face figuri, se acoperă cu tot felul de pete roșii, devine ultra sensibil și nu am ce face, mai alea dacă filmez sau merg undeva, la o treabă care cere machiaj și/sau țol festiv, așa că trebuie machiat.
Aș putea spune că folosesc chiar foarte puține produse de machiaj. Să explic de ce: a trecut un an de când am primit mostrele de la Gerovital, am folosit de câteva ori bune acea CC cream de 10 ml și încă mai am aprox. jumătate din cantitate!
Dar încă de la prima aplicare, am zis: asta e! Când termin mostra, asta o să îmi cumpăr (full size) pentru aplicări ulterioare. Este cel mai bun produs de acoperit petele și de dat o nuanță uniformă tenului, deci asta vreau să golosesc de acum încolo.
Un an mai târziu ,nu am apucat să termin tubul de 10 mililitri!
Dar dacă ești în căutarea unui fond de ten sau CC cream de calitate, îți recomand acest produs din toată inima. Acoperă, rezistă, nu se adună, nu se vede urât, nu bate, nu troncăne. 😁
PONT: Produsul este cu vreo 20 de lei mai ieftin la Farmacia Tei decât pe site-ul Farmec.
50 lei tubul, mda, au introdus CC cream in gama derma+ care e mult mai scumpa dupa ce au eliminat toata gama Happiness care avea un CC cream SUPERB la 15 lei (stupid de ieftin pentru cat de bun era, am folosit tuburi integi de cand a aparut pana cand au decis sa nu mai fabrice gama aia). Farmec mai are un CC cream in gama cu mac (care e mai ieftina decat derma+) , dar comparativ cu cel disparut din gama Happiness acesta miroase neplacut si e mai unsuros. dick move, Farmec. :-\
Dayum, nu știam că gama aia e atât de bună! :) Păi să le spunem celor de la Farmec – sunt receptivi la feedback!
la momentul respectiv le-am scris si pe mail si pe Facebook, doar nu o sa revina gama aia numai pentru ca mie imi lipseste.
ca sa mai laud decedata gama Happiness, crema matifianta cu coacaze era geniala, aveau un demachiat cu fructe de padure sau ceva care miroasea bine, de CC cream nu mai zic…bune toate si s-au dus pe vecie!