Timişoara Brands Tour, ziua 1

Miercuri, ora 16. Reuşesc, prin nu ştiu ce minune, să-mi termin treaba pe care în mod normal o „lungesc” până destul de târziu în noapte în fiecare miercuri şi mă îndrept spre casă, singură la volan. Poate că Hoinaru şi Ruxa n-au ajuns încă, îmi zic în timp ce îl înjuram în gând pe bucureşteanul cu Peugeot-ul alb din faţa mea care intra cu 2 km/h în parcarea cea plină de gropi a blocului meu. Era Hoinaru.

Urcăm împreună, îmi iau bagajul făcut pe repede-înainte cu o seară înainte, umplu geanta cu alte şi alte chestii apucate din mers, că poate-mi trăbă, bem rapid o cafea şi pornim spre Timişoara, unde ceilalţi bloggeri ajunseseră deja şi au apucat să se hrănească şi să-şi facă planuri pentru concertul pe care Make l-a susţinut în clubul Jazzisimo. Eu şi cu Sebi eram deja programaţi pentru o şedinţă de băut bere cu Robert, aşa că ne continuăm seara cu un check-in rapid la hotel şi o plimbare prin cea mai nervoasă ploaie de primăvară până în centru, unde ne-am întâlnit cu nişte oameni faini. Eram uzi din cap până-n picioare, dar n-a mai contat.

Asta a fost ziua 0, pentru că programul propriu-zis nu a început decât joi, la prima oră. Nouă jumate, ca să fiu mai precisă.

Nu aveam aşteptări prea mari de la un tur al brandurilor sportive din Timişoara şi a fost cu atât mai bine, că atunci când nu-ţi faci planuri şi nu te aştepţi la mare lucru, poţi să ai parte de surprize plăcute.

Prima oprire: Primăria Timişoara

Primarul Nicolae Robu ne-a vorbit despre câinii vagabonzi de care încearcă să scape, despre cultură şi sport. Lucruri oficiale, câteva cifre plus faptul că îşi întreţine singur contul de Facebook, lucru de admirat pentru un primar. Era încă prea devreme pentru mine, aşa că să mă iertaţi dacă nu vă spun mai multe. Oricum, la sfârşitul acestui articol veţi găsi, de miercuri încolo, link-uri către toate celelalte articole scrise de bloggerii care au reuşit să-şi bea cafeaua până la ora 10 şi care aveau întrebările la ei.

Rugby: RCM Universitatea de Vest Timişoara

Am avut, pe terenul de sport unde se antrenează jucătorii de rugby de la RCM Universitatea, privilegiul de a-l întâlni pe Chester Williams. A fost primul jucător de culoare din echipa naţională de rugby a Africii de Sud şi ne-a povestit, în engleză, că jucătorii lui mai intră pe teren şi cu degete rupte, că doar alea nu-s accidentări grave.

În timp ce îl ascultam şi îl admiram, m-am gândit cât de normal ni s-a părut tuturor să ascultăm un străin vorbindu-ne în engleză la noi acasă. Dacă antrenorul s-ar fi numit Csaba Wilhelm şi ar fi vorbit în maghiară, măcar o sprânceană ar fi fost ridicată. Poate chiar a mea, nu ştiu, dar dacă m-am gândit la posibilitatea asta…

Despre băieţii de la RCM, numai de bine. I-am admirat şi eu cât am putut, dar Zăineasca se tot băga în faţă şi noah, nu s-a dat câte unul, ca să ajungă la fiecare.

Baschet: BC TimBa Timişoara

Clubul de baschet TimBa a fost înfiinţat în 2006, iar după doar trei ani a încheiat sezonul pe locul 3 din Divizia B, iar la finalul campionatului 2011-2012, a bifat cel mai important moment din istoria clubului: promovarea în elită. După un campionat cu 16 victorii şi două înfrângeri, baschetbaliştii timişoreni au devenit campionii diviziei secunde şi astfel au intrat în prima ligă a baschetului românesc.

O echipă tânără, condusă de oameni tineri şi antrenată de un român şi un sârb care trăiesc pentru baschet. Şi aici s-a lăsat cu admirat muşchi şi trupuri sculptate de sportivi, după care o parte dintre bloggeri au încercat să arunce [mingea] la coş. Înţeleg că unii încă se mai luptă cu febra musculară. Nu-i nimic, că trece.

Aici am mai auzit una. Echipa TimBa este formată din jucători autohtoni şi din străinătate, mai precis americani de culoare. Ei bine, la un moment dat s-au format două bisericuţe, una a jucătorilor negri care aruncau la coşul de lângă noi, şi alta a celor albi, români, evident, care aruncau la coşul din celălalt capăt al Sălii Olimpia. Când m-am dus să-mi iau o cafea am auzit un foarte scurt fragment dintr-o conversaţie purtată de ai noştri: „Păi sigur că da, s-au dus lângă negri, că le place la fete de ei. Le excită!”. :)) Nu noi ne-am dus, ei au venit.

