Zice Tomata că în cuplul ei nu se practică amintirea zilnică a iubirii pe care şi-o poartă unul altuia. Zic şi alţii că nu e nevoie să o spui toată ziua, la fel cum alţii zic că-i mai bine să o spui decât să n-o spui.
Eu sunt de părere că dacă ai ceva de spus, o spui, fie că-i de bine, fie că-i de rău. Nu aştepţi aniversarea din aprilie, nu aştepţi momentul potrivit; atunci când iubeşti, orice moment e potrivit.
Dar asta-i doar părerea mea. Sebi, de exemplu, nu-i mare fan al declaraţiilor siropoase; nici eu nu-s, dar mai ales atunci când el e plecat şi eu acasă – ori invers -, închei fiecare conversaţie cu el cu formula „Te iubesc”. E pentru liniştea mea sufletească.
Da, bănuiesc că „liniştea mea sufletească” se încadrează lejer la egoism, dar de când am auzit prima dată melodia „If Tomorrow Never Comes”, mă gândesc că e posibil ca dimineaţa să nu mă mai trezesc sau el să nu mai ajungă acasă sau pe mine să mă împrăştie un TIR pe şosea sau… accidente se întâmplă şi când o fi să mor, vreau să mor împăcată că EL ştie cât de mult l-am iubit.
And the thought crosses my mind
If I never wake in the morning
Would she ever doubt
The way I feel about her in my heart
If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she’s my only one
And if my time on earth were through
And she must face this world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes
Şi cumva am nevoie ca iubirea asta să nu fie doar subînţeleasă, ci şi exprimată, ca să fie clar, pentru că dacă am învăţat ceva în cei aproape 30 de ani de viaţă e faptul că bărbaţii nu percep aluziile şi subtilităţile. Dacă ai ceva să le spui, spune-le, nu le da de înţeles.
Am spus si la Andreea, o spun si la tine. Noi ne-am obisnuit sa ne salutam cu „te iubesc”, la fel si in loc de multumesc. Poate parea exagerat, dar iti garantez ca as fi uimita auzindu-l ca imi spune pa sau multumesc.
ah, If tomorrow never comes… cata dreptate are cantecul ala :P totusi, imi place sa cred, de fapt cred cu adevarat ca Iubi stie ca-l iubesc, chiar daca nu i-o zic mereu. si cred ca lucrurile s-ar schimba daca unul dintre noi ar pleca undeva.
Noi ne spunem mereu, cand simtim nevoia…
E cel mai fain post al tau de pana acum :)
@Lavi: Hai, mă, e unul dintre cele mai scurte…
Intr-adevar, una dintre cele mai frumoase postari de pe blog.
In cazul nostru, niciunul dintre noi nu se pricepe la declaratii siropoase, dar un „te iubesc” zis sincer, atunci cand simti cel mai mult ca vrei s-o spui, face cat alte 1000 de declaratii. Din pct meu de vedere, indiferent de cat de des o spui, daca chiar simti asta, pur si simplu nu ai cum sa golesti de sens cuvintele astea. Nu e ca un tricou care se uzeaza rapid daca il porti zilnic.
Desigur, sentimentul nu mi se pare conditionat de cat de des il materializezi in cuvintele astea doua. E ceva intim, eu prefer sa o zic cand simt nevoia, fara sa fac parada (gen facebook, etc), el face la fel, iar noua ne este bine asa. Si nu a devenit nici automatism, nici banal, nici problema de orgoliu, nici autosugestie, nici obligativitate, nici dovada de vulnerabilitate, nici nu a luat locul altor gesturi marunte.
Dar pana la urma, fiecare procedeaza asa cum stie mai bine, fapt care face ca fiecare poveste ce implica „te iubesc” sa fie unica in felul ei :).