Too much drama

Am cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe femei care trăiesc foarte intens. Nu-i nimic în neregulă în a trăi intens, dar exagerările de tot felul mă exasperează pe mine.

Ghicitoarea care-ți spune ceea ce vrei să auzi

Una dintre ele – să-i spunem E. – era divorțată și avea o relație [„trăia în concubinaj” sună a știrile de la 5] cu un bărbat, divorțat și el, cam limitat, dacă-mi este permis. Pe ea n-o dădea inteligența afară din casă, dar îi fugea mintea și întotdeauna am crezut că își putea găsi pe cineva mai deștept și mai descurcăreț. Totuși, a rămas cu el și-acum trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Când am cunoscut-o eu, era la începutul relației și obișnuia să meargă la o bătrână „ghicitoare” care locuia în apropiere. Avea convingerea că baba vede în cafea ce-o să se aleagă de relația ei, așa că mergea la ea acasă la o poveste, o cafea și-apoi la noutățile pe care dârele de zaț de pe fundul unei cești de cafea i le-ar fi putut aduce.

Ei, și-avea E. o prietenă care era de-a dreptul dependentă de ceea ce-i spunea „ghicitoarea”. N-am stat prea mult pe lângă ea, dar știam că e nefericită, că bărbatul o înșela și mi se pare că mai lua și niște bătaie, din când în când [dar nu-s sigură de amănuntul ăsta, s-a întâmplat demult]. În condițiile astea, în loc să stea de vorbă cu bărbatul ei, să-i explice de ce-i nefericită, eventual să se despartă de el, femeia își lua prietena [pe E.] de braț și se duceau la „tanti”. Bineînțeles că „tanti” nu era proastă să le refuze, nu dădea vreun semn că ar consuma prea multă cafea cu ghicitul zilnic, pentru că fraierele plăteau suficient cât să mai cumpere niște cafea ieftină. Cel mai tare m-a surprins dependenta de ghicit atunci când am văzut-o tremurând toată, de parcă era în pragul unui atac de panică, și spunându-i lui E.: „Trebuie neapărat să merg la tanti, nu mă interesează că n-am sunat-o înainte, TREBUIE să merg acum la ea să văd ce-mi spune!”. Pesemne că bărbatu-său nu venise acasă în noaptea precedentă.

Ei bine, într-o bună zi m-am nimerit și eu acasă la „tanti” și m-am lăsat prostită să-mi „ghicească” în zațul unei cafele ieftine. Pe-atunci aveam un prieten de departe, detaliu pe care presupun că l-a aflat de la prietena E., că la cât de des se vedeau, aveau timp de toate poveștile din lume [iar „tanti” chiar avea nevoie să afle cât mai multe, ca să știe ce să le spună „clientelor”]. După ce mi-am terminat cafeaua, am întors ceașca cu fundul în sus, am așezat-o pe o farfurie și-am așteptat. Când a venit momentul adevărului, „tanti” mi-a spus că vede un băiat brunet care mă iubește foarte mult și că o să plec departe. E?!

Și-acum, explicația: despre băiatul brunet putea să știe sau nu, dar presupun că a văzut destule fețe la viața ei cât să știe că nu mi-aș amesteca genele cu un blond sau cu un roșcat. Cât despre faptul că urma să plec departe… eram în Hunedoara, în clasa a XII-a. Logic că urma să plec la facultate, deci „departe”. Wow!

Amanta închipuită

M. e o altă femeie care nu-i sănătoasă dacă nu trăiește ca-n telenovele. Când am cunoscut-o eu, avea o viață foarte complicată, nu pentru că i-ar fi făcut-o cineva așa, ci pentru că-i plăcea să și-o complice singură. Avea un număr de telefon despre care prietenul ei nu știa și-l folosea doar ca să dea și să primească apeluri de la un domn foarte „sus pus”, căruia i se aprinseseră călcâiele după ea. Povestea nu s-a verificat niciodată, în parte și pentru că nu m-a interesat în mod deosebit cine unde-și schimbă fluidele, dar asta n-a împiedicat-o pe M. să se laude că domnul nu făcea nici o mișcare fără s-o informeze pe ea.

Mi s-a părut ciudat că M. avea un telefon de la care vorbea numai cu cel care și-ar fi dorit-o de amantă, dar mai ales că aveau convorbiri care se întindeau și pe durata a câteva ore, chiar și cu mine de față [de fapt, de o parte a firului, întotdeauna aceeași], toate astea în condițiile în care ea nu intenționa să-i devină amantă – și deci nu se culcase cu el, da? Dar el o respecta/admira pentru faptul că nu i-a cedat, prin urmare, făcea tot posibilul s-o aducă în patul lui.

Și uite-așa, în fiecare zi, M. și amorezul ei se jucau de-a șoarecele și pisica. Eu zic că dacă nu vrei să ai de-a face cu cineva, nu-i dedici un număr de telefon și mai ales nu-i aloci cea mai mare parte din timpul tău. But that’s just me.

Concluzia

Am mai cunoscut și alte femei agitate, dar deja m-am întins prea mult și n-are rost să vă plictisesc. Am scris despre două dintre ele mai mult din dorința de a-nțelege mecanismul după care „funcționează”, dar am eșuat lamentabil. Nu înțeleg nevoia de dramatism în viața cuiva, dorința de a crea intrigi acolo unde nu-i nevoie de ele. Dar dacă mă poate lămuri cineva, aștept cu interes s-o facă, într-un comentariu.