Fotbal: ACS Poli Timişoara

În anul 2001, când am stat în Timişoara, eram fascinată de suporterii echipei de fotbal Poli Timişoara. Poli în sus, Poli în jos, cu toţii mergeau la meci – pentru că pe vremea aia toţi timişorenii erau, din oficiu sau prin definiţie, suporteri ai echipei mov. Câţiva ani după, prietena mea cea mai bună îmi spunea că merge destul de frecvent pe stadionul Dan Păltinişanu, la meciurile echipei ei. Poli era echipa ei chiar dacă nu avea nici o tangenţă cu fotbalul. Toţi timişorenii erau suporteri, tot oraşul trăia fotbalul împreună cu echipa.

Până când… a izbucnit un scandal, echipa a fost scindată, vândută, desfiinţată. Tramvaiele din Timişoara încă sunt mov, dar timişorenii nu prea. După toate scandalurile, autorităţile au decis să înfiinţeze o nouă echipă de fotbal, căreia i-au spus ACS Poli Timişoara. În vara anului 2012, clubul ACS Recaş a fost mutat la Timişoara şi a fost redenumit ACS Poli Timişoara. În decembrie 2012, ACS Poli a primit, gratuit, de la Marian Iancu, patronul FC Politehnica Timişoara, însemnele, palmaresul şi culorile fostei Poli. Echipa joacă acum în liga a II-a.

Jucătorii pe care i-am întâlnit aici erau cei care nu putuseră, din diverse motive [de exemplu, accidentări], să ia parte la un meci în deplasare. Şi-au semnat cu toţii numele pe o minge pe care apoi i-au dăruit-o fotbalistului nostru, Toma. Eu cred că dacă timişorenii s-ar întoarce către fotbalul pe care îl ştiu şi pe care l-au iubit, echipa ar putea ajunge în liga I şi Toma ar putea scoate la licitaţie mingea aia. :P Iar noi, ceilalţi, am putea dezvălui tabloidelor tot felul de detalii picante aflate cu ocazia acestei întâlniri. Numai că n-am face-o.

Timişoreni, faceţi-vă mov la loc şi mergeţi la fotbal! Mergeţi la baschet, mergeţi la rugby şi bucuraţi-vă că există nişte sportivi pentru care Timişoara pare să însemne mai mult decât înseamnă ei pentru voi. E păcat, zău, mai ales că înţeleg că accesul la meciurile de baschet şi rugby este gratuit.

Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană

În anul 2021, Timişoara are şanse reale să devină următoarea Capitală Culturală Europeană, a doua după Sibiu, care a deţinut acest titlu în 2007. Contracandidate – şi ele cu şanse de a câştiga – sunt oraşele Cluj-Napoca şi Iaşi. Mi-e greu să spun pe care mi-aş dori să-l văd mai mult primind acest titlu şi înflorind aşa cum a făcut-o Sibiul.

Capitală europeană a culturii este un titlu conferit de Parlamentul European unui oraş sau mai multora pentru un an. Programul se derulează din 1985. Începând din 2007 programul a cuplat câte un oraş din ţările Europei occidentale cu altul din ţările central şi est-europene. În anul 2007 capitala europeană a culturii a fost timp de un an orașul Sibiu, împreună cu orașul Luxemburg. [Wiki]

Nu am scris greşit, Timişoara candidează în 2021 pentru că abia atunci mai vine rândul României să se înscrie în această competiţie. Este cultură în Timişoara? Este. Este şi în Cluj-Napoca şi Iaşi? Este. O să fie o competiţie strânsă şi de-abia aştept să văd cine va câştiga, dar mai ales cum se vor pregăti cele trei oraşe candidate până atunci, pentru că titlul ăsta se acordă în funcţie de anumite criterii, nu doar pe ochi frumoşi. Om trăi şi-om vedea.

Ultima oprire: Peugeot

Pentru că Peugeot ne-a oferit maşinile cu care am ajuns la Timişoara din alte părţi ale ţării, am făcut o vizită la concesionarul Peugeot din Timişoara. Inutil să vă spun că am dat peste un Peugeot 107 mov [!!!] de lângă care nu m-am desprins. De altfel, îmi stau mărturie pozele făcute de Dragoş că eram tot pe lângă el. Foarte drăguţ, cam de trei ori mai mic decât tractorul meu [pe care îl iubesc, dar aşa îl mai alint], dar suficient de încăpător chiar şi pentru bagajul meu de weekend. Sau aproape suficient, mă rog